Deși e găina cu ouă de aur – astea din urmă și la propriu, mai mult ca sigur – Primăria Generală a ajuns un coșmar politic. Acum cîțiva ani, s-a luat în discuție inițiativa desființării primăriilor de sector și gestionarea Capitalei strict de către primăria mare. S-a renunțat la idee, ca fiind neproductivă. Dacă cineva și-ar asuma acum contrariul, adică să propună prin lege desființarea primăriei generale, probabil că ar fi îmbulzeală la vot, în parlament. Să vedem de ce s-a ajuns în această situație.

Dvs., dragi cititori, vă spune ceva numele de George Nistor? Puteam paria că nu! Nistor a fost, vă reamintim noi, candidatul la primăria capitalei al PD în anul în care acesta a cîștigat respectiva primărie.
Dacă nu vă amintiți de Nistor e dintr-un motiv foarte simplu: lansat din timp în cursa electorală, în 2000, el a fost înlocuit în ultima clipă cu Traian Băsescu, cel care a și cîștigat.

A fost prima oară, practic, cînd s-a folosit strategia ”iepurelui”, a candidatului fals, scopul fiind protejarea candidatului real de atacuri politico-mediatice care să-l decredibilizeze. Și, nu s-ar spune că Băsescu nu avea destule schelete în dulap.

Mulți ani după acel moment, partidele au practicat sistemul protejării candidaților prin anunțul cît mai tardiv al candidaturilor, fie la primării, fie la consilii județene ori la șefia statului. Era epoca în care moralitatea ori corectitudinea erau ultimele criterii care se luau în calcul la un candidat. Din același motiv, în România, opoziția nu a practicat niciodată cu adevărat metoda guvernelor-fantomă; a-și prezenta din timp viitorii miniștri nu însemna decît să îi arunce în gura lupului. Pentru că nimeni nu era curat și integru.

În ultima perioadă, lucrurile s-au schimbat enorm, teoretic cel puțin. Marile partide au introdus criterii de integritate în selecția candidaților și au jurat că nu mai ies în față cu penali.
Paradoxal, deși în aceste condiții nu ar trebui să mai fie probleme cu anunțarea din timp a candidaților, nici vorbă de așa ceva.
Și, probabil, vom mai avea de așteptat mult și bine pînă vom afla candidaturile reale, în mod special la primăria generală.

Două ar fi explicațiile acestui fenomen, în opinia noastră.

Prima e că, în ciuda mult trîmbițatelor criterii de integritate, niciun partid nu are capacitatea să propună în acest moment un candidat redutabil, dar, totodată, deasupra criticilor.

A doua, însă, e mult mai spectaculoasă: primăria generală a devenit coșmarul conducerilor principalelor partide.

Și nu doar dintr-o cauză.

Să o luăm metodic.

După integrarea în UE, primăria Bucureștilor a devenit a treia funcție în stat, după șefia statului și cea a guvernului, dacă nu cumva se plasează chiar pe locul doi, pentru că un primar general e ales și, deci, mult mai greu de dizlocat decît un premier.

Bugetul primăriei a crescut de la an la an, ajungînd la cote de miliarde, care permit jocuri politice și afaceristice de nivel înalt.

În mod normal, e o instituție rîvnită de orice partid.

Există, însă, în Țara Mioriței, complicații ”specifice”.

Funcția de primar general e atît de grea, încît e de așteptat, în mod normal ca în cursa pentru cucerirea sa să fie aruncat un lider marcant al partidului, președinte, președinte executiv ori prim-vicepreședinte.

Odată cucerită, primăria generală poate fi chiar o rampă excelentă pentru șefia statului, doi sau trei ani mai tîrziu.

E valabilă, însă, și reciproca: un greu de partid cu ambiții mari, dar care ratează primăria, riscă să-și ”înmoaie” dramatic cariera politică și să renunțe la a mai visa la posturi precum premier ori președinte.

Așa se explică faptul că, în ultimii 16 ani, lideri precum Petre Roman, Valeriu Stoica, Theodor Stolojan, Adrian Năstase, Miron Mitrea, Mircea Geoană, Călin Popescu Tăriceanu, Crin Antonescu, Victor Ponta, Elena Udrea, Gabriel Oprea, Cătălin Predoiu, Alina Gorghiu ori Liviu Dragnea s-au ferit de examenul primăriei. Și au făcut tot posibilul să-i împingă pe alții în față.

Totuși, chiar și în varianta în care liderul de partid cu ambiții pasează altuia răspunderea candidaturii, tot nu scapă de insomnii.
Dacă cel desemnat cîștigă?

Odată victorios în a doua mare bătălie electorală din România, respectivul își va cere, invariabil, răsplata, sub forma unei funcții mari în partidul pentru care a cîștigat. Cel mai probabil, funcția supremă. Și are șanse mari să o și obțină, pentru că în jurul primarului general se formează rapid o camarilă puternică, știind că are de unde să ”sugă” resurse. Nu altfel l-a debarcat Băsescu pe eternul lider Roman, în 2002.

De aici o bătaie de cap suplimentară pentru liderii de partid: cum să facă să promoveze drept candidați de primari fie persoane care să prezinte garanții că nu le vor revendica fotoliile, în caz de victorie, fie care să piardă la sigur ?

Dacă cineva cred că e întîmplătoare victoria din ultimii opt ani a independentului Sorin Oprescu, se înșeală.

Oprescu a fost soluția care a convenit tuturor și a beneficiat, sunt tot mai multe dovezi, de sprijinul discret chiar al unor adversari politici.

Geoană a scăpat de un viitor contracandidat puternic la șefia PSD.
Tăriceanu, de veșnicul candidat la șefia PNL, Orban.
Băsescu a evitat creșterea forței lui Blaga, în care nu avea încredere.

Ca independent, Oprescu nu a amenințat politic pe nimeni.
Nici în 2008, cînd a trebuit să plece din partid ca să candideze, nici în 2012 și nu ar fi făcut-o nici în 2016, spre mulțumirea lui Ponta și Dragnea, dacă nu intervenea DNA.

Nu altfel stau lucrurile în prezent.
Gorghiu, Blaga ori Predoiu nu au curajul confruntării la București, știind cum stau în sondaje, dar nici nu le convine ideea desemnării unui candidat cu adevărat redutabil, care le-ar putea trage, ulterior, scaunele de lideri de sub funduri.

Dacă Bușoi își rupe gîtul, nu-i pasă nimănui.

Iar dacă va trebui retras și înlocuit, e fezabilă ideea unui candidat din afara partidului.
Poate nu întîmplător se vehiculează în PNL numele lui Rareș Bogdan, ori chiar al lui Tăriceanu.

La PSD e și mai grav. Cu un Dragnea șubrezit de condamnarea penală și un molatec Dîncu în pol-position să preia partidul, viitorul primar general, dacă ar fi pesedist, și-ar adjudeca fără probleme, mai mult ca sigur, șefia PSD.

Nici nu e de mirare că cel mai des pomenite nume sunt Cati Andronescu și Gabi Firea, care se speră că vor fi mai ponderate după o eventuală victorie.

Marele atu îl are, din acest punct de vedere, Traian Băsescu.

Lipsit de complexul candidaturii – a cîștigat de două ori spectaculos -, fostul președinte e singurul care dă semne că nu se sperie de o a treia confruntare cu bucureștenii.
Nu se grăbește să-și anunțe candidatura, din prudență, nedorind să accelereze, eventual, anumite dosare din justiție, și probabil că va face anunțul tot în ultima clipă.
Dacă va pierde, mai jos de atît nu are unde să cadă, plus că are la îndemînă scuza partidului de buzunar din spate.
Dacă va cîștiga, însă, politica din România se complică dramatic, începînd din luna iulie. (Bogdan Tiberiu Iacob)