CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Atitea femei la virful politicii. Si, vai, nicio feminista….

1 comentariu / 2296 vizualizări / 22 iulie 2015

Cumplitul viol de la Vaslui e unul dintre acele evenimente care, peste tot în lume, au capacitatea de a trezi o nație, de a declanșa un duș rece marcînd deșteptarea din letargii, de a împinge societatea spre reacții profunde și spre luarea de măsuri. Partea bună e că, și la noi, s-a întîmplat asta, reacția societății fiind puternică și promptă. Partea proastă e că ni s-a relevat – dacă mai era nevoie – că avem mai multe femei ca oricînd la butoanele puterii, dar, vai, nicio feministă.

În 1955, o tînără femeie a declanșat în SUA un scandal național atunci cînd a refuzat, pur și simplu, să cedeze locul în autobuz unui alb, doar pentru că ea era neagră. Rosa Parks a fost arestată și a intrat, în același timp în istorie, devenind un simbol al mișcării pentru egalitate între albi și negri. Autobuzul respectiv e, azi, piesă de muzeu. Pînă la moarte, Rosa a rămas o activistă, iar faptul că, în 1999, cei care i-au spart casa au scăpat cu o amendă minoră a declanșat un alt scandal monstru.

Exemple de acest fel istoria ne oferă destule.
În viața oricărei nații apar momente, evenimente mai speciale care reușesc să pentreze mai profund decît altele conștiința colectivă și să pună energii în mișcare. Ele sunt motorul progresului, cel puțin la nivelul moravurilor.

Teribilul viol colectiv de la Vaslui a indignat cea mai mare parte a nației, și e bine că s-a întîmplat așa. Din păcate, așa cum a observat Ion Cristoiu, clasa politică a picat cu brio examenul.

Mergînd mai în amănunt de atît, noi am spune că evenimentul a scos la iveală tristul adevăr: în anul de grație 2015, avem mai multe femei ca oricînd la vîrful politicii, dar nici măcar o singură autentică luptătoare pentru cauza femeilor.

Și, slavă Domnului, am avea nevoie cu vîrf și îndesat.

Singurul politician femeie care a luat o atitudine ceva mai fermă a fost Gabriela Vrînceanu Firea, probabil în virtutea faptului că, în sîngele ei, globulele de ziarist le domină încă pe cele de politician,
„Violul este o crimă care trebuie pedepsită cu toată asprimea! Este ceva în neregulă dacă violatorii nu se mai tem de repercusiunile legii” a spus Firea, repunînd pe tapet inclusiv chestiunea castrării chimice a violatorilor.

Președintele PNL, Alina Gorghiu, a făcut și ea oarece declarații pe subiect, e adevărat. Numai că ele nu au nicio valoare, din nefericire, amintindu-ne că liberala e promotoarea îndîrjită a medierii, care militează pentru împăcarea dintre victimele violurilor și agresorii lor.
Restul numelor grele din politică precum Monica Macovei, Elena Udrea, Rovana Plumb, Adina Vălean, Anca Boagiu, Sulfina Barbu, Viorica Dăncilă, Daciana Sîrbu, Andreea Vass, Raluca Turcan, Cristina Pocora, Lucia Varga, Ecaterina Andronescu, Roberta Anastase – unele dintre ele președintele organizațiilor de femei ale partidelor- șamd au tăcut mîlc.

Cum mîlc a tăcut și Prima Doamnă Carmen Iohannis, profesoară de liceu de meserie, deși a fost rugată printr-un apel public să ia atitudine.

Cum mîlc a tăcut și vajnica Ana Birchall, parlamentar de Vaslui, ori Gabriela Crețu și Doina Silistru, de asemenea senatoare de Vaslui, cea din urmă pînă la momentul cînd a fost sensibilizată de scrisoarea unei votante pe acest subiect. ”Vă rog, vă implor să faceti uz de toate parghiile posibile pentru a pedepsi mizeriile care se intamplă la Vaslui, pentru a asigura un proces corect si strict acelor sapte mizerabili si, la fel de important, a-i pedepsi pe cei care i-au lăsat liberi” i-a scris femeia senatoarei PSD, conform Monitorului de Vaslui.

Să fim bineînțeleși, nu avem de a face cu un incident oarecare.

Drama de la Vaslui are ingrediente ieșite din comun: e un viol colectiv cu șapte autori(!!), trei dintre aceștia își recunosc fapta, dar ancheta trenează de luni de zile, sunt eliberați din arest, mamele suspecților trec la intimidarea fățișă a victimei, suspecții se comportă sfidător, ca niște olimpici întorși de la competiție, identitatea victimei e dezvăluită la Pro TV în direct și la oră de vîrf șamd.

Dincolo de asta, România e o țară cu probleme grave în domeniu. Statisticile de acum cîțiva ani ne plasau pe locul 17 la nivel mondial în materie de violuri, iar cifrele erau în creștere.
Mai mult, numărul real de violuri e considerat a fi mult mai mare de către specialiști, dar există o reținere tot mai pronunțată a victimelor de a formula plîngeri ori de a merge pînă la capăt cu ele.
Pe fondul creșterii numărului de asemenea infracțiuni, noul Cod penal recurge nici mai mult, nici mai puțin decît la reducerea drastică a pedepselor(?!!). Maximum de închisoare pentru un viol urmat de moartea victimei echivalează, în prezent, cu un viol obișnuit din vechiul cod.

România e o țară, de asemenea, în care violența împotriva femeilor e la cote de vîrf, ca să nu mai vorbim de traficul de carne vie, unde stăm, iarăși, foarte ”bine”.

În societatea actuală mioritică, femeia are adesea, statutul de marfă.

Tarele acestei mentalități barbare ies la iveală azi, în cazul violului de la Vaslui, cînd citim pe internet, pe rețelele de socializare, nenumărate opinii potrivit cărora ”băieții” nu merită ani de pușcărie pentru cîteva minute de plăcere.

Psihologul Aurora Liiceanu atrage atenția, în ”Jurnalul național”, asupra unei probleme aparte a societății noastre: „Suntem un popor violent, iar acest caz marchează primitivismul societăţii noastre. La noi familia este deficitară, nu învaţă copilul cum să se poarte, după cum se vede, îi învaţă exact pe dos. Se reproduc tiparele violente ale societăţii. 2500 de violuri pe an sunt în medie în România. E un sport naţional până la urmă(…)
Mai este implicat şi misoginismul acesta rural foarte accentuat în societatea românească. Femeile au o poziţie ambiguă. Femeile ţin cu femeile, dar urăsc femeile. Mamele de băieţi brusc devin antifeministe sau antifemei”.

Iată, acum, o ocazie excelentă pentru feminism să intre în acțiune.

Iată, acum, o ocazie excelentă pentru femeile din politică să pună piciorul în prag. Să-și facă auzite vocile și să clameze: pînă cînd?

Să se revolte, să ceară modificări de legi, dezbateri naționale, să propună măsuri, să vină cu idei de orice fel.
Dacă avem o societate și o clasă politice misogine – și avem – e crucial ca femeile din politică, în primul rînd, să lupte pentru schimbare. Cot la cot cu bărbații ori împotriva lor, după caz.

Nu o fac, însă.

Culmea, mai vocali s-au dovedit unii bărbați din politică, de la Traian Băsescu și parlamentarul de Vaslui Tudor Ciuhodaru, la premierul Victor Ponta ori fostul consilier prezidențial Cristian Diaconescu.

Cu ani în urmă, multe urmașe ale Evei au sărit în sus de indignare cînd Ludovic Orban a declarat că femeile din politica autohtonă au făcut carieră doar trecînd prin paturile liderilor politici bărbați.

Urîtă, misogină remarcă…

Numai că, prin conformismul afișat azi, prin lipsa de reacție și prin replici nervoase, precum a Andreei Vass (”eu mă lupt cu Rovana Plumb, trebuie un politician de profil care să se ocupe de jurisprudenţa asta”), bravele noastre politiciene par că se încăpățînează să dea consistență, din păcate, vorbelor lui Orban. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. Alinutza pleda in legislatura 2008-2012 pentru drepturile violatorilor: http://www.obiectiv.info/alina-gorhiu-a-pledat-pentru-drepturile-violatorilor_78510.html.

Scrie un răspuns la Gina Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998