Avertisment: Conform Constituției, Iohannis se califică pentru suspendare
0 comentarii / 3225 vizualizări / 17 ianuarie 2024
De opt zile, România este zguduită de proteste stradale vehemente ale mai multor categorii socio-profesionale, șosele, vămi, porturi sunt blocate de oamenii revoltați, economia și societatea sunt profund afectate, situația se extinde de la o zi la alta, dar președintele României este complet absent și mut. Conform Constituției, din acest moment el se califică pentru suspendarea din funcție.
Articolul 80 din Constituție prevede, astfel, că ”Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”.
Klaus Iohannis nu doar că nu mediază nimic, dar a refuzat să scoată un singur cuvînt pe marginea problemei. De fapt, nici nu se știe pe unde e și ce face.
Ar trebui să își amintească, însă, că predecesorul său, Traian Băsescu, a fost suspendat în 2007 pentru refuzul de a-și exercita funcția de mediator.
Iată ce se puncta în Propunerea de suspendare:
”După doi ani de exercitare a mandatului de Preşedinte al României, domnul Traian Băsescu demonstrează că nu se poate încadra în parametrii constituţionali ai funcţiei de şef de stat. În aceşti doi ani, am asistat, de la cel ce a jurat să respecte Constituţia, la repetate încălcări ale prerogativelor sale, ale rolului Preşedintelui de mediator între puterile statului în vederea asigurării bunei funcţionări a autorităţilor publice, la abuzuri şi încălcări grave ale Constituţiei, la acte de sfidare şi denigrare a instituţiilor fundamentale ale statului(…)
Rolul esenţial al Preşedintelui României este acela de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice şi de a exercita, în acest scop, funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
Preşedintele Traian Băsescu a demonstrat, însă, prin întreaga sa activitate, prin acţiunile sale concrete desfăşurate în timpul celor doi ani de exercitare a mandatului, că are o viziune particulară şi discreţionară asupra înaltei funcţii ce i s-a încredinţat, că interpretează greşit prevederile Constituţiei şi ale legilor ţării, aplicându-le după bunul său plac, refuzând, pur şi simplu, să se poziţioneze în cadrul principiilor de funcţionare a statului de drept(…)
Dacă textul constituţional menţionat îl obligă să vegheze la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice şi să exercite funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, atunci şeful statului trebuie să asigure, în primul rând, cadrul de manifestare a statului de drept, separaţia şi echilibrul puterilor în stat”.