CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Avertismentul lui Udrea: Niște judecători ar putea decide că resursele României aparțin de fapt Germaniei

6 comentarii / 3269 vizualizări / 24 august 2022

Elena Udrea continuă de după gratii lupta cu sistemul de justiție autohton, avertizînd într-o postare pe Facebook că în România s-a ajuns ca judecătorii să aplice legea după ureche și să sfideze deciziile CCR, fapt care ar putea duce în viitor la subordonarea economică a țării unor puteri străine.

”Nu mai exista nici o predictibilitate a actului de justitie, iar consecintele nu sunt doar colapsul in care ne aflam si subminarea statului de drept in tara noastra, ceea ce o face usor de subordonat intereselor economice straine(…)
Astazi încălcarea Constituției inseamna “doar” ca niste oameni au fost bagati ilegal in puscarie, maine insa poate ca niste judecatori vor decide impotriva Constitutiei si a Referendumului pentru familie, ca un copil poate fi adoptat de un cuplu homosexual, ca proprietatea privata este contrara intereselor UE, deci iti vor lua casa, ca resursele naturale ale României apartin de fapt Germaniei, asa cum deja o instanta a hotărât inchiderea minelor de carbuni si stoparea construirii unei Hidrocentrale din motive de lacuste si carabusi care trebuie protejați.
Astazi copilul meu creste fara mama, maine poate copilul tau va fi determinat sa isi schimbe sexul la 8 ani, astazi Rudel Obreja se lupta pentru viata lui, maine poate ne vom lupta cu totii dupa ce vom fi fost cobaii unor experimente cu noi vaccinuri si noi pandemii provocate.
Nu uitați, somnul națiunii naște monștrii!” conchide fostul ministru. (B.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

6 Comentarii

  1. Somnul ei a dus-o acolo unde se afla acum. A avut ocazii si timp berechet ca sa lupte cu adevarat cu justitia. Acum e tardiv pentru ea. S-a luptat cu justitia doar in instanta, adica exact acolo unde era previzibil ca va pierde. Daca ar fi facut dezvaluiri care sa dea de pamant cu cei despre care vorbeste acum la modul general, poate ca azi era libera si isi crestea fetita. Nu mai pot ăștia ca scrie ea pe fb. Cutremur putea sa produca, dar nu a facut-o.

  2. Măi băiete!…unde ai văzut tu „tarfe” să producă cutremur???…poate la „CASA DE PIATRĂ „. Chilotareala de „LUPANAR” nu produce cutremur în societate ci in izmenele clienților doritori de servicii erotice. Confunzi noțiunea de „demnitar” cu cea de „prostituată „:)))))))))))))

  3. justiția din Romînia a ajuns o cumetrie de târfe politice, actualul ministru predoiu e un om de paie. udrea, se referă sigur la judecătorii haștag rezist care au arătat liste cu revendicări pe internet

  4. Cand ii calarea matracuca , de langa prohabul lu’ petrov, erau ok judecatorii .Numai dupa ce s-a inscris la teologie probabil a simtit ca ceva nu e in regula . O doare faptul ca nu mai poate cumpara de la Prada din prada stransa cu „sudoarea fruntii” in romanika …

  5. „maine poate copilul tau va fi determinat sa isi schimbe sexul la 8 ani”
    -approximativ 1400 de victime a facut udrea cu enuntzu asta….
    (asa spune Statistica)

  6. Fa curva de gaozar imputit, zi mersi ca nu ti-au dat puscarie pe viata pentru complicitate cu tradatorii de tara !

Scrie un răspuns la maxtor Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998