Puțini și-ar fi putut imagina că circul din România anului 1999, cu demisia lui Radu Vasile, s-ar fi putut reproduce în cea mai respectată țară europeană, Marea Britanie. Bufonul politic Boris Johnson, ciufulit, chefliu, gregar și vasal total al SUA – o replică a șuvițatului Traian Băsescu – aruncă țara în groapa rușinii, refuzînd să demisioneze. Marea întrebare e, însă, dacă nu cumva ceea ce se întîmplă în Albion e frîngerea pe genunchi a axei războiului Washington-Londra-Varșovia.

S-a spus despre Johnson că e o replică a lui Trump, nu doar pornind de la podoabele capilare asemănătoare. Într-un fel, Johnson e mai degrabă omologul lui Băsescu. A preluat șefia țării în urma a doua mandate de primar în care a avut o olimpiadă reușită și a fost unul dintre marii artizani ai Brexitului. Mai mult, a marșat pe ieșirea țării din UE cu sau fără acord la o dată fixă, 31 octombrie 2019, oferind satisfacție concetățenilor săi care se simțeau ținuți prizonieri de Bruxelles prin negocierile interminabile ale acordului de exit.
A dat afară din partid zeci de parlamentari conservatori care cereau prelungirea negocierilor. ”Prefer să fiu mort într-un șanț decît să cer UE altă prelungire” spunea el.
A știut, deci, să se cocoațe oportun pe valul nemulțumirilor britanicilor față de Bruxelles. În decembrie 2019 a repurtat o mare victorie electorală, devenind premier.

Cam ăsta a fost maximum din ce a putut oferi, însă, politicianul. De acolo, a început declinul.

Pandemia i-a ruinat cariera politică lui Johnson. Măsurilor anti-Covid extrem de dure la adresa britanicilor li s-au contrapus dezvăluirile despre chefurile ilegale și imorale ale premierului. Deși părea terminat politic, Johnson a ținut cu dinții de scaunul de premier.
Războiul din Ucraina i-a complicat dramatic viața și sunt toate semnele că va ieși pe ușa din dos.

Premierul britanic s-a remarcat ca unul dintre cei trei mari lideri, pe lîngă cel de la Casa Albă și cel de la Varșovia, care se încăpățînează să susțină teza războiului din Ucraina pe termen nedefinit, pînă la înfrîngerea Rusiei.
O teză pe care cetățenii europeni o resping, conform tuturor cercetărilor sociologice, pentru că situația din Ucraina a aruncat în aer nivelul de trai al tuturor. Prelungirea crizei înseamnă sărăcie pentru Europa.

Săptămîna trecută, conservatorul Chris Pincher, om de încredere al lui Johnson și pe care îl numise adjunct la conducerea partidului în februarie, a demisionat după un rușinos scandal sexualo-bahic.

Marți, premierul britanic a fost nevoit să admită că știa, la numirea lui Pincher, că acesta căra un bagaj de imoralitate – tot scandaluri sexuale – de mai mulți ani. Știa, dar nu i-a păsat.

În dimineața zilei de marți, Boris Johnson l-a sunat pe Vladimir Zelenski și l-a informat despre cele mai noi echipamente militare britanice care vor ajunge în zilele şi săptămânile următoare în Ucraina. Totodată, Johnson şi-a exprimat convingerea că „armata ucraineană ar putea recuceri teritoriul recent capturat de către forţele lui Putin”.

În aceeași zi, un sondaj YouGov releva că 69% dintre britanici și jumătate dintre alegătorii conservatori îl vor plecat pe Johnson.

Cîteva ore mai tîrziu după discuția cu Zelenski, doi miniștri grei, de la economie și sănătate, și-au înaintat demisiile acuzînd incompetența premierului. A urmat un val de demisii fără precedent în istoria țării, cca.60 de miniștri și secretari de stat alegînd să plece. De parcă nu era suficient, Johnson mai face și el demiteri.

Lui Boris Johnson i se cere să plece de la șefia partidului conservator, a guvernului, iar nu puține voci solicită Reginei dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate.
La Londra, situația devine explozivă, în plină criză europeană, cu război în derulare și pandemia pe cale să revină în forță.

Nu e clar dacă picătura care a umplut paharul răbdării conservatorilor britanici a fost scandalul Pincher ori convorbirea lui Johnson cu Zelenski. Posibil amîndouă.

În acest moment, Johnson încearcă o șemecherie de-a dreptul balcanică: demisionează și de la șefia partidului și de la cea a guvernului, dar să rămînă interimar pînă la congresul din octombrie al conservatorilor, care va alege un nou lider.

Disperarea premierului din țara eleganților lorzi britanici de a se agăța de scaun ridică mari semne de întrebare.

E chiar atît de ahtiat de putere?
Ori e presat din afară, de Casa Albă, spre exemplu, să nu facă pasul care ar duce la ruperea axei Washington-Londra-Varșovia, marea susținătoare a războiului pe termen lung cu Rusia?

Se va schimba viziunea Marii Britanii asupra războiului dacă Johnson pleacă acum și nu în toamnă?
Ce impact va avea asta asupra Europei?
Cum va afecta decizia administrația Biden înaintea alegerilor din toamnă?
În decembrie 1999, Departamentul de Stat american reacționa prompt, ne amintim, la criza demisiilor în masă din guvernul Radu Vasile, spunînd, prin purtătorul de cuvînt James Foley, că există o confuzie considerabilă la Bucureşti în legătură cu implicaţiile schimbării primului ministru și că SUA au încredere că disputele politice vor fi rezolvate democraticîn cadrul instituţiilor României.

Ce ar avea de spus acum Washingtonul pe marginea crizei britanice?

Nu ne rămîne decît să așteptăm probabila ieșire la rampă, azi, a lui Boris Johnson, pentru a-și clarifica poziția. (Bogdan Tiberiu IACOB)

UPDATE: Boris Johnson și-a anunțat demisia de la cîrma guvernului, dar scandalul e abia la început. În timp ce politicianul vrea să conducă guvernul cel puțin pînă în octombrie, cînd partidul său ar urma să-i decidă succesorul la congres, conservatorii vor ca el să plece imediat și să fie numit un interimar.