CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Bere germană la tot poporul

3 comentarii / 4106 vizualizări / 12 septembrie 2016

Prea puţină lume, fie şi luminată, a priceput un lucru atât de simplu, dar atât de consistent. La câţiva ani de la aderarea noastră la UE, cu complicitatea sau prin intermediul lui Traian Băsescu (adică el n-ar fi fost decât un mesager), dublat de contribuţia altor factori discreţi de decizie, pe noi a început să scrie din ce în ce mai apăsat „Germania”. Încă din 2008-2009, întreaga noastră politică în interiorul UE a fost aliniată foarte disciplinat la cea a Germaniei. Vechile noastre ataşamente la Franţa sau la Marea Britanie, cu o tradiţie care ne duce până la Bălcescu şi Ion Ghica, au fost date uitării. Suntem de departe cei mai fideli parteneri, de fapt, subalterni ai Germaniei. Fără tărăboi, fără discursuri, dar, foarte probabil, cu înţelegeri ce nu sunt făcute publice.
Germania are cea mai mare contribuţie netă la bugetul UE, adică peste 15,6 miliarde de euro în 2015, însemnând 21 % din bugetul total. După un raport intern al Ministerului de Finanţe german (făcut public la 10 septembrie 2016 şi citat de Der Spiegel şi Le Figaro Économie), începând din 2019, anul prevăzut pentru ieşirea Marii Britanii din UE, contribuţia germană la bugetul comunitar va creşte cu 4,5 miliarde de euro, adică va deveni 25 % din întreg. Marea Britanie a fost al doilea contributor net, cu 12,7 miliarde de euro. În schimb, principalul beneficiar a fost Polonia, cu o alocare netă de 10,4 miliarde de euro. Cea mai atinsă de Brexit dintre ţările europene este chiar Germania. Pentru 2017, FMI estimează o scădere a PIB-ului ţării cu 0,4 % din cauza Brexit-ului. Anul 2016 nu se mai pune la socoteală, pentru că jocurile erau deja făcute. Impactul Brexit-ului asupra Chinei şi SUA e nesemnificativ. Principalii perdanţi ai Brexit-ului, în afară de Marea Britanie însăşi, vor fi ţările europene dezvoltate, în frunte cu Germania şi Franţa.
Care va fi influenţa acestor schimbări asupra României ? Paradoxal, va fi mai ales una politică. Dacă Germania devine contributoare la bugetul UE la nivel de 25 %, controlul Berlinului, cu sau fără Angela Merkel, asupra ţărilor marginale sau mai slabe va creşte exponenţial. Concret, Germania nu se va mai mulţumi să-i aibă în România doar pe Klaus Iohannis, Dacian Coloş şi guvernul său fantomă fabricat de aceeaşi Germanie prin Bruxelles, adică prin al său Jean-Claude Juncker, sau pe antrenorul echipei naţionale de fotbal. Germania îşi va pune în România arendaşi peste tot. Asta după ce va încerca şi, probabil, va reuşi să procedeze în marş forţat la regionalizare/federalizare pentru a conduce direct din regiuni. În plus, Ungaria va primi şi ea astfel satisfacţie. Filosofia Berlinului în germanizarea rapidă şi fără prea multe comentarii a UE şi mai ales a ţărilor expuse ca România e una de întreprindere. Adică Germania a început deja să gestioneze Europa ca pe o companie germană. Fără să-şi pună probleme militare sau diplomatice, care sunt de resortul SUA – Germania este, ca şi Japonia, începând din 1945, protectorat american. Un protectorat obligat la eficienţă maximă pentru a-şi mulţumi stăpânul, aflat şi el în cea mai gravă criză de la cel de-al doilea război mondial încoace – o criză multiplă.
Influenţa unei ţări dezvoltate, cum este Germania, asupra uneia aflate perpetuu „în curs de dezvoltare”, cum e România, nu e neapărat sau în sine un lucru rău. S-a întâmplat de atâtea ori în atâtea locuri şi o să se mai întâmple. Dar criza devastatoare prin care trece România de mulţi ani ne spune altceva. Am rămas fără industrie, fără cadre, exportate cu sutele de mii, am pierdut şi pierdem păduri şi pământ, şi nu peste multă vreme nu vom fi decât îmbătrâniţi şi săraci. Alianţa e un lucru, exploatarea sângeroasă e altceva (aşa cum au fost hăcuite pădurile româneşti de o firmă austriacă). După câte ştim, idealul nostru european n-a fost acela de a intra în Uzina Europa (un fel de Volkswagen sau Mercedes !) cu 25 % capital german…
Mai are rost să dăm bani pe alegerile parlamentare ? De ce nu ne-ar da Germania o listă cu deputaţi şi senatori, cu un guvern al cărui prim-ministru nu poate fi decât Dacian Cioloş (variante de lucru : Virgil Ardelean, Ioan Rus, Vasile Dîncu-cel-fără-de-care-nu-se-poate), cu un antrenor la echipa de tenis, unul la echipa de handbal şi unul la caiac-canoe etc. ?(Petru Romoşan)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

3 Comentarii

  1. Si totusi sintem prea tâmpiti pentru ca nu il intelegem pe Iohannis care decreteaza: „Discuţia cu premier tehnocrat şi premier politic… Eu pot să vă spun părerea mea foarte SIMPLU şi foarte CLAR: o ţară trebuie să aibă un guvern politic. E simplu DE TOT”, a spus preşedintele. Va dati seama probabil ca acest lucru nu putea sa-i dea prin cap nici dupa aproape un an de la instalarea “Guvernului meu” (se apasa cu fortå pe fiecare litera) care s-a facut cu covorul rosu la fiecare minister, ci i-a fost explicat de curând de cåtre Merkel.
    Si totusi åsta poate oricând sa ne vânda pe gratis la germani!. Cu ceva vreme in urma a spus inainte de a pleca la Bruxelles ca presedintele nu trebuie sa dea socoteala Parlamentului, fiind seful statului.
    Alegerile parlamentare in ColoniaRO ne place sau nu ne place nu sânt nici de nasul lui Petru Romoşan sa se intrebe daca le facem sau nu. Asta este treaba chiar a celor fara de tarå – in viitorul apropiat- din aceasta regiune.
    Noi vom sta cuminti in continuare la serialul de larga respiratie intelectuala Las fierbinti pâna cind va avea loc – in scurt timp – regionalizarea/ federalizarea tarii. Råzbat tot mai des informatii ca asupra acestui lucru s-a cazut de acord de Rusia, SUA, Ungaria si binenteles Germania. Se asteapta un moment prielnic pentru inceperea acestui proces care va fi ireversibil.
    Iar noi ramânem cu ce vraji a mai facut dna-ul pâna la prabusirea totala. Sânteti convinsi ca blestemul unui presedinte de tara care toata viata lui a construit si iar a construit pentru 8 milioane de oameni ai muncii? Drept rasplata a fost impuscat ca un câine lucru care ne va urmåri pina la final. Si asa nepotii nostri vor spune povesti unde se vor afla in lumea larga, despre o tara frumoasa care a fost binecuvintata de Dumnezeu dar care a avut parte de oameni nepasatori cu destinul tarii si de multi tradatori.
    Vae vicitis! (Vai de cei invinsi)

  2. […] Citeste continuarea pe InPolitics […]

  3. In cel mai scurt timp urmeaza sa fie pus sub acuzare intreg Grupul de la Cluj, cea mai periculoasa grupare mafiota de la nivelul serviciilor secrete: Liviu Maior, George Cristian Maior, Virgil „Vulpea” Ardelean, Gelu Marin Oltean si Vasile Dancu! Sute de milioane de euro au furat mizeriile acestea…
    10 mai 2016 de deveghepatriei
    08

    Rabdare sa vedeti ce explodeaza in privinta lui George Cristian Maior, vor sa-l puna sub acuzare pentru tradare de tara! Ati transformat serviciile secrete ale Romaniei, intr-o cloaca de cea mai joasa speta: mafioti, masoni, cretini cu acte, spioni straini, recrutati la norma de serviciile secrete din strainatate!

    Cand au ajuns dosarele la procurorii DNA, despre mafia interlopilor din cadrul DIPI, s-au speriat bietii oameni: campioni absoluti in infractiuni, nu le venea sa creada in ce dracului sunt implicati! Ani de zile au fost coordonati din umbra de mizeriile Marin Oltean, Nelu Zarnica de la Brasov si „Vulpea” Ardelean…a sosit timpul sa raspunda pentru ce au facut ani de zile in Romania!

Scrie un răspuns la Dr Copy Paste Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998