Între două proceduri, utilizate intens în această perioadă de către Direcţia Naţională Anticorupţie, există o mare prăpastie. Astfel încât, în mod straniu, o privațiune de libertate se transformă în bici, iar altă privațiune de libertate se transformă în zăhărel. Și biciul și zăhărelul vizează persoane pasibile de grave pedepse penale. Marja între cercetarea sub arest și arestul la domiciliu este atât de mare încât, creează un spațiu pentru incredibile abuzuri. Și favoruri.
Ambele sancţiuni, prevăzute de Noul Cod Penal, sunt severe și vizează, în special, faza de cercetare penală. Ambele înseamnă privarea unei persoane de libertate. O persoană care ar trebui să beneficieze de prezumția de nevinovăţie. Dar care, supusă fiind unei anchete DNA, este pusă la stâlpul public al infamiei și nu mai are nicio șansă să scape, la fel cum, pentru victimele Inchiziției, nu mai exista, în vremurile de tristă faimă, nicio speranță. Cu atât mai mult cu cât, în cele din urmă, chiar în urma unor condamnări CEDO, procurorii și judecătorii nu răspund, sub nicio formă, de distrugerea unor vieți. Firește, atunci când greșesc.
Tot conform Noului Cod de Procedură Penală, posibilitatea ca un procuror DNA să ancheteze o persoană în stare de arest este, practic, nelimitată. Orice cetățean bănuit că ar fi săvârșit vreo infracțiune din serie nesfârșită a faptelor care cad sub incidența corupției poate fi cercetată în condiții de arest. Condiții, nu numai umilitoare, ci chiar îngrozitoare. Şi forțat, de voie, de nevoie, pentru a supraviețui, nu numai să-și recunoască fapta, dacă a săvârșit-o, ci și să recunoască fapte pe care nu le-a făcut niciodată sau să devină turnător și să facă denunțuri, la cererea procurorului, împotriva altor persoane. Care, la rândul lor, pot fi vinovate sau nevinovate. Cine nu cedează, poate rămâne în arest mult și bine. În beciurile poliției. Pentru cel care cedează presiunilor procurorilor se deschide, însă, posibilitatea arestului la domiciliu. Care poate dura atât cât ar dura și pedeapsa.
Haideți să judecăm la rece. Să spunem că împotriva a două persoane diferite există indicii rezonabile că ar fi săvârșit aceeași faptă de corupţie. Să presupunem, fie că ambele persoane sunt vinovate, fie că ambele persoane sunt nevinovate. Ei bine, aşa cum funcționează lucrurile, nu este deloc exclus ca o persoane nevinovată să stea, mult și bine, supravieţuind sau nu condițiilor subumane din arestul poliției sau să stea, bine mersi, tot vinovată sau nevinovată, acasă.
Atenție! În final, între cele două persoane se creează o enormă inechitate. Fie că sunt vinovate, fie că sunt nevinovate. Una va sta, să spunem, o perioadă, extrem de lungă, în beci, cealaltă va sta o perioadă, extrem de lungă, în confortul de acasă.
Și atenție! Celui care a stat la beci i se scade respectiva perioadă, dacă va fi găsit vinovat, din pedeapsă. O parte din pedeapsă, el a făcut, de fapt, o pușcărie mai grea decât pușcăria propriu-zisă. Dar și celui care stă în arest la domiciliu, teoretic, pe o perioadă echivalentă cu pedeapsa, i se scade, la fel, durata. Ceea ce înseamnă că pentru aceeași faptă, cu același grad de periculozitate, o persoană poate sta acasă, iar altă persoană la beci și în pușcărie.
Așa funcționează biciul și zăhărelul în ceea ce presa a început să denumească „Republica procurorilor”. (Sorin Rosca Stanescu)