Deși nu mai există, aproape, vreun român cît de cît informat care să nu știe că baza campaniei anticorupție din ultimii ani o constituie binomul SRI-DNA, prea puțini știu și că există, în această poveste, un călcîi al lui Ahile. Unul care ar putea crea mari probleme în viitorul nu foarte îndepărtat.

Dosarele DNA, în ciuda unor dezmințiri cu jumătate de gură ale procurorilor anticorupție, se bazează aproape integral pe informații și înregistrări furnizate de SRI, ba chiar există suspiciuni foarte întemeiate că multe dosare se livrează procurorilor gata făcute. Disperarea DNA după arestări preventive ascunde, de fapt, nevoia punerii de presiune pe suspecți pentru a-i face să-și recunoască faptele; fără recunoașterea respectivă, sunt mari șanse ca anchetatorii să piardă în instanță, în absența unor probleme cu adevărat semnificative.

Există, însă, o mare problemă: ce caută, de fapt, SRI, în lupta anticorupție?

Un serviciu secret precum SRI se ocupă, prin definiție, de contraspionaj, de terorism, de amenințări, per ansamblu, la adresa siguranței naționale.

Ideea ca SRI să se ocupe, mai degrabă, de șpăgi, privatizări dubioase, interlopi, licitații, abuzuri în serviciu la nivel guvernamental ori trafic de influență a apărut în 2006, la inițiativa lui Traian Băsescu.

Implicare agenților secreți în lupta anticorupție seamănă destul de bine cu implicarea ceaușistă a armatei în muncile agricole: efectele erau benefice pentru țară, nimic de zis, dar nășteau întrebarea firească dacă ăsta era rolul adevărat al armatei într-un stat.

În februarie 2006, CSAT-ul prezidat de Băsescu a votat și dat publicitatii, pe site-ul institutiei, proiectul Strategiei de Securitate Nationala a Romaniei, document care, conform legii, trebuia adoptat în primele șase luni de mandat al lui Băsescu.

În strategie se vorbea, în premieră, despre eficienta administratiei, ca parte a bunei guvernari, ea constituind o conditie esentiala pentru asigurarea securitatii si prosperitatii cetatenilor Romaniei.
”In scopul realizarii unei administratii eficiente, se prevede introducerea standardelor de calitate pentru serviciile publice, implementarea unui sistem complex si coerent de masuri pentru prevenirea si combaterea actelor de coruptie, aplicarea codurilor de etica pentru demnitari si functionari publici, debirocratizarea, simplificarea si urgentarea procedurilor administrative.
Identificarea coruptiei ca factor de risc la adresa securitatii nationale inca de la inceputul activitatii actualei administratii a creat conditii pentru declansarea unui amplu program de actiuni pentru eradicarea coruptiei sistemice, legata de puterea politica, juridica si administrativa” – se mai arăta in document.

”Elementele principale ale Strategiei de combatere a coruptiei sunt urmatoarele:
Cresterea transparentei actului de guvernare, aplicarea stricta a standardelor de integritate morala a personalului care lucreaza in administratia publica si sporirea eficientei masurilor de combatere a coruptiei prin mijloace administrative
Revitalizarea sistemului de lupta impotriva coruptiei pe principiul intransigentei si eficientei prin: prevenirea ingerintelor politice sau administrative in activitatea organelor de justitie si cresterea integritatii si a rezistentei la coruptie a sistemului judiciar; intarirea capacitatii institutionale de lupta impotriva coruptiei; imbunatatirea coordonarii intre structurile de control si organele de ancheta penala; cresterea vitezei de desfasurare a proceselor penale”.

S-a stabilit, totodată, că deveneau o prioritate anumite transformări în domeniul activității de informații, în sensul implicării în combaterea corupției.

Proiectul noii strategii a fost puternic combătut, la vremea respectivă, de clasa politică, iar strategia a fost votată abia în 2008. În 2009, după realegere, Băsescu trebuia să vină cu o nouă strategie, care nu a mai fost votată nici pînă azi.

Nu ne propunem aici să analizăm dacă decizia implicării serviciilor de informații într-o activitate care ține în mod normal de Poliție și Parchete, e bună sau nu.

Ci doar să arătăm punctul slab: o decizie a CSAT, fie și sub forma unei strategii naționale, nu reprezintă o reglementare legislativă.
SRI funcționează după o lege din 1991, cînd nici nu se punea problema anticorupției. Restul legilor ținînd de siguranța națională sunt la fel de decrepite.

Bunele intenții ale lui Traian Băsescu nu pot ține loc de cadru legislativ.

Există un risc uriaș, anume ca această problemă să fie ridicată la un moment dat de apărătorii vreunui inculpat, și să se producă un blocaj total în justiție. Nu-i exclus ca CEDO să aibă, la rîndul ei, un cuvînt de spus în această chestiune. Probele furnizate de un serviciu fără atribuții clar stipulate în lege pot deveni nule și neavenite peste noapte.

Că așa stau lucrurile o demonstrează un material exploziv postat de jurnalistul Cătălin Tolontan azi, pe blogul propriu, rezultat în urma unei discuții off-the record cu judecători și avocați.

”Binomul DNA – SRI este o erezie juridică!” spune unul dintre judecători, care mai susține că ”Pe Coldea l-au văzut zeci de procurori și ofițeri judiciari! El apărea aproape zilnic într-unul din birourile din DNA, care îi fusese pus special la dispoziție”. Asta cînd? ”Pînă să înceapă scandalul cu Udrea, din ianuarie. Acum a mai rărit-o”.

”Voi, ca ziariști, cum vă explicați ritmul dosarelor DNA? Sînt, totuși, doar 70 de procurori DNA în toată țara. Nu vă e clar că unele dosare vin cu analiza SRI? În mod normal, SRI oferă informații, nu face liniile de gîndire ale urmăririi penale” mai spune magistratul.

”În ciuda opiniei generale, SRI nu are atribuții legale în materie de lupt anticorupție. Nu le are precizate prin lege, iar argumentul că i le-a delegat Consiliul Suprem de Apărare a Țării nu funcționează! CSAT nu face legi”, afirmă judecătorul. Din păcate, explică tot el, ”de teama SRI, foarte puțini oameni din sistem sînt liberi și au curaj să vorbească”.

Un alt judecător e citat cu afirmația că ”DNA a început să facă inovații juridice. Indiferent cît de spectaculoase par acum arestările, să vedem cum se vor decide în instanță cazurile(…) În România nu s-a aflat încă, dar la CEDO s-a acceptat spre judecare unele spețe. Nu înseamnă că s-a dat vreo decizie, dar cum CEDO acceptă extrem de puține cazuri, hai să vedem urmarea!”. (Bogdan Tiberiu Iacob)