CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Boloș, pe picior de demisie. Dezvăluiri care trebuiau să zguduie România

24 comentarii / 4289 vizualizări / 14 septembrie 2023

De azi dimineață, subiectul nr.1 în presă e aducerea ucigașului drogat de la 2 Mai la audierile procurorilor, încadrat de o duzină de gealați SIAS de parcă ar fi cel puțin Hannibal Lecter, plus o cohortă de ziariști. Aproape te întrebi dacă nu e o mega-diversiune menită să acopere adevărata apocalipsă pentru România, schițată miercuri seara de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, la Digi24.ro. Un interviu care ne dă fiori atît prin ce a spus ministrul explicit, ci mai ales prin ce a sugerat indirect. Oricum, un viitor negru în condițiile în care marea reformă a guvernului se amînă permanent, dar finalul jocului e aproape: 31 decembrie. Un interviu care deschide teren larg și ipotezei că ministrul Finanțelor e pe picior de demisie.

Miercuri seara, ministrul Boloș a recunoscut onest o serie de neîmpliniri sau, mai direct spus, a cam dat de înțeles că batem pasul pe loc. Și a aruncat bomba atomică, fluturînd eventualitatea ajungerii României la mîna FMI, ceea ce, în termeni economici, ar echivala, mai în glumă, mai în serios cu intrarea rușilor peste noi.

După discuțiile la Bruxelles cu Celine Gauer, oficialul european care gestionează banii din PNRR, ministrul a recunoscut că aceasta le-a dat cu propunerile în cap:

”A spus că planul nostru de măsuri fiscal-bugetare trebuie să fie mult mai dur, să fie mult mai consistent. Angajamentele noastre față de CE, din perspectiva reformei privind impozitele și taxele în jalonul pe care îl avem în cererea de plată numărul 4 sunt lucruri mult mai complicate decât ce avem noi în planul de măsuri fiscal-bugetare. Și aici trebuie să fim foarte atenți, pentru că ce scrie ca angajament, în PNRR, influențează destul de consistent mediul de afaceri și populația”.

La Bruxelles nu se discută povești, ”ci se discută raportat la angajamentul asumat, până la nivel de virgulă. De aceea, noi trebuie să ne respectăm aceste angajamente, iar pe fiscalitate ne-am luat niște angajamente destul de serioase. Noi avem un plan de măsuri fiscal-bugetare care, sigur, este o primă etapă pentru ceea ce înseamnă modificările viitoare în reforma de impozite și taxe. Noi am încercat să protejăm populația și mediul de afaceri, încât să reușim să ne reechilibrăm bugetar” mai spune Boloș.

Întrebat dacă România riscă să piardă bani europeni din cauza incapacității reformei pensiilor speciale care trebuia să fie finalizată pînă la 1 ianuarie anul acesta, Boloș a recunoscut că

”Toată lumea știe că suntem întârziați cu această reformă, dar nu este o reformă ușoară pentru Guvernul României. Stagiul de cotizare este o nucă tare în discuția cu CE, pentru că este nefiresc să ai ultima lună de salariu în calcul pentru stabilirea viitoarei pensii. Baza de calcul trebuie mult extinsă pe o perioadă. Solicitarea Comisiei a fost de 10 ani. Adică un stagiu de cotizare mai consistent, care să genereze o pensie și un drept la pensie pe care îl au beneficiarii din sistemul public de pensii. Și vârsta de pensionare este un subiect de discuție”.

”Comisia are posibilitatea ca să ne taie aproximativ 1,4 miliarde de euro, ceea ce este foarte mult pentru nevoile de finanțare pe care le avem și pentru proiectele de investiții pe care le-am pornit. Avem acum peste 3.991 de contracte de finanțare, cu angajamente de plată, cu perioadele de execuție, și avem valori ale contractelor de 28 de miliarde. Deci, pentru noi este foarte greu să avem jaloane de acest fel și să nu primim banii de la Comisie. Este un jalon care poate să determine Comisia să ia măsura suspendării în primă etapă, și dacă nu aducem jalonul la zi, putem să pierdem banii. Cererea de plată numărul 3 se depune după ce avem validată cererea de modificare a PNRR-ului. Să nu uităm că avem PNRR-ul, în momentul de față trimis pentru modificare. Pasul următor va fi depunerea cererii de plată nr.3. Colegii mei ascultă de CE, care e mai dură decât un ministru de Finanțe. Dacă nu ar asculta, atunci consecința ar fi pierderea banilor. O reformă de o asemenea complexitate și intensitate nu este simplă pentru orice guvern, pentru oricine ar fi premier”.

”Peste tot în UE există aceste sisteme de pensii speciale și beneficii pe care le au anumite categorii de funcționari publici cu statut special, și e un moment de răscruce, pentru ca acest cuantum al pensiilor speciale să fie pus într-o normalitate, să nu avem pensii speciale de ordinul zecilor de mii de lei” a mai spus ministrul.

”Ar fi dramatic și dureros ca România să fie blocată de acest jalon, să nu-l poată rezolva, când în spate, în PNRR, sunt autostrăzile, sunt investițiile în calea ferată, în școli,spitale. Trebuie să avem o doză de normalitate și că trebuie să ne uităm la stagiul de cotizare, la perioada de timp pe care o luăm în calcul pentru calcularea pensiei. Dacă legea le dă dreptul, cine nu ar profita de un drept? Până la urmă vinovatul este cel care a făcut cadrul legal și a permis acest lucru”.

”Pentru mine nu este o poziție confortabilă, este o perioadă în care trebui să refuz foarte multe cheltuieli care se propun de către ordonatorii de credite. Mă uit la un pensionar care are o pensie amărâtă și trăiește de pe o zi pe alta. Mă uit la cei care câștigă puțin, și zilele trecute îmi spunea cineva, „uite cât aveți plafonul pentru care se acordă voucherele de vacanță, și gândiți-vă la sistemul privat, la mediul de afaceri, că 8.000 de lei net este o sumă care nu și-o poate permite foarte multă lume”, și a trebuit să plec capul în pământ de rușine. Acești 8.000 de lei net, pentru mediul de afaceri este o sumă trudită, care vine din munca pe care o depun”.

”Întotdeauna am conștiința banului. Și în coaliție am spus, mai în glumă, mai în serios că trebuie să ne uităm la bănuțul babei care cu multă trudă îl dă statului român, și noi, pe de cealaltă parte trebuie să fim foarte atenți și chibzuiți în folosirea acestor bani. Sunt momente în care pun în discuție aceste lucruri, pentru responsabilitatea folosirii banului public este una uriașă”.

”Dacă noi, la nivel intern, nu suntem în stare să gândim măsurile necesare ca să ieșim din acest impas, înseamnă că în următorul pas avem nevoie de asistență internațională, financiară” a mai spus Boloș, cu referire la FMI, după cum a completat intervievatorul, care a adăugat că Grecia a încercat să păcălească CE cu rapoarte falisifcate.

”…Și, uitați unde a ajuns. Eu nu fac astfel de lucruri, chiar dacă sunt dur uneori, și trebuie să spun adevărul, acela îl spun” a replicat ministrul.

Boloș nu a putut confirma creșterea salariului minim brut la 3.750 lei de la 1 ianuarie:

”Aștept momentul oficial pentru a fi anunțată. Suntem atenți la impactul pe care salariul minim îl are asupra economiei. Avem un impact bugetar consistent”.

El a explicat dificultatea reformei prin complexitatea ei:
”Să nu arunce lumea cu pietre în minister, dar avem reforma pensiilor generale, partea de salarizare unică și reforma sistemului de taxe. Cererea nr.4 este aferentă anului 2022. Nici la nivelul UE alte țări nu stau mai bine la PNRR, nu suntem codași. Sunt 5 țări care au depus cererea de plată nr.3 și mai sunt 7 care au depus cererea de plată nr.2”.

”Nu e simplu de urnit un asemenea uriaș. Avem al doilea cel mai complex PNRR după Italia. O cerere de plată avea vreo 4.000 de pagini. De la momentul aprobării, știam greutatea acestor reforme”.

”Perioada este foarte ciudată, pentru că atunci când implementezi asemenea reforme dure cu un an electoral în față sună a exercițiu aproape sinucigaș. Simplele facilități fiscale, pentru că nu le-am dat pe o anumită perioadă, beneficiarii au crezut că sunt ale lor pe veșnicie, le-au perceput ca rente viagere. Cei mai vehemenți sunt cei din construcții”.

Vorbind despre menținerea cotei unice, Boloș a precizat:

”Banca Mondială spune clar că sunt 3 scenarii. Prima este cota de impunere progresivă sau o singură cotă de TVA. Facilitățile fiscale fac ca această cotă de TVA să ajungă în mod real la 14,5%. Comisia spune să alegem din acestea 3 pe cea care să genereze sustenabilitate fiscal-bugetară pe termen lung. Nu e vorba de 21%. Dacă nu luăm măsurile acestea, am ajunge ca în situația din 2010. Vom avea 5% în continuare, 9% pentru alimente. „Scăparea” OUG (în presă n.n.) ne-a făcut foarte bine pentru că am văzut reacția populației și am putut corecta. Toată lumea vorbește despre măsuri dar nimeni nu vrea să le discute în detaliu. Sporurile nu sunt drepturi constituționale”.

Întrebat direct dacă a amenințat cu demisia, ministrul a confirmat:

”Da, am spus acest lucru. Ministrul de finanțe are o responsabilitate anume. A fost o discuție verbală. Am spus că dacă noi la nivel intern nu suntem în măsură să luăm aceste măsuri, atunci vom apela la ajutor extern, la FMI. În domeniul Finanțelor nu poți să te joci cu finanțele României. Chiar dacă sunt dur uneori, trebuie să spun adevărul. Am dorit să-mi dau demisia pentru că nu pot să avansez cu niciuna dintre măsurile discutate. Cu mare greutate Ministerul de Finanțe ține deficitul sub control.

Vreau să spun apăsat că simulările făcut de CE pentru noi nu arată deloc bine. Deficitul bugetar ajunge la cote alarmante, ne-au spus ce ne așteaptă, suspendarea fondurilor europene, toate, și din politica de coeziune și din PNRR.

Nu e o noutate. Să le suspende până intrăm în normalitate. Ticăie ceasul. Greu va fi partea de reforme, salarii, pensii”.

România nu e singura țară din UE cu deficit excesiv, dar, explică Boloș, noi suntem cei mai problematici:

”Acum sunt vreo 8-9 țări cu deficit excesiv, dar noi fiind din 2019 în această situație, avem riscul de a se lua măsuri împotriva noastră mai mare față de celelalte țări, suspendarea fondurilor. 2,34% am avut în iunie, 2,44% din PIB în iulie și 2,66% în august. Avem 43 de miliarde de lei pe care trebuie să-i acoperim, să asigurăm finanțarea deficitului bugetar.

Constatăm că există o diferență destul de consistentă între veniturile planificate și cele realizate. Dacă am avut 3,4 miliarde de lei această diferență de venituri, acum am ajuns la 1,2 miliarde de lei. Fără măsuri ajungem la 6,87% din PIB deficit. Îmi este frică de rectificare”.

Și un mesaj de final extrem de interesant din partea ministrului finanțist-preot:

„Eu am în spate o responsabilitate suplimentară față de ei și eu trebuie să decid între viața bisericească și cea de partid și, deocamdată, prefer biserica”.

Semn că, dacă reforma guvernului e încă departe, demisia lui Marcel Boloș e foarte aproape. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

24 Comentarii

  1. E clar o diversiune…te-ai astepta ca useristii ,care se revendica din vestul ‘ieducat’ si wokist sa ia atitudine impotriva mediei care face spume la gura impotriva ‘drogatului , autor al masacrului’…ca nu e corect politic sa-i pui cuiva o eticheta, mai ales ca nici nu e penal, in Romania, sa consumi si mai ales ca ei vor legalizarea drogurilor recreationale…intre timp s-au intamplat alte ‘masacre’, mai mari, din interese criminale, ori din consum’ de orice (poate n-ar fi rau sa analizeze si impactul aerului poluat asupra conducatorului de trotineta)…Tot o diversiune e si problema pensiilor speciale, obtinute absolut legal , pe merit, ori din venituri nesimtite, sau din nesimtirea de a te afla, exect inaintea pensionarii, in posesia unui venit pe care nu-l meriti (o detasare/delegare…), dar, atunci ar trebui sa tai raul (citeste posibilitatea nesimtirii pentru alesii/numitii de azi si liota de fini, afini si alti aqpropiati) de la radacina si in statul esuat asa ceva nu e permis…

  2. De ce nu vor să facă ordine în sistemul de pensii speciale care a ajuns aproape la 1% din PIB, comparabil cu deficitul care e pe la 2,34%. Jumătate din deficit intră în pensii. De ce nu se iau averile la verificat? De ce nu plătesc toate categoriile de angajați taxe? De nu există un sistem progresiv de taxare? De ce capitalul nu este taxat sau e taxat modic, în timp ce munca e taxată la sânge?

    Se va alege praful de țara asta, iar oligofrenii din fruntea ei numiți de Americani vor distruge tot înainte să se atingă de privilegiile specialilor.

  3. De ce Guvernul se preface ca nu poate rezolva problema echilibrarii bugetului de stat si renegocierii PNRR-ului ?

    1) De ce nu se impoziteaza bancile straine (cele mai mari % de profit din UE), companiile de telecomunicatii, companiile de distributie si productie de curent electric, petrol, gaz (toate au profit), corporatiile si firmele straine asa cum se face in Vestul, Nordul si Sudul Europei ? Cum e in Franta, Suedia si Spania. Copiati sistemul lor, total european, care e problema?
    Acolo sunt banii bugetului de stat, de ani de zile Romania este un paradis fiscal si o colonie.

    2) P.N.R.R. a fost scris si aprobat in 2020.
    In 2020 era o alta realitate economica, fara razboi, sanctiuni si BRICS.
    In 2022 a inceput razboiul + toate dezastrele. Nu e forta majora?
    Se poate schimba PNRR-ul in caz de forta majora? Da, asa spune Comisia Europeana !!!

    ” Într-un răspuns pentru Digi24, Comisia Europeană precizează că doar în cazul în care o țară nu mai poate duce la îndeplinire PNRR-ul, din motive excepționale, cum ar fi dezastre naturale de dimensiuni istorice, s-ar putea renegocia Planul de Redresare și Reziliență.”
    Razboiul este un dezastru. Cand ai milioane de ucraineni care iti trec granita, ai criza umanitara, ai dezastru.

    Astazi suntem in 2023 si avem :
    – RAZBOI LA GRANITA intre doua cele mai mari state din Europa, doua puteri militare.
    – CRIZA UMANITARA, milioane de refugiati ucraineni in Romania care trebuiesc hraniti, adapostiti, educati, ingrijiti, etc
    – SANCTIUNI obligatorii fata de Rusia si aliatii Rusiei, fapt ce provoaca mari prejudicii economice Europei, inclusiv Romaniei
    – SUNTEM OBLIGATI sa sustinem Republica Moldova in fata agresiunii ruse, cu bani si resurse, nu cu minciuni europene.
    – Suntem OBLIGATI sa sustinem, militar, economic, diplomatic, politic UCRAINA, asta se face CU BANI si fapte, nu cu minciuni europene.
    – Suntem OBLIGATI, ca stat NATO, sa cumparam armament.
    – Suntem OBLIGATI, ca stat NATO, sa protejam granitele NATO si UE pentru care nu intram in Schengen, nu primim fonduri UE, nu primim PNRR, dar ni se taie banii si suntem sanctionati ca Ungaria putinista, iar Austria vasala Kremlinului nu este sanctionata.

    Avem o situatie de FORTA MAJORA care ne-a impins la datorii mai mari, deficite mai mari si multe alte probleme, nu putem fi tratati la fel ca alte state ferite de drone, rachete si razboaie.
    Comisia Europeana stie ca Romania are granita cu Ucraina si Moldova, nu cu Franta si Olanda?

    Ori Romania primeste un tratament adecvat cu realitatea responsabilitatilor la care suntem supusi de Europa ori Romania renunta la TOATE responsabilitatile impuse de mai sus pentru a satisface C.E.
    Comisia Europeana ce vrea defapt, sa ingroape Romania? Vor si varza unsa si slanina in pod?
    Dar Guvernul ce face, permite C.E. sa ne ingroape?

    Romania este un stat pus sa duca de 10x mai multe responsabilitati europene decat poate sa duca si decat duc altii, lucram in paguba pentru altii si primim zero beneficii, suntem tratati de parca avem guma in par si primim picioare in gura.

  4. Acum se răzbună majorările iresponsabile de salarii și de pensii din 2014-2022. Exact ca în 2010. In 2014 salariul mediu net era 1300 lei. Acum e 4400! La un curs valutar mai mare cu doar 10%. Mai e vreo țară europeană cu măcar jumătate din creșterea asta? Nu prea.
    A venit nota de plată, și e uriașă.

    • Ai retard sever, imi e mila de tine ca nu iti dai seama cat de lobotomizat esti.

    • Iresponsabilă este scutirea de taxe a marilor corporații și nu mărirea salariilor românilor care oricum sunt mult mai mici decât ar putea fi într-o țară corectă. Dar în Colonia infectă în care corporațiile multinaționale declară că lucrează pe pierderi în timp ce-și repatriază tot profitul URIAȘ prin diverse șmenuri se poate orice.

      Suferi rău de tot că sunt salarii mai mari de 1300 nu-i așa? Vai de capul tău. Nu-i de mirare unde suntem cu așa atitudini de slugoi ca a ta.

      • +1

  5. În România “săracă“ Dorel își cumpără BMW sau Merțan second-hand și consumă 16-17 litri în oraș. Ca să de dea mare.
    Dacă îți poți permite să plătești atâta benzină cu 7+ lei litrul, înseamnă că ai prea mulți bani, nu prea puțini.

  6. Guvernul să bage impozit 40% pe salariile bugetarilor și pe pensii și o să curgă banii la buget. Îngrășații lui Dragnea, Olguța și Cîțu să dea banii înapoi, destul s-au îmbuibat pe veresie.

  7. Sunt 1.300.000 de putori leneșe și inutile plătite cu salarii de 9000-10000 pe lună. Concediați un milion și pe restul puneți-i la muncă adevărată!

    • Din alea 1.300k, cateva sute de mii sunt doctori, profesori, asistente, infirmieri, pompieri, militari, politisti, asistenti sociali, actori, muzeografi si alte „putori” esentiale functionarii unui stat , dobitocul dracului cu rasa voastra de idioti subumani, nu toti bugetarii plimba hartii precum cei din categoria P.C.R.

  8. Cineva trebuie să reînvețe neamul ăsta de maneliști burtoși cum se muncește și se face planul. Cu șutul și cu bâta, că a crescut slănina pe ei de 10 cm.
    La treabă, cristoșii mamii voastre de netrebnici!

    • Nu știu dacă ești sarcastic sau nu. Dacă nu, hai să te luminez puțin.

      Neamul ăsta de maneliști burtoși muncește foarte bine și foarte mult în comparație cu neamurile în fața cărora te faci preș datorită mentalității tale de slugă jegoasă. Suntem printre cei mai munciți europeni și simultan cei mai prost plătiți. Așa se procedează în COLONIE. Exploatezi resursele de toate felurile, inclusiv alea umane, până se epuizează și apoi treci la altă colonie.

      Din 100 de euro produs de SCLAV pentru patron, 80 se duce la stăpân, iar 20 se împarte între sclav și stat care-i ia jumate prin taxare. Sclavu rămâne cu 10, iar patronu cu 80 de care însă nu se leagă statul mai ales dacă patronu e MARE și e străin.

      Îți pute manelărismul. Nașpa boss trăiț-ar familia. Așa miroase sărăcia în România faraoane.

      • Bravo boss.

        • din gross

  9. Ce bine-mi pare că ai luat plasă, ce bine-mi pare că te-ai curățat! :))

  10. Rromânii au luat bani de la guvern cu amândouă mâinile de 10 ani încoace și tot timpul au înjurat și s-au văicărit de sărăcie.
    Ei, acum o să vadă ei ce înseamnă necazuri. Erau sătui de prea mult bine.
    Ați behăit că sunteți în “mizerie“, că muriți de foame în Românica? Acum începe distracția.

    • De ce bei gaz ? Siropul de tuse cu sprite nu mai e indeajuns?

  11. Ajungem iar la legi si reguli: romanii NU sunt invatati sa respecte regulile, sa fie seriosi, sa isi asume responsabilitati si sa se tina de ele. Iau totul in bascalie, lasa ca merge si asa, la mica intelegere. Nu au invatat nimic din rigorile cloacei UE. Stiu toti cate parale facem , ca suntem niste slugi bune de nimic si ne trateaza ca atare. Deci cu toata viteza spre prapastie!

  12. Ne trebuie 5 ani de muncă și austeritate ca să scoatem țara din rahat. 5 ani în care toți Doreii să pună mâna la treabă zi-lumină și să nu crâcnească. Sânge, sudoare și lacrimi, atât.

    • Doar de atât.

  13. Ceausescu a indatorat Romania cu 10 milarde de dolari si PNL in mod deosebit aprobat de PSD a reusit performanta unica de indatorare cu aproximativ 40 de miliarde de euro,echivalent a aproape 50 de milarde de dolari in numai 3-4 ani fara sa se vada nimic pe ce sau dus banii.Macar nea Nicu a irigat Campia Romana si Baraganul ca sa nu mai vorbim de alte lucruri.Suntem in situatia Ucrainei care e in razboi,adica nu vom reusi niciodata sa achitam aceasta datorie.In rest vai de cei care urmeaza sa traiasca in Romania in urmatorii 15-20 de ani.Cat priveste UE face tot posibilul ca sa nu putem accesa banii si nu numai noi.

  14. Hai sictir cu pensiile voastre speciale , totul trebuie sa fie calculat pe baza contributiei la sistemul de pensii , nu pe functiile unor imbuibati cum avem astazi in sitemul generat de UE. Cat a contribuit fiecare atat sa ia si la pensie, ajunge cat au platit romanii pe securistii fosti si actuali.S-o lasam mai moale cu UE , daca vrem sa dame pamant cu statul asta plin de cumetri si cumetre o putem face si nu avem nevoie sa cerem aprobare de la nimeni.

    • nu-ti trebuie „aprobare de la nimeni” sa fi prost si iata ca esti.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998