Scopul oricărei campanii publicitare comerciale nu e notorietatea, se știe, ci atragerea de clienți. Degeaba ești celebru în tîrg dacă nu îți cumpără nimeni marfa. Iar Emag nu de notorietate are nevoie, că e oricum în top, ci de cît mai mulți cumpărători pentru marfa sa. De aici încolo, cooptarea lui Mihai Șora în promovarea sezonului de shopping de toamnă, cel mai important, pentru că include Black Friday și sărbătorile de iarnă, devine foarte discutabilă. Pînă la punctul în care începi să te gîndești dacă nu cumva ea se înscrie în marea bătălie electorală din noiembrie.

E drept că Șora părea încă de mai demult un fan al Emag, cînd scria, înainte de ultimele alegeri ”Imaginați-vă cum ar fi ca, în dimineața zilei de 26 mai, să stați frumușel pe scaun, în fața calculatorului, și să votați. Fără alte complicații, fără cozi interminabile, fără deplasări obositoare la secția de votare (cum li se întâmplă românilor din străinătate). Ci, pur și simplu, completând acasă un formular minimal – nume, prenume, CNP – și, desigur, bifând aleșii inimii… Cam ca atunci când comanzi caiete și creioane colorate la Emag”.

Dar, tot el dădea de pămînt într-un alt interviu cu tehnologia smart:

”Omul nu mai are nici timp, nici dorinţă de a se bucura de viaţa adevărată. E pur şi simplu anulat de tehnologie. Mă uit la cât pot vorbi oamenii la telefonul mobil. Nu mai ies din ciclul comunicării, dar fără să comunice cu adevărat. Sunt prinşi într-un vârtej de informaţii superficiale. Nu mai au răgaz să vadă ce frumos este cerul, că lumea în care trăiesc este o minune. Viaţa acestor oameni este de-o monotonie înspăimântătoare”.

Iar sectorul smart (telefoane, tablete, laptopuri, desktopuri, ceasuri inteligente etc) e cheia de boltă a vînzărilor Emag.
Imaginea cărturarului Șora e menită mai degrabă să abată clienții dinspre gadgeturile IT către cărțile tradiționale, dinspre TV smart oled UHD către sălile de spectacol, dinspre butonatul telefoanelor către întîlnirile pe viu cu prietenii. Și, oricum, pune pe gînduri clientela tînără, căreia îi vine mai greu să prindă subtilitățile unei campanii cu un domn în vîrstă care îi vorbește despre chestii de acum vreo șapte decenii.
Să credem că Emag atacă, brusc, segmentul vîrstei a treia, cel mai neinteresant pentru publicitarii din toată lumea, Sfîntul Graal al vînzărilor de produse de consum fiind segmentul tînăr și cel matur al populației?
În plus, Mihai Șora a fost implicat în politica post-decembristă, e plasat într-o anume parte a spectrului politic, iar publicitatea evită riguros să ”aleagă” tabere politice pentru că și-ar putea limita dramatic clientela.

Dincolo de asta, firma Papaya Advertising a folosit abil în campaniile sale simbolurile comuniste vechi ca să vîndă marfă nouă. De la mashurile pro-Nicușor Dan, din 2012, care foloseau (provocînd scandal public) imaginile din Tien an men, pînă la promoțiile pentru vodkă rusească ori pentru ”Cumințenia pămîntului” cu soldați și trenuri sovietice șamd.
Acum, pare invers: în viziunea Papaya, o ”marfă” a momentului încearcă să ne ”vîndă” pagini din trecutul comunist tenebros, nu e prea clar în ce scop.

Ce cîștig comercial urmărește Emag, companie condusă de un manager român în beneficiul unui patron străin total dezinteresat de vestigiile trecutului comunist al României?

Deja sunt semne că s-a obținut exact contrariul: crește vertiginos numărul celor care vorbesc de boicotarea Emag, s-a lansat petiție online, vocile care critică furibund campania sporesc de la o oră la alta. Pe Softpedia deja s-a lansat o pagină dedicată cazului.
Să fi greșit grav Emag apelînd la serviciile Papaya Advertising, compania publicitară cel mai profund ancorată în mediul politic dintre toate de la noi?
O campanie al cărei patron tocmai a pus gaz pe foc, insultînd grav pe toți criticii noii campanii. (Un demers ieșit din comun, pentru că niciun publicitar nu jignește potențialii clienți.)

Altfel spus, omagiem libertatea, dar numai atît cît ne permite Papaya.

Posibil să fie un chix, o eroare de apreciere a publicitarilor.
Deși e limpede că respectiva campanie nu se declanșa fără aprobarea manageriatului Emag.

Dar dacă în loc de o gafă publicitară asistăm la o manevră diabolică, avînd un profund substrat electoral?

Campania ”anticomunistul Șora” se lansează în buza campaniei pentru prezidențiale, se va rostogoli pe toată durata ei și va atinge apogeul în a doua jumătate a lunii noiembrie, cînd are loc startul Black Friday, pe 15 noiembrie – cînd aniversăm și marea revoltă anticomunistă de la Brașov -, dar și al doilea tur al alegerilor. Pe 7 noiembrie, Șora va împlini 103 ani.
În următoarele săptămîni, scandalul va lua o mare amploare, în opinia noastră, devenind o replică autohtonă a celui produs de Greta Thunberg, la nivel internațional.

Să o spunem onest, indiferent cîți admiratori ar avea Mihai Șora, faptul că ideea de libertate ne e explicată de un personaj care a lucrat – exact pe cînd ne explică în clip ce vremuri sinistre erau – într-una dintre cele mai mari sinecuri ale statului stalinist, nu poate fi trecut cu vederea.

Corneliu Coposu, un mare simbol al dreptei, și-a datorat cariera post-comunistă apropierii de Iuliu Maniu; aceasta a fost cartea de vizită care l-a trimis la vîrful PNTCD. Acum, oameni din aceeași tabără a dreptei încearcă să ne explice că Mihai Șora trebuie judecat separat de apropierea de teribila Ana Pauker.

Sărmanul Coposu.
Nu i-ar fi dat prin cap să se scuze în fața securiștilor care l-au azvîrlit în lanțuri că, de fapt Iuliu Maniu îl arestase și îl forțase să lucreze la cabinetul lui.
Lui Șora i-a dat.

La finele anilor 40 și începutul anilor 50, Pauker era cel mai puternic personaj din România, peste Gheorghiu Dej, și cea mai influentă femeie a lumii, conform americanilor de la Time. Avea linie directă cu Stalin și preluase în guvern postul de ministru de Externe, cel mai important, alături de cel de Interne. La instalarea în funcție, femeia decretase că MAE trebuie curățat de diplomații moșteniți de la liberalul Tătărescu și înlocuiți cu politruci de încredere.
A fost momentul cînd de acolo a zburat Alexandru Paleologu, dar a fost adus, în schimb, Mihai Șora, omul care intrase benevol în partidul comunist francez (același unde activase o perioadă Pauker însăși) fix după capitularea Germaniei și se grăbise să lase în urmă o țară occidentală redevenită liberă pentru una proaspăt înrobită de Stalin.

Greu tare să te chinui muncind la cabinetul șefei partidului comunist, adică locul de unde se dădea ora exactă a României!
Alții, mai ”norocoși”, se fofilaseră, ”alegînd” pușcăriile comuniste.
Șora a avut ghinion.
După anii de suferință la biroul Anei Pauker, a fost pedepsit cu șefia unor edituri comuniste, cu mașină la scară și locuind în buricul capitalei, într-o zonă imundă, pe str.Jules Michelet nr.15, plină de vecini nomenclaturiști, chiar vizai de ambasada britanică.
Erau anii cînd norocoșii din pușcării ieșiseră și aveau domicilii forțate prin Bărăgan.
Mai știm că, vreo 20 de ani în comunism, literatul Șora a refuzat să scrie vreun rînd, în semn de protest față de regim. A revenit la gînduri mai bune cam pe cînd naivul de Steinhardt scria curajos, a doua oară, o carte confiscată în prima formă de Securitate.

Ana Pauker, șefa lui Mihai Șora de la MAE, a rămas pînă azi un simbol al terorii, al stalinismului, al urii, al crimei și al revanșei.
Opusul ideii de libertate.
Acum cîteva luni, a ieșit mare scandal doar pentru că imaginea ei apăruse pe un afiș al unui simpozion organizat de pesediștii din Consiliul Județean Vaslui, alături de cel al Reginei Maria ori al Smarandei Brăescu.
Prilej pentru adepții dreptei să tune și să fulgere.

Epoca Anei Pauker a căpătat valoare de simbol al opresiunii.

Prin noiembrie 2014, Traian Băsescu declara că pesediștii proferaseră în campanie amenințări specifice anilor 50, ”cînd domnea Ana Pauker”.

Prin ianuarie 2012, pedelistul Theodor Baconschi clama, și el: „A început încleştarea pe viaţă şi pe moarte între forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii. Opoziţia şi-a activat în sfârşit întreg arsenalul moştenit de la Ana Pauker, Teo, Luca şi Dej: derbedei înarmaţi, dezinformare, propaganda urii.”
În iulie 2009, același Băsescu spunea public că decizia comisiei în cazul Ridzi a dat sentințe care marchează ”întoarcerea la perioada Ana Pauker”.

Mai înainte cu niște ani, în septembrie 1997, ministrul de Externe Adrian Severin îl decorase la New York pe fostul şef al Legaţiei române la New York în perioada 1946-1947, Pamfil Ripoşanu, cu medalia ”Nicolae Titulescu”. Pamfil Ripoşanu fusese exclus abuziv din MAE de Ana Pauker în paralel cu angajarea lui Șora la minister.

Într-un interviu pentru ”Formula AS” de acum cîțiva ani, Șora a fost întrebat de ce se înregimentase la comuniști într-o perioadă atît de cumplită ca anii 50.

Răspuns năucitor:

”În acei ani, în Rusia părea să fie un aer de libertate, bisericile se redeschiseseră, perioada de teroare cruntă trecuse, iar în occident se întrezărea speranţa în legătură cu comuniştii”.

Ironia sorții face ca Mihai Șora să fi fost prezent, în 1994, la o dezbatere organizată de GDS la care Alexandru Paleologu, cel ras de Pauker înaintea angajării lui Șora, relatase cum fusese băgat la închisoare de comuniști inclusiv pentru că ”defăimase filmele sovietice”. Asta, apropo de aerul de libertate care venea de la răsărit, conform lui Șora.

Va rămîne un mister cum fostul colaborator al Anei Pauker a reușit după revoluție să fie, după căderea comunismului, ministru, candidat la parlament, lider politic și decorat de toți președinții.

Ca o picanterie, în noiembrie 2006, Băsescu i-a conferit lui Șora Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, numai că, ghinion, în timpul ceremoniei decorația i-a căzut de două ori din piept.
Finalmente, șeful serviciului de protocol i-a prins distincţia cu un bold. „Domnule profesor, nu ştiu dacă filosofic există ceva care să explice ce s-a întâmplat dar, ca întotdeauna, Preşedinţia nu poate fi perfectă”, s-a scuzat, amuzat, Băsescu.
Poate o fi avut decorația vreun motiv să nu stea pe pieptul filosofului, ar spune malițioșii.

Dincolo de toate acestea, Mihai Șora a devenit în ultimii ani un simbol al mișcărilor de stradă și al grupului politic USR-PLUS.
Pe 8 decembrie 2016, el îndemna românii, pe Facebook, să voteze ca el, cu USR: „În ce mă privește pe mine, personal, am să pun ștampila pe buletinul de vot al Uniunii Salvați România. Asta e alegerea mea”.
Tot Șora avea să fie unul dintre membrii grupului de inițiativă al campaniei USR-PLUS ”Fără penali”, pe care a promovat-o chiar și din spital.
În ianuarie, filosoful posta pe Facebook:
„Oameni buni, e simplu:
1. PROTESTE MASIVE 2. ANTICIPATE 3. USR & PLUS – ÎMPREUNĂ LA ALEGERI
Și USR, și PLUS au oameni admirabili. Pe unii dintre ei îi cunosc personal, pe alții îi știu de la proteste (și nu de ieri, de azi, ci încă din Piața Universității, de la Roșia Montană și Colectiv). Sunt – în ambele partide – oameni de toată isprava, în care am deplină încredere; sunt oameni care pot muta munții din loc. De ACEȘTI OAMENI inteligenți și de ispravă se tem nelegiuiții ajunși la putere”.

În martie anul trecut, consilierii generali ai USR l-au făcut cetățean de onoare al Capitalei, pentru că, explica șefa USR București, Roxana Wring, ”Mihai Șora este un reper important, mai ales în aceste vremuri tulburi pe care le traversăm”.
„Dacian, fiul lui Soros (vasăzică nepotul meu), a fost ales președinte al centriștilor europeni. Orice bunic îi saltă inima de bucurie!” scria pe Facebook filosoful după alegerea lui Dacian Cioloș drept lider al grupului Renew.

Imaginea lui Mihai Șora se pliază, deci, perfect pe cea a USR-PLUS.
O nuanță care nu contează atunci cînd întreaga dreaptă are scopuri comune, precum proteste de stradă, dărîmări de guverne pesediste șamd.
Dar care devine crucială cînd interesele dreptei se despart dramatic.
Bunăoară, în fața unor alegeri prezidențiale.

La felul cum se prezintă lucrurile în acest moment, campania Emag cu Mihai Șora va deștepta reacții majore de protest față de felul cum subalternul Anei Pauker se vaită că i-a fost răpită libertatea în anii stalinismului, pe care l-a servit.
Șora va deveni curînd piatra de moară atîrnată de gîtul lui Dan Barna în campania pentru prezidențiale. Una cu atît mai grea cu cît nu vor conteni să apară noi și noi relatări despre ”chinurile” filosofului condamnat de comuniști cu executare la locul de muncă.
În, probabil, cel mai visat loc de muncă din comunism.
În plus, și în antiteză, actualul președinte Klaus Iohannis va marșa destul de mult pe mesajul anticomunist în noiembrie, cînd se apropie a 30-a aniversare revoluției. De fapt, el s-a grăbit atît de mult să exploateze momentul decembrie 1989 încît programase aniversarea lui încă de prin primăvară.

A vrut Emag să își sporească vînzările de bunuri de consum printr-o campanie aproape irațională cu imaginea unui om care poate vinde, cel mult, cărți și stilouri?
Ori urmărește – fie și cu un sacrificiu de imagine și de bani – să dea o foarte măiestrită și grea lovitură electorală contracandidatului care îl sperie pe Klaus Iohannis?

Poate avea o companie multinațională interese în alegerile prezidențiale?
Am putea lua în serios o asemenea strategie diabolică din partea unei mari companii create de Sebastian Ghiță, copilul SRI, și de fratele său ”de cruce” și de afaceri, Iulian Stanciu, actualul director general al Emag, despre care apar referiri la DNA?
Acel Sebastian Ghiță aflat de ani de zile în război cu Florian Coldea, acreditat de unii drept eminență cenușie a useriștilor?
Posibil.
Dacă e sau nu strategie-capcană împotriva lui Dan Barna putem doar specula în acest moment. Dar că amintita campanie va lovi în candidatul USR e deasupra oricăror dubii și se vede, deja, cu ochiul liber, la doar cîteva zile de la lansarea ei. (Bogdan Tiberiu Iacob)

P.S. Ca să încheiem pe o notă veselă, se aude prin tîrg că, de pe patul de spital, Ion Iliescu cere insistent numărul de telefon al șefului agenției Papaya Advertising.