CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Câteva lecții care ustură rău

0 comentarii / 2603 vizualizări / 7 iunie 2016

Alegerile locale, prin modul în care s-au desfășurat și mai ales prin rezultatul lor, au oferit, în primul și în primul rând, spectacolul lecțiilor pe care cetățenii le-au dat unora dintre jucători. Falsa și reala societate civilă. DNA. Partidul Mișcarea Populară. Și, nu în ultimul rând, Partidului Național Liberal care pretinde, în mod fals, că a înregistrat un succes istoric.
În mod declarativ, s-a spus că, în București, există cea mai puternică societate civilă. Dacă va amintiți, este vorba de “tinerii frumoși și liberi”. Această societate civilă s-a manifestat. Dezamăgită de PNL și de Guvernul Cioloș, dar și extrem de circumspectă față de PSD, această societate civilă l-a votat pe Nicușor Dan. Și noul partid înființat de acesta. Pentru Nicușor Dan, este un succes. La fel și pentru ONG-urile care l-au susținut. Dar nu este mai puțin adevărat că, în acest fel, societatea civilă din București și-a arătat limitele. Pentru că altfel nu se explică de ce Capitala a avut cea mai mică prezentă la vot. Cei care vor invoca, mai târziu, societatea civilă care, vezi Doamne, se află în spatele lor, vor trebui să-și reamintească de neparticiparea masivă de la aceste alegeri.
Am auzit-o pe Elena Udrea spunând că electoratul a funcționat ca o curte cu juri. În sensul că a acordat, acolo unde a fost cazul, prezumția de nevinovăție. Așa este. Eu, prima oară, am luat cunoștință de o asemenea ipoteză de la unul dintre cei mai faimoși maeștri ai Baroului din București. Pretutindeni, acolo unde cetățenii au avut suspiciuni legate de punerea la zid de către DNA a unui lider politic, au acționat, utilizându-și arma votului, sancționând DNA. Și promovadu-și liderii. Și este la fel de adevărat că, în alte cazuri, cetățenii au confirmat acuzațiile DNA. Ceea ce, una peste alta, înseamnă că electoratul român este din ce în ce mai responsabil. Și mai preocupat de soarta reala a cetății. Dar acest fenomen mai înseamnă ceva. Că și DNA va trebui, în viitor, să se alinieze rezoluției Uniunii Europene privind respectarea drepturilor omului și a prezumției de nevinovăție. Oricum, nu este prea bine că, în plină campanie electorală, se vorbește atât de mult despre DNA.
Partidul lui Traian Băsescu și-a încasat o palmă usturătoare din partea cetățenilor României. PMP nu va intra în Parlament. Merge la lada de gunoi a istoriei. Direct, implacabil. Iar Traian Băsescu însuși va rămâne, cel mult, un lider de opinie care produce spectacol și rating.
PNL se îmbată cu apă rece atunci când liderii săi afirmă că au obținut o victorie istorică. Cum spune Blaga, cel mai bun rezultat din toate timpurile. E fals. Aceste rezultate, strict matematic, se plasează sub cele obținute de PNL și PDL, împreună sau separat, în 2004 și 2008. În plus, Bucureștiul este o bombă care a explodat în grădina liberală și care își va produce efectele devastatoare la toamnă. Până atunci, PNL mai are timp să organizeze un Congres extraordinar și să schimbe înteaga conducere, promovând lideri locali care s-au dovedit performanți și 2/ să își stabilească o strategie clară de viitor, din care să nu lipsească, sub nicio formă, răspunsul la întrebarea dacă e necesar și dacă este bine ca PNL să funcționeze ca braț politic al SRI și DNA sau ca o prelungire a Palatului Cotroceni. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998