Scriam zilele trecute că liberalii au memorie exagerat de scurtă, aplaudînd azi măsurile pe care le înjurau ieri ori invers. Dovadă seninătatea cu care Teodor Atanasiu, ras abuziv din guvern de către Traian Băsescu, în 2006, vorbește azi de necesitatea suspendării premierului Ponta. Nu e, însă, singurul exemplu: istoria recentă consemnează unul și mai devastator, pe care PNL, de asemenea, l-a uitat, dar pare că Ponta îl ține minte; cazul Păcuraru.

Fost ministru al Muncii în guvernul Tăriceanu, Paul Păcuraru, poate nu cel mai moral ori mai grozav politician român, una peste alta, s-a făcut vinovat, însă, de două gafe majore, în ochii președintelui Băsescu.
Prima era spargerea monopolului de pe piața migrării forței de muncă, o afacere bănoasă, pedelistă 100% după 2004, aflată în mîinile cuplului Udrea-Cocoș. A doua, era o afirmație făcută într-o emisiune televizată din 10 iulie 2007, care suna cam așa: ”Vreau sa ii spun dlui Adrian Nastase ca, dupa parerea mea, domnia sa a pierdut alegerile datorita unei fraude. Nu cea invocata de dl Basescu, ci cea creata de dl Basescu prin teoria fraudarii alegerilor, care a fost lansata pe modelul de la Kiev a Revolutiei portocalii, care a avut un mare impact la populatie, pentru ca populatia din Romania crede ca totul se fura. Si teoria a avut imediat impact. Si cred ca cele 250 de mii de voturi diferenta se pot numara din aceasta zona emotionala intre turul 1 si 2”.

Pus sub urmărire de către DNA, Paul Păcuraru este suspendat din guvern de președinte, printr-un decret semnat în ziua de 21 septembrie 2008.

A naibii coincidență, exact ziua în care, la sala Polivalentă din București, partidul de guvernînămînt, PNL, își lansa grandios candidații pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie. La fel cum punerea sub urmărire a lui Ponta a avut loc exact în ziua depunerii moțiunii de cenzură a PNL, altă coincidență simpatică.
E de la sine înțeles că a doua zi, presa vuia numai de cazul Păcuraru, manifestarea PNL fiind complet îngropată.

A treia zi, Păcuraru își înainta demisia din guvern, alt subiect numai bun pentru tăbăcirea mediatică a PNL.
Ironia sorții, ”decorul” faptelor de corupție de care era acuzat Păcuraru, la pachet cu liberalul Dan Morega – și care se bazau doar pe niște interceptări dubioase ale SRI făcute la 10 zile după declarația televizată a lui Păcuraru sus-pomenită -, erau aceleași complexuri Rovinari-Turceni, regăsite și în cazul Ponta. Pe lîngă Păcuraru, era urmărit penal și fiul său, care, însă, a primit NUP în dosar.

În decembrie 2011, Păcurar și Morega erau achitați definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cîteva zile mai tîrziu, Traian Băsescu vărsa lacrimi de crocodil pe umărul lui Păcuraru, într-un interviu acordat Radio România Actualități, în care mătura pe jos cu procurorii anticorupție:

“Faptul ca multe dosare prezentate cu tam-tam s-au finalizat cu achitari si cu suspendari la executare sau cu procurori care, de unde, cand au trimis dosarul mancau pamant, prinsesera un mare hot din politica si cand au fost in fata judecatorilor nu stiau cum sa ceara mai repede o sanctiune cu suspendare, dandu-si seama probabil ca dosarul nu tine, arata ca avem probleme nu numai la judecatori, ci si la procurori. (…) Cand actiunea ta distruge cariere trebuie sa fii responsabil, sunt oameni politici, nu va spun de unii care au fost arestati si n-ati mai auzit de dosarele lor, astia macar sunt fericiti ca au ajuns la Inalta Curte sa nu-i nimic. Ce te faci cu cei care au fost arestati, in baza solicitarii procurorului, cu putine argumente si pe urma se fac procurorii ca i-au uitat (…) L-am revocat din functie pe Pacuraru, da? Era ministrul Muncii. Acum eu ce sa-i spun lui Pacuraru?”.

Într-adevăr, Băsescu nu avea ce să-i mai spună lui Păcuraru. Cariera politică a acestuia s-a încheiat definitiv după suspendare, chiar dacă se dovedise că era nevinovat. Speriat de anumite amenințări pe care le primise pe parcursul anchetei, Păcuraru nu a mai încercat nici măcar să solicite despăgubiri în justiție pentru loviturile încasate nemeritat. Spusele președintelui din acel interviu au fost cam singura reparație morală de care a avut parte.

Sigur că, într-o țară normală, democrată, e inadmisibilă prezența în funcții înalte a unor demnitari anchetați penal, iar cramponarea lui Ponta de funcție va aduce categoric deservicii de imagine României.
În egală măsură, însă, Ponta are și el argumentele sale: la noi, demisia de onoare nu înseamnă șansa unei reveniri spectaculoase la un moment dat. Cel mai adesea, ea nu înseamnă decît drumul spre finalul trist al carierei, în aplauzele de satisfacție ale adversarilor. (Bogdan Tiberiu Iacob)