Disponibilizarea celor 5000 de muncitori de la CFR și vestea că, până la sfârșitul anului, vor mai fi dați afară încă 5000, pare o explozie cu efect controlat.

De la începutul crizei, avalanșa de știri, privitoare la pierderea locurilor de muncă, închideri de întreprinderi sau reduceri de activitate, în toate sectoarele, a tocit creierele românilor, conturând o altă normalitate, decât cea universal și uman valabilă. Astăzi, e mai firesc să fii concediat, să nu-ți iei salariul la timp sau să-l primești micșorat, să nu-ți găsești de lucru, oricât ai încerca. E firesc să înghiți în sec în fața vitrinelor, înainte de sărbători, să ți se înmoaie picioarele când zărești o factură în cutia de tablă sordidă, de la intrarea în bloc. Este absolut corect să te înnoiești de Paște, de la second-hand și să pui capul, seara, la culcare, pe o pernă de spini, gândindu-te la „bucuriile” ce ți le pregătește ziua de mâine. Ba să te mai scoli și peste noapte, tăvălit de gânduri, preț de o mahoarcă udă, luată dela ruși, din piață.
La două decenii, după căderea comunismului, timp în care toate formulele guvernamentale posibile au amăgit românul cu sfârșitul tranziției și luminița de la capătul tunelului, acum, când, în sfârșit, am ajuns în plină … recesiune, ecoul loviturii dată celor 4000 de muncitori de la CFR Marfă, respectiv 1000 de la CFR Călători, răsună stins în furtuna de vești proste ce mătură România. Muncitorii ceferiști, una dintre cele mai revoluționare grupe de muncă, urmașii celor care au însângerat CFR Grivița la 16 februarie 1933, se retrag, cu coada între picioare, umiliți, privind mirați spre viitorul lor incert.

Victor Ciorbea, premierul din vremea marilor lichidări de combinate, ferme agrozootehnice și bazine carbonifere, remarca, în urmă cu vreo două zile, că românii au devenit un popor apatic și nu mai au tăria să iasă în stradă pentru drepturile lor. Așa e! Azi, muncitorii ceferiști nu se mai aruncă în fața gloanțelor cu piepturile dezgolite, așa cum ne ”povestesc” manualele de istorie. Ei au la îndemână o metodă modernă: reconversia profesională. Dar spre ce s-ar putea îndrepta, însă, șomerii de la CFR, majoritatea trecuți de 40 de ani? Jumătate bărbați, jumătate femei. Stăpânii drumurilor de fier, în calificarea cărora statul a investit sume uriașe, vor deveni cizmari, hingheri, portari, bodyguarzi, operatori IT, cultivatori de melci sau montatori de rigips în Spania și Italia? Femeile foste ceferiste, disponibilizate, vor lua acul în mână și se vor transforma peste noapte în croitorese? În bone sau menajere? Poate. Dacă au noroc.
O vorbă românească spune că nu poți deveni din armăsar, cal. Se pare, însă, că guvernul îi vrea pe acești oameni, direct măgari. Le promite „măsuri de protecție socială”, de la 12, la 15 luni, în funcție de vechime. Într-o vreme în care țările civilizate ala Europei militează pentru transportul mărfurilor pe calea ferată, pentru că este mai curat, mai ecologic, la noi, activitatea se restrânge, în favoarea transportului rutier, cu tir-urile, care măcelăresc șoselele patriei.

Gheorge Popa, secretar de stat în MTI a spus, în cadrul unei emisiuni la TVR, că de la 1 aprilie, se pregătesc măsuri pentru restricționarea transporturilor de mărfuri speciale pe șosele, astfel încât, unele firme să fie nevoite să apeleze la transportul pe calea ferată și că se vor aloca sume de bani pentru modernizare. Slabă speranță, însă, de reangajare pentru cei azvârliți din sistem, după decenii din viață, închinați glasului roților de tren. Cu lacrimile înodate în gât, mulți dintre ei, unici întreținători de familie, muncitorii de la căile ferate nu mai au în privire nimic din dârzenia înaintașilor lor de la „CFR Grivița” sau „Atelierele Nicolina”. Plecând spre casele lor, mai aud, ca prin vis, sunetul aspru al fierului, biruit de puterea omului, zgomotul de macaz trântit și răsuflarea de fiară înjunghiată a locomotivelor. (Răzvan Mateescu)