CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Cel mai responsabil presedinte al Romaniei

18 comentarii / 9682 vizualizări / 21 iulie 2015

Cînd a devenit șeful statului, pentru mulți români s-au aprins speranțele de mai bine. Să ne întoarcem puțin în timp și să analizăm de ce. Omul e un politician încă tînăr, dar matur, cu experiență, dă semne că își iubește țară, în ciuda acuzațiilor că i-ar curge prin vene și sînge de la alt neam și, foarte important, nu pare să-i înghită prea tare pe amicii de la Răsărit, așa cum s-a întîmplat cu alți guvernanți dinaintea lui. Ori, relația cu Rusia nu prea a adus nimic bun României; nici nu e de mirare că Occidentul îl privește cu ochi foarte buni, iar Papa l-a primit în audiență fără rezerve.

Cel mai important lucru, el înțelege foarte bine contextul internațional, pentru că e o perioadă extrem de frămîntată. Americanii sunt la cuțite mai rău ca oricînd cu Kremlinul și par deciși să tranșeze într-un fel ”competiția”; a durat și așa prea mult. Europa nu e nici ea prea liniștită, mai ales Germania dă semne de agitație. La nivel mondial se joacă în forță tema energiei, a petrolului și gazelor naturale în principal.

Desigur, românii își doresc să trăiască tot mai bine – cine nu ar vrea? – dar președintele știe că țara se resimte încă puternic de pe urma regimului politic anterior, unul nemilos și exploatator, care a fost înlăturat doar prin forță. Nu poți repara peste noapte ce s-a stricat în decenii întregi, mai ales că predecesorii tăi nu au făcut nici ei prea mare brînză.

Soluția e aplicarea proverbului bătrînesc ”întinde-te cît ți-e plapuma”. Românii trebuie să înțeleagă că o țară nu se conduce cu lozinci, cum au fost obișnuiți, ci cu înțelepciune și cumpătare. Trebuie redus consumul, trebuie drămuite atent resursele, trebuie relansate exporturile. Sigur că toată lumea vrea prețuri mai mici la alimente, spre exemplu, dar cît de sustenabile sunt ele? Nu e un risc scăderea acestor prețuri peste noapte?
Nu cîștigi pe moment ceva, doar ca să pierzi înzecit mai apoi?

Faptul că președintele vrea, cum spuneam, strîngerea curelei și suportarea încă unei perioade de privațiuni e o dovadă de maturitate și responsabilitate și nu a faptului că nu i-ar păsa de popor. Chiar dacă tot mai mulți au început că mîrîie vizavi de aplecarea spre lux a familiei sale. Iar bîrfele răutăcioase lovesc tot mai tare în soția sa. Că îi plac toaletele, deplasările externe, elogiile deșănțate în presă etc…Să fim serioși, care aplecare spre lux, cînd cuplul prezidențial merge la mare la Neptun?

Este mai bine pentru România să sufere cîțiva ani de aici încolo și să dirijeze puținele resurse pe care le are spre investiții decît spre consum; cine nu înțelege această regulă și e cu ochii după produsele nemțești ori franțuzești, deși la noi încă se muncește românește, nu face decît să pericliteze viitorul țării și al copiilor noștri.

România nu are o datorie externă mare, dar o are, totuși. Și președintele știe foarte bine că o țară care are datorii, mai ales către FMI ori Banca Mondială, nu va putea sta niciodată demn, pe picioarele ei.
Prin cumpătare și mici sacrificii personale, vor fi curînd bani și pentru investiții, și pentru plata datoriilor externe. Și, într-o bună zi, se va deschide robinetul bunăstării și pentru românii de rînd.

Una peste alta, am avut șansa venirii la cîrma statului a celui mai responsabil, mai matur și mai devotat președinte, în ciuda nenumăratelor voci care au susținut contrariul.

Un președinte care a înțeles că e mai bine să impui sacrificii azi, decît să plîngi de grija datoriilor mîine.

Cînd l-am împușcat, în decembrie 1989, probabil că ultimul lui gînd a fost: ”Și totuși, unde naiba am greșit?” (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

18 Comentarii

  1. BTI, cat timp tu si „Perseverent.” veti fi slugile lui iliescu si ale rusilor, nu va merge bine tara asta. slugariti partidul criminalului bolsevic ilici, cel care e responsabil pentru crimele de la revolutie si mineriade.

    • Esti bolnav cu capul, jdane!

    • @ Bibi, ia fi atent ce spune Umberto Eco despre tine:

      Drama internetului este că “l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr”.

  2. Citez: „Faptul că președintele vrea, cum spuneam, strîngerea curelei și suportarea încă unei perioade de privațiuni e o dovadă de maturitate și responsabilitate și nu a faptului că nu i-ar păsa de popor.” Doamne ce frumos!. Cine va citeste isi da seama ca sinteti un om peste masura de matur. Dar cu faptele cum stam MUSIU? Sau faptele reprezinta pentru d-voastra un fel de apendicitå? Va scriu in scârbå pentru ca nu am pentru cine!
    Domnule Bogdan Tiberiu Iacob stiti ce cheltuieli a facut in ultimul timp acest profesor de fizica de liceu pe banii prostilor? Pe la vila lac 3 peste 900.000 Euro, pe la Marea Neagra acusica ceva putin timp aproape 1.000.000 Euro, cu multe sindrofii fara numar, cu vizitele in Spania cine mai stie etc. Puteti sa spuneti ce rezultate avem dupa excursiile astea prin cele 4 zari, dupa 8 luni de la alegeri?
    Va spun eu nici nu va intereseaza, mult mai de efect este sa ne spuneti noua sa stringem cureaua cit de mult in viitor, pe care cit de curind o vom muta binisor pe gât. Despre generatia de sacificiu nu ne mai spuneti nimic sau asta era pe timpul incultului de Ceasescu care a lasat o tara ca o floare. Mai avem acum ceva: pamint, paduri, banci, justitie, bogatii ale subsolului etc. Am ajuns de risul lumii fara coloana vertebrala cu toate ca avem coloana infinitului. Dar va paså? Hai sictir! Sinteti toti ligaii pusi sa ne puneti pentru inca multi ani cureaua la gât sa ramineti numai voi. Nu peste mult timp o sa inceapa o criza de alimente si vor incepe si razboaie pe sursele de apa. Sau nici Papa nu are dreptate?. Lasa bla-blaul lui Iohannis din gura ca sinteti de risul curcilor si 90 % din populatia saracita a RO va ia seama.?

    • Nu e vorba despre Iohannis in articol…

  3. Sacrificii sa facă mata, vreau TVA 19% asa cum a promis in campanie, pupincuristule

    • Rau e sa nu te duca capatana. BTI nu e de-al nemtalaului, aiuritule!

  4. mai cititi odata articolul,si inca o data,si inca o data….doar asa niste boi ca voi vor realiza ca nu e vorba nici de neamt,nici de Base,nici de Iliescu.

    „Cînd l-am împușcat, în decembrie 1989, probabil că ultimul lui gînd a fost: ”Și totuși, unde naiba am greșit?”
    Nici fraza asta nu va da solutia,idiotilor?

    • Bou esti matale, ca nu intelegi ca este vorba de Iohannis, caruia BTI ii inchina un elogiu la misto, spre deosebire de multi pupincuristi care au ajuns sa creada in idiotentiile lor.

      • Gina, esti o cretina irecuperabila. Tu nu intelegeai nimic nici daca articolul era intitulat „Cel mai responsabil presedinte, Nicolae Ceausescu”. Tot ai fi sustinut ca e vorba de Iohannis.
        PS. Nu sunt fanul neamtului.

        • Daca prostia ar durea, ai muri in chinuri groaznice. Bai cretinule, Ceuasescu a fost roman sadea, deci NU „i-ar curge prin vene și sînge de la alt neam”, iar autorul s-a intors in timp putin, nu in 1967. Ceausescu nu a iubit Occidentul, ca era comunist. Ceausescu nu a fost primit imediat de Papa, ci abia in 1973…. Mai mult decat atat, naratiunea se refera la timpul PREZENT! Concluzia: Esti un idiot irecuperabil!

  5. Superb

  6. Deci nu este vorba despre Ciolannis in acest articol? Cred ca aveti dreptate ca Ceausescu a achitat datoria catre FMI prin vinzare de aur si eu cred ca a achitat datoria acestei tari lui ål påtrân al meu.
    Si urmatorul citat din articol arata ca nu este vorba de presedintele pe care l-ati votat cu milioanele. Ia urmariti urmatorul citat si faceti eventual analiza pe text daca va pricepeti: „România nu are o datorie externă mare, dar o are, totuși. Și președintele știe foarte bine că o țară care are datorii, mai ales către FMI ori Banca Mondială, nu va putea sta niciodată demn, pe picioarele ei.” Si totusi se miscå! Eu cred ca este vorba de presedintele aista, excursionistul care vrea sa ne puna si asta cureaua la gât ca acolo vå place voua cel mai mult. La gât se pare ca sade cracanatå gena care vå bucurå când sânteti slugi pentru doua mandate.
    Bravo Gina! Esti nemaipomenit de isteata daca nu prea inteligenta pentru tara asta. Tot in diaspora esti si acum?. Este vorba cum spuneam despre al påtrân al meu care a primit o cantitate apreciabila de aur de la nea Nicu.
    Bravo Antin! Esti altul sau tot Gina sau Lagardere?
    Parca spunea cineva ca sinteti pufosi. Cred ca avea dreptate.

  7. @ Bibi, ia fi atent ce spune Umberto Eco despre tine:

    Drama internetului este că “l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr”.

  8. Comparativ cu Ceausescu, Iohannis este un natafletz politic.

  9. Mai pupincutistilor , cum puteti spune ca este vorba de ceausescu , in articol , cand se vorbeste explicit de sas… Ultima fraza este bagata la deruta… Este un articol libidinos de proslavire a
    ui iohanis . RUSINE !!!

  10. Ha ha ha :)))) Ma speriasem de atatea laude :o Ce bine sa asculti omul pana la capat :)

  11. Doamne, cata prostie zace in capetele unora! Orice roman care este cat de cat la curent cu evenimentele politicii interne isi da repede seama ca personajul la care se refera BTI este Iohannis. De ce a ales acest stil libidinos de a scrie despre sas? Dintr-un motiv foarte simplu: pentru ca este satul de pupincuristii si postacii marelui PDL. Acesta este stilul bascalios pe care il foloseau romanii inainte de 1989 cand vorbeau despre cuplul Ceausescu, pentru a nu atrage represalii din parte Securitatii asupra lor. Aduci ode pana la desfigurare Conducatorului iubit, astfel incat pana si slugile acestuia sa roseasca, desi este cam greu la ce obraz gros are una ca Alinutza sau unul ca Tapalaga.

Scrie un răspuns la Gina Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998