În orele dramatice, cât a agonizat, răstignit pe cruce, Iisus a vorbit oamenilor de 7 ori. Cuvintele spuse atunci de Mântuitor reprezintă un rezumat al întregii Sale misiuni pe această lume. Fiecare evanghelist scrie despre unele dintre aceste rostiri, dar nu se știe exact în ce ordine au fost ele spuse. Paul Claudel, un poet creștin de origine franceză, a compus un eseu teologic închinat răstignirii: „Une poete regarde le croix” (Un poet privește crucea), în care stabilește succesiunea cuvintelor Celui venit să mânuiască lumea.

1.„Părinte, iartă-le lor, căci nu știu ce fac!” (Luca 23, 34).
Aceste cuvinte aduc aminte de porunca înnoită a iubirii din Predica de pe Munte, în care Iisus îi îndemna pe apostoli să-și iubească și vrășmașii, după cum Dumnezeu îi iubește pe muritori. Învățătura apare și în rugăciunea „Tatăl nostru”, în care se spune: „Și ne iartă nouă greșelile noastre/ Precum și noi iertăm greșiților noștri.
2.„Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu mine în Rai”(Luca 23, 43).
Tâlharul ce-și ispășește pedeapsa pe o altă cruce, aflată în apropierea Mântuitorului, primește, în al 12-lea ceas, privilegiul de a merge în Împărăția lui Hristos. Prin aceasta, se arată că nimeni nu este iremediabil pierdut. Primind pocăința, tâlharul intră primul în Rai, înaintea altora care se considerau drepți, împlinindu-e astfel o profeție din acele vremuri.
3. „Femeie, iată fiul tău!..Iată mama ta!”(Ioan 19, 26-27)
A treia rostire. Aceste cuvinte au fost spuse de Iisus care își privea cu dragoste mama sfâșâiată de durere. Astfel, Preacurata devine Mama ce va purta de grijă lui Ioan, noul ei fiu, cel mai iubit dintre ucenicii Săi, dar și a tuturor creștinilor din lume.
4.„Mi-e sete!” (Ioan 19, 28).
Până în ultima clipă, oamenii îi aruncă Mântuitorului răutatea și veninul lor, refuzând să-i dea apă și împingânu-i spre buzele arse un burete cu oțet. Dar Lui Iisus, răstignit, între pământ și cer îi este sete mai mult de dragostea omului, de ”apa vieții”. De ce oare, de fiecare dată când suntem flămânzi, în viață sau ne este sete, ne gândim la ajutorul Mântuitorului?
5.   „Eli, Eli, lama sabahtani?” (Matei 27, 46; Marcu 15, 34)
Iisus, Fiul Lui Dumnezeu, Cel Atotputernic strigă, blocat în trupul unui om, aflat în mare suferință: „Dumnezeul meu, Dumnezeul Meu! De ce M-ai părăsit?”. Hristos își asumă rolul de ființă umană, până la capăt.
6.„Săvârșitu-s-a!” (Ioan 19, 30)
Cuvintele au un dublu sens: „a se sfârși” și „a se împlini”. Domnul spune că și-a împlinit misiunea. Este, de fapt, începutul repunerii întregii lumi pe făgașul ne-lumesc și care, odată cu Învierea, reprezintă întreaga filosofie a creștinismului.
7.„Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu” (Luca 23, 46).
Omul își lasă sufletul în măinile lui Dumnezeu și se întoarce la el, acolo de unde a venit, la dreapta Tatălui Ceresc, acolo unde a stat înainte de toate secolele și va sta de aici, înainte, în vecii vecilor. (Răzvan Mateescu)