S-a ajuns la un punct de cotitură. De cotitură istorică. Fie relațiile chino-americane se resetează, iar cele două state decid să inițieze o nouă eră a cooperării, fie se deteriorează iremediabil. Iar întreaga lume urmează să fie proiectată în haos. În ceea ce mă privește, am o perspectivă optimistă. Și cred în succesul dialogului la cel mai înalt nivel între Xi Jinping și Joe Biden, pregătit în prealabil în cea de-a doua parte a acestei săptămâni, prin dialogurile dintre Antony Blinken și Wang Yi, omologul său chinez.
Întreaga planetă așteaptă cu sufletul la gură rezultatul final al tratativelor de la San Francisco între Joe Biden și Xi Jinping, care sunt programate în cea de-a doua parte a lunii următoare. Cu ocazia Summitului de Cooperare Economică în zona Asia-Pacific, cei doi lideri ai celor mai puternice două state din lume au șansa istorică de a trage linie, de a pune în stânga, rând pe rând, toate cauzele neîntelegerilor care s-au amplificat în ultimii ani, iar în dreapta premisele unei resetări pozitive a raporturilor dintre cele două state. De concluziile la care se va ajunge la San Francisco, fie ele pozitive, fie ele negative, depinde, într-o măsură decisivă, viitorul pe termen scurt și mediu al acestei lumi. Să încercăm până atunci să facem ceea ce cu certitudine vor face și secretarul de stat Antony Blinken, împreună cu omologul său Wang Yi timp de trei zile, în ce a de-a doua parte a acestei săptămâni. Ei se vor tatona reciproc, cântărind practic tot ceea ce înseamnă conjuncturi nefavorabile în relația dintre cele două state și tot ceea ce înseamnă conjuncturi favorabile, pentru a trage o concluzie și, în funcție de ea, pentru a pregăti agenda celor doi șefi de stat.
Prin urmare, ce anume desparte atât de mult Statele Unite de China încât, în ultima strategie de securitate a Washingtonului, termenul de cooperare între cele două state și chiar termenul de competiție a fost schimbat dramatic, precizându-se că Beijingul reprezintă pentru Washington o reală amenințare? Să efectuăm în cele ce urmează un succint punctaj asupra divergențelor dintre cele două state.
1. Competiția economică
În această privință, China, care a avut cel mai înalt ritm de dezvoltare în ultimele decenii, a ajuns cu certitudine sub aspectul produsului intern brut după unele măsurători cel mai puternic stat al lumii, iar după altele, pe locul doi, fiind încă devansată de Statele Unite. La excepționalele rezultate în plan economic și comercial ale Chinei au contribuit Statele Unite într-o măsură decisivă, prin uriașe investiții făcute în ramuri cheie ale economiei chineze, în parteneriat cu oameni de afaceri locali și într-o operațiune de mare anvergură, încurajată de Beijing. Și de Washington în egală măsură. Numai că, din ce în ce mai mult, produsele industriale ale Chinei, în special cele de înaltă tehnologie, intră în concurență pe piețele internaționale cu produsele Statelor Unite. Ceea ce a născut disensiuni, care au degenerat în adevărate războaie comerciale.
2. Disensiuni politice
Cele două state au sisteme politice fundamental diferite. În Statele Unite există pluripartitism și o competiție, uneori acerbă, pentru a câștiga încrederea cetățenilor, în timp ce China este condusă cu o mână de fier de un partid unic. Și de un președinte ales pe viață. Aceste diferențe nu pot fi atenuate de amploarea raporturilor economice dintre cele două state. Inevitabil, ele creează disensiuni de natură politică, care, de câte ori există momente de criză, sunt amplificate.
3. Competiția geopolitică
În mod cert, după căderea Cortinei de Fier, sub aspect politic, lumea a devenit unipolară. Practic, întreaga putere s-a concentrat la Washington. Inamicul Statelor Unite din timpul Războiului Rece a dispărut literalmente pentru câteva decenii, Rusia nemaireușind nici până în prezent în ciuda eforturilor lui Vladimir Putin, să devină o alternativă geopolitică a Statelor Unite sau măcar un jucător plasat pe locul doi. Treptat, locul fostei Uniuni Sovietice a fost luat, într-un interval istoric relativ scurt, de către China. Atât în plan economic, cât și în plan militar și diplomatic. S-a produs așadar o adevărată răsturnare de situație în plan geopolitic, în sensul că în locul unui centru mondial de putere s-au creat două centre de putere, care, în mod inevitabil, în rivalitate fiind, intră într-o competiție deseori contondentă. Washingtonul înțelege greu că nu mai este singura putere care dictează regulile, în timp ce Beijingul se pripește să fixeze la rândul lui reguli.
4. Războiul resurselor
Pe măsură ce a crescut exponențial, economia Chinei a ajuns să consume din ce în ce mai multe resurse minerale și, firește, din ce în ce mai multe resurse energetice. În bătălia pentru aceste resurse, Beijingul a reușit să acapareze în detrimentul Occidentului o serie întreagă de piețe importante, unde a făcut investiții pe cât de consistente, pe atât de profitabile. Fiind un mare consumator de energie și neavând resurse de petrol și gaze, în mod inevitabil China s-a apropiat de Federația Rusă, considerată a fi statul cu cele mai importante resurse de petrol și gaze. Această apropiere în plan economic a generat, cum era și firesc, o apropiere în plan politic. Care a pus în alertă Statele Unite, mai ales în condițiile în care Rusia a redevenit vindicativă și agresivă față de statele din jur. În editorialul următor însă, cel în care voi încerca să dezbat conjunctura favorabilă a relațiilor chino-americane, voi reveni asupra acestei teme legate de resursele de petrol și gaze.
5. Războiul din Ucraina
Declanșând acest război de agresiune, Federația Rusă a lansat o serie de provocări nu numai la adresa Occidentului, ci și la adresa Chinei, un partener economic, politic și diplomatic, probabil și militar, care a știut însă să facă din apropierea față de Vladimir Putin un joc politic ferm, dar în același timp nuanțat. Din păcate însă, planul de pace elaborat de Xi Jinping nu a fost acceptat nici de Ucraina, nici de Federația Rusă și nici de Statele Unite, care sunt principalul sponsor al Ucrainei. Ceea ce a creat un nou val de disensiuni între China și Statele Unite.
6. Marea Chinei de Sud
China consideră, prezentând hărți vechi de secole, că Marea Chinei de Sud îi aparține. Și în consecință și-a instalat baze militare, inclusiv aeroporturi, pe o serie de insule, revendicând dreptul de a gestiona așa cum crede de cuviință așa-numitele ape teritoriale. Pentru întreg comerțul din zonă, la care partidă numeroase alte state, închiderea treptată a Mării Chinei de Sud reprezintă o amenințare căreia Statele Unite încearcă să-i facă față prin prezența în zonă a flotei sale militare. Încet, dar singur însă, China avansează, generând o serie întreagă de disensiuni.
7. Problema Taiwan
Indiscutabil, Taiwanul aparține Chinei și, mai devreme sau mai târziu, va deveni parte a acestui stat. Acest proces însă nu trebuie să se desfășoare în mod violent. Adică prin război. Ci doar pe cale pașnică. Până atunci, Taiwanul este un ghimpe în coasta Chinei, iar Statele Unite sunt angajate ferm, nu numai din motive geostrategice, ci și economice, să susțină militar Taiwanul.
8. Războiul din Gaza
Deși cochetează pe această temă cu cei mai mulți dintre inamicii Israelului și respectiv ai Statelor Unite, China s-a dovedit până în prezent destul de echilibrată, destul de ponderată și destul de rezervată în a susține cauza Hamas sau în a confunda Hamasul cu Palestina. Dar este încă un spațiu în care Statele Unite joacă tare cu China și sunt încă destul de multe puncte în care China se dovedește a fi inflexibilă.
Mâine, în aceeași manieră sintetică, voi evidenția și ceea ce apropie interesele Chinei de cele ale Statelor Unite, interese pe care poate fi construit fundamentul unor relații resetate.