CURS VALUTAR

Cind lupii democratiei isi leapada blanile de oaie

5 comentarii / 2364 vizualizări / 14 mai 2019

Democrația, statul de drept, anticorupția, drepturile omului. Ce frumos sună toate acestea în gurile propagandiștilor societății civile, mai ales că sunt repetate la infinit. Cînd și cînd, însă, înaltele principii morale iau o pauză pentru că, nu-i așa?, situațiile de criză cer soluții de criză.

Iar o soluție de criză e, spre exemplu, utilizarea votului ca metodă de presiune pe justiție.
Ne amintim cum, imediat după prezidențialele din 2014, un arhanghel al democrației, Cristian Pîrvulescu, lansa o teorie șoc, aceea că judecătorii de la ICCJ care urmau să dezbată în procesul incompatibilității lui Iohannis ar fi trebuit să țină cont de votul poporului în favoarea acestuia.
Și uite așa, zeiței Themis i se smulgea broboada de peste ochi și era înghesuită în urna de vot, în beneficiul deținătorului celei mai înalte funcții în stat. Pentru că justiția e pentru căței, nu pentru dulăi.

Zilele acestea asistăm la o reeditare sinistră, prin gura altui ”vector” al democrației, Dan Cristian Turturică.
Într-o postare pe Facebook, acesta afirmă că românii trebuie să vină masiv la vot pe 26 mai și furnizează cea mai stupefiantă motivație: dacă PSD ia sub 30%, judecătorii din completul lui Dragnea vor fi influențați de vot și vor dicta condamnarea acestuia, consfințind scoaterea lui din politică.

”Prezența și rezultatul la europarlamentare și la referendum pot avea un impact determinant asupra sentinței în procesul lui Dragnea și asupra deciziilor distructive pe care le pregătesc unii judecători ai Curții Constiționale. Iar dacă Dragnea pierde șefia PSD și a Camerei Deputaților și iese o vreme din viața politică, ca urmare a unei condamnări, tabăra pro-mafie, anti-stat de drept și anti-occidentală își pierde liderul și o mare parte din capacitatea de a-și transpune ideile în acțiuni concrete, guvernamentale și parlamentare” argumentează Turturică.

Știind că abordarea este, oricum ai da-o, năucitoare, analistul încearcă să o îndulcească prin teza că subiectivitatea judecătorilor și faptul că ei pot fi dirijați de ”jucători” din culisele puterii sunt lucruri care există și nu pot fi ignorate.
Există ”rețele subterane care au capacitatea de a influența hotărâri ale CCR dar și proceduri și sentințe ale Înaltei Curți” ne informează Turturică.

Iar de aici nu urmează o sfîntă indignare, un apel la corectitudine, la obiectivitate, la neutralitate, la un proces corect al unui lider politic, indiferent cine ar fi el și ce ar fi comis.

Nu, stimați cititori, teoria e simplă și pragmatică: dacă tot există asemenea rețele murdare în justiție, de ce nu le-am forța să lucreze pentru ”noi”?

Pentru aburirea naivilor, e aruncat pe mază următorul paragraf:

”Nu este exclus ca singurul mod în care ar putea fi contracarată influența acestor rețele subterane, iar CCR și Înalta Curte să fie lăsate să dea verdicte corecte, neinfluențate de infractori, să fie o demonstrație clară, la urne, că Liviu Dragnea a pierdut puterea. Nu este exclus ca taberele care se înfruntă din decembrie 2016 încoace, una pentru coruperea justiției, cealaltă pentru păstrarea ei independentă, să fi ajuns relativ recent la un armistițiu tacit: să lăsăm poporul să vorbească”.

De rîsul curcilor: dragi români, dacă vreți un verdict cinstit, corect, obiectiv al judecătorilor ÎCCJ, musai să votați cum trebuie, în alegeri.
Pentru că, desigur, într-un stat de drept, o Justiție corectă întotdeauna stă cu ochii pe rezultatele de la urne. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

5 Comentarii

  1. Au mai ramas doar 11 zile pana la dezastrul MSD alde. Ce mai conteaza alde Turturica, Parvulesco sau BTI? Conteaza doar scorul PSD. Si va asigur ca vaconta!

    • BTI a făcut o glumiță în privința lui Turturică, uitând să precizeze că Dan Cristian Turturică este o muie Securistă la fel ca mine.

  2. Franklin,wishful thinking

  3. Pentru huliganii nazistului Klaus Iohannis, cei care vor sa obstructioneze dreptul fundamental al omului de a alege si de a fi ales. Iata art. ART. 21 din declaratia Universala a Drepturilor Omului, regasita si-n Constituia tarii.
    1. Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie
    direct, fie prin reprezentanti liber alesi.
    2. Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa.
    3. Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat; aceasta vointa trebuie sa fie
    exprimata prin alegeri nefalsificate, care sa aiba loc in mod periodic prin sufragiu universal, egal si
    exprimat prin vot secret sau urmind o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului. . TOATE INSTIGARILE HULIGAGANICE ALE INFRACTORULUI kLAUS iOHANNSI SI AI COMPLICILOR LUI AR TREBUI CERCETATE SI CONDAMNATE INFRACTIONAL, DEOARECE HULIGANUL INFRACTOR kLAUS iOHANNIS ARE INTERESE DE SORGINTE NAZISTA IMPOTRIVA DEMOCRATIEIE ROMANESTI.

    • Referendumul SRI va lua muie.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *