CURS VALUTAR

Monstrii din spatele lui Iohannis: azi, Cristian Parvulescu

12 comentarii / 12577 vizualizări / 26 noiembrie 2014

Politologul Cristian Pîrvulescu a făcut o serie de declarații absolut terifiante, la Realitatea TV, care reclamă, în opinia noastră, o reacție promptă din partea societății civile, al cărui reprezentant e analistul, de ani de zile. Mai precis acesta pretinde, nici mai mult, nici mai puțin, decît ca Justiția să-l ierte pe Iohannis în procesul de incompatibilitate pe motiv de vot popular.

„Eu cred că ÎCCJ nu mai poate să se pronunţe în momentul în care naţiunea română, prin vot, s-a pronunţat, iar suveranitatea aparţine naţiunii. Eu cred că votul acoperă inclusiv acest proces. Nu cred că în momentul de faţă votul popular mai poate fi întors de vreo curte, în condiţiile în care poporul a votat în cunoştinţă de cauză”, a declarat Pîrvulescu,

„Trebuie să înţelegem că există inclusiv în separaţia puterilor în stat o legătură între politic şi juridic. Juridicul nu poate să facă abstracţie de realitate, de faptul că naţiunea română s-a pronunţat în majoritate covârşitoare”, a mai explicat Pîrvulescu, într-o emisiune la Realitatea TV, via stiripesurse.ro.

„Soluţia e complicată foarte mult de acest vot. A primit aproape 55% din voturile românilor. O decizie ar putea arunca ţara într-o criză gravă. Pot judecătorii aceia să-şi asume acest risc? Până unde poate să meargă această raţiune de a fi dreptate? Până la a arunca ţara în criză? Mă îndoiesc. Judecătorii sunt oameni raţionali şi pot gândi în context. Faptul că până acum nu au luat o decizie clară îmi demonstrează că vor să aibă argumente puternice pentru a respinge cererea ANI”, a mai explicat Pîrvulescu.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

12 Comentarii

  1. Justitia, in Romania, trebuie sa-i sanctioneze doar pe cei din PSD. Pe Basescu, cum s-a intamplat cu dosarul Flota sau casa din Mihaileanu, sau, mai nou, pentru Iohannis, legea nu se aplica.

  2. Votul poporului a mai scos si condamnati din arest preventiv, fiindca el, votul majoritar l-a ales pe infractor. Cam asta face poporul majoritar, voteaza, si-l doare in parz ce iese. Cam asa si cu Pirtzulescu. De la prefraudare, singurul lui neuron, si ala de imprumut, n-a mai scremut nimic. O sinecurica ceva? Dar unde e Alistar, vesnicul candidat la oase, oricare, doar in curtea puterii sa fie aruncate? Pe linga fripturistul rosu, galben si acum albastru, Mihalache, chiar nu se gaseste pe la cancelaria prezidentiala si un locsor de „sfatuitor” si pt. Pirtzulescu?

    • Excelent!

  3. In SUA judecatorii sunt alesi prin vot popular, deci depind de alegatori daca la sfarsitul mandatului vor mai avea sau nu un nou sezon de petrecut in scaun. Oare in Romania, in opinia d-lui Parvulescu, Codul penal si Codul Civil sunt niste cari pentru copii de 2-3 ani. Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca imunitatea presedintelui, dupa caticica aia cu care apar la ocazii festive diversi oameni in mana, este similara cu ce a deputatilor. Adica numai pentru pozitii politice nu pentru a-i scuti de amenda daca trec strada pe rosu.

  4. Cele de mai sus pot fi socotite drept o fantezie.Daca si marele Guru,Cr.P. a ajuns sa afirme astfel de elecubratii inseamna ca am luat-o razna.Nu vad cel mai marunt argument care sa fie necesar pentru a combate asemenea bazaconii,neintalnite nicaieri in lumea civilizata.E drept,ce au facut megajudecatorii fostei procurorite comuniste din Galati depaseste orice inchipuire,in materie de jurisprudenta.Toata lumea se intreaba cum a fost posibil sa se ajunga la o asemenea situatie.Unde s-a mai pomenit asa ceva ? La urma urmei era vorba de o speta obisnuita,cu jurisprudenta stabilita,dar…Am mai scris aici ca asa se pierde si bruma de incredere in justitie,dar cu aplicarea nazdravaniei lui Guru,chiar ca ne-am face de tot rasul.Dar de ce tace toata pleiada soc.civile,cum de nu ies in strada vajnicii manifestanti diin seara algerilor,unde sunt diasporezii al caror vot sboara pe apa sambetei(eventual)?Citeam undeva o vorba de duh,spusa demult de un intelept : ma mir de un singur lucru,ca pot sa ma mai mir !

  5. Eu zic sa-l divinizam pe Iohannis, ca tot a fost numit Obama al Estului Europei. Ca si omologul lui american, despre care unii fanatici cred ca este dumnezeu si mesia, si neamtul este ridicat in slavi mai ceva decat Kim Ir-sen. Cat despre neispravitul asta lingator de cururi, propun un referendum privin interzicerea finantarii ONG-urilor din exterior.

  6. Seful asta nou: nevast greco catiloca si ellprotestant, nu are copii,parintii in germania, minoritar patriot,ma-soneria in spinare,marele licurici pe cap,ortodoxia majoritara (sora cu aia rusa) trasa pe linia moarta(nu va asculta de popi ortodocsi),numere mici la numerologie(om practic, ioc filozofie si viziune, dovedit bisnitar,limba romana slabut, ce este de asteptat de la un asemena sef?

  7. Cu cati ani in urma a fost facut in umbra dl Iohanush nemtu sef? De cand a inceput sa tot fie decorat de Base .Alo? Funzaverde unde esti? Te-ai dat la fund,cioara vopsita liberala nu ne spui cum a decurs cu proiectul asta lui Iohanush la ma-sonerie? Ca doar dumneata esti nasul si al lui Base si a multor rele in tara noastra,nu te-ar vedea justitia divina si pe dta,planta otravitoare ce esti.Daca Iohanush ne duce de rapa, ce zici?

  8. ill-luminatii,ma-soneria,licuricii,cooperativa ochiul si timpanul,Base1, minoritarii,Angel of the Market si DnaCarmen nevasta lui? Ziaristii mercenari si romani prostiti

  9. castiga usor bani lucrand acasa la calculator!!!detalii:viorelpdan@yahoo.ro

  10. […] justiție. Ne amintim cum, imediat după prezidențialele din 2014, un arhanghel al democrației, Cristian Pîrvulescu, lansa o teorie șoc, aceea că judecătorii de la ICCJ care urmau să dezbată în procesul incompatibilității lui […]

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *