CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Cine va impiedica PNL sa-si traga in cap glontul MRU?

4 comentarii / 4572 vizualizări / 29 iunie 2015

Mîine e o zi grea pentru PNL. Ziua cînd liberalii vor trebui să execute ordinul cotrocenist de a-l numi pe controversatul MRU la șefia SIE, făcînd și plăcerea partenerilor strategici americani. Dar, în egală măsură, ziua cînd tot ei riscă să-și tragă în cap unul dintre cele mai mari gloanțe din ultimii ani.

Mihai Răzvan Ungureanu are toate șansele să treacă mîine la vot, revenind la șefia SIE după 3 ani.
El va trece, însă, în cea mai mare măsură, cu voturile liberalilor, iar asta le va crea o problemă politică majoră urmașilor Brătienilor; ba, nici aripa Blaga nu se va simți prea grozav.

De ce ambele grupări vor avea dureri de cap, vom explica în rîndurile de mai jos.

MRU a venit la cîrma guvernului după demisia lui Emil Boc, în februarie 2012, cu ajutorul unor mișcări de stradă la orchestrarea cărora și-a adus contribuția Gabriel Oprea și serviciile secrete, după cum am mai avut ocazia să scriem.
După căderea guvernului MRU, prin moțiune de cenzură, fostul președinte al Comisiei SRI, deputatul PSD Ion Stan, afirma, într-o declarație parlamentară spectaculoasă, că Ungureanu ajunsese premier în urma presiunilor unor companii americane cu interese în România, precum Lockheed Martin ori Chevron.
Demiterea lui din funcție ar fi stîrnit, potrivit aceluiași deputat, nervozitatea americanilor, care, printr-un lobbyist de marcă al respectivelor companii, le-ar fi tras o muștruluială zdravănă, la Neptun, lui Băsescu și MRU.

Deputatul PSD a refuzat să dezvăluie numele respectivului lobbyist american.
În fapt, el poate fi suspectat și că a bătut cîmpii cu grație, în zicerile sale.

Numai că evenimentele vremii, ca și cele de acum, îl confirmă în foarte mare măsură.

În debutul anului 2012, cînd tema exploatării gazelor de șist de către companii precum Chevron agita rău apele în estul Europei, mitingurile de protest ținîndu-se lanț – evident, cu sprijinul din umbră al Kremlinului -, Departamentul de Stat american a luat măsuri. Să ne amintim iuțeala fulgerătoare cu care secretarul de stat Hillary Clinton a descins la Sofia, în februarie 2012, după ce parlamentul bulgar votase împotriva exploatării gazelor de șist. Exact zilele în care, la București, guvernul Boc demisiona din funcție. Hillary încerca, disperată, să determine guvernul bulgar să respecte înțelegerea anterioară, prin care ar fi trebuit să permită Chevron să exploreze diverse perimetre bănuite a avea gaze de șist, dar vehemența străzii nu s-a potolit cu una, cu două.

Potrivit unor documente guvernamentale secrete obținute de siteul american Motherjones.com, administrația americană a recurs, prin Hillary Clinton, la serviciile unui lobbyist de top, David Goldwyn, specializat în probleme energetice și cunoscut Clintonilor încă din mandatele lui Bill.

Din ianuarie pînă în octombrie 2012, Goldwyn a organizat o serie de workshopuri pe tema gazelor de șist în țări precum Lituania, Polonia, Bulgaria, Ucraina ori România, finanțate de Chevron.
Toate aceste dezbateri au fost – subliniem – secrete pentru presă și marele public, fiind chiar cunoscut cazul unui jurnalist român care a încercat să se infiltreze la un asemenea workshop, derulat între 12-14 martie 2012, la București, dar a fost scos de bodyguarzi la ordinul direct al lui David Goldwyn.

Să fi fost Goldwyn misteriosul lobbyst de care vorbea deputatul Ion Stan?
Nu e exclus.

Revenind la PNL, însă, trebuie să reamintim că parlamentarii acestui partid, alături de aliații – pe atunci, din PSD, au votat pentru dărîmarea lui MRU de la guvernare, moțiunea de cenzură reproșîndu-i, în primul rînd, faptul că ”Guvernul a cedat şantajului unor grupuri de interese, privatizând companii de stat şi acordând licenţe de exploatare pentru resurse importante, fără dezbatere publică, fără transparenţă şi încălcând legea”

“Compania americană Chevron a primit dreptul de a explora şi exploata gazele de şist pe trei perimetre, toate aflându-se în judetul Constanţa, în suprafaţă totală de aproximativ 300.000 de hectare. Cele trei perimetre se află în zonele Vama Veche, Adamclisi şi Costineşti. Chevron mai deţine licenţe de explorare şi exploatare şi în zona Bârladului. De ce au fost aprobate acordurile ce permit Chevron exploatarea gazelor de şist, în condiţiile în care nu existau studii şi nici cadrul legislativ specific care să reglementeze condiţiile tehnice de explorare-exploatare care să evite riscurile geologice, de mediu, de poluare a apelor freatice?” acuzau, totodată, liderii PNL și PSD.

Acuzații extrem de grave, făcute într-un document de cea mai mare greutate, textul unei moțiuni de cenzură.

La dezbaterea moțiunii de cenzură, au vorbit împotriva lui Ungureanu însuși ultimii doi președinți ai PNL, Tăriceanu și Antonescu, evident, nu de bine.
Demiterea guvernului nu ar fi fost posibilă, însă, fără defectarea parlamentarilor PDL, sub coordonarea lui Vasile Blaga, care au votat la secret, alături de PSD și PNL. UNPR, trebuie spus, nu a avut niciun rol, în ciuda legendelor, pentru simplul motiv că a absentat de la lucrări. (O poziție interesantă, pentru că, în condiții normale, tema apărării avuției naționale ar fi venit mănușă partidului cu ”interesul național” lipit pe frunte. Oprea avea, însă, propriile ordine de respectat)

Aceiași oameni, atît din PNL cît și din PDL, care i-au luat acum trei ani capul lui MRU pentru trădarea intereselor naționale, îl vor vota mîine, cu ambele brațe, la șefia unui mare serviciu secret, specializat tocmai în apărarea intereselor naționale.

Politic vorbind, PNL nu poate face mare lucru; desemnarea lui MRU e voința aliaților americani transmisă prin Klaus Iohannis și devoalează, în opinia noastră, evenimente importante care urmează să se petreacă curînd.

În planul imaginii, însă, prețul plătit ar putea fi extrem de scump.

PNL se va înfățișa – ajutat de opozanții politici și de media ostilă – drept un partid fără principii, care linge unde a scuipat și scuipă unde a lins.

Ceea ce era dăunător ieri țării devine azi benefic.

MRU, traseistul politic de calibru, pe ruta PCR-PNL-Forța Civică -PDL-iar PNL, își rîde în barbă.

El știa demult că urmează să fie reactivat, astfel că și-a permis chiar să-i tăvălească în mocirlă pe confrații din PNL:

”În urma cu trei ani, ati trisat si ati castigat. Ati mizat pe foamea de putere, ati speculat nemultumirea romanilor, ati negociat cu lasii, i-ati cumparat pe cei mai slabi si ati castigat marele premiu: accesul la resursele statului. Din care apoi v-ati infruptat lacom, asa cum ati invatat in toate guvernarile din urma.
De partea cealalta, am riscat enorm, nefiind dispus la compromisuri. Dar, lectia invatata obiceiul nu mi l-a schimbat. Continuu sa am obsesia decentei, a muncii indarjite si tacute, a cumpatarii si a increderii in viitor.
Voi, de fapt, nu veti castiga niciodata. Istoria o vor scrie romanii corecti si cinstiti, muncitori si optimisti. In acele file veti fi doar note de subsol.
Celor curiosi si dornici sa stie de mine le raspund astfel: n-am disparut nicaieri. Am doar rabdare” scria Ungureanu pe contul său de Facebook, pe 27 aprilie.

Răbdare însemna doar să aștepte un moment în care PSD să ajungă într-o situație suficient de dificilă încît să nu poată bloca UNPR să voteze în favoarea sa în parlament, lucru care se întîmplă în aceste zile.
UNPR, adică partidul condus autoritar de un lider pro-american 100%, care a tras din greu sfori pentru aducerea lui MRU la șefia guvernului, acum trei ani. Și va mai trage odată, pentru a-l înscăuna la SIE.

Prin votul negativ de mîine, PSD va dovedi, cel puțin, că e consecvent față de ”trădătorul” Ungureanu.
Cum se va ”scoate” PNL în fața opiniei publice, asta e, deja, o altă problemă. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

4 Comentarii

  1. oamenii l-au vazut pe mru langa iohannis in campania electorala si l-au votat. deci nu va nicio problema. parerea mea e ca noul pnl are electoratul lui basescu care l-a parasit pe marinar (cam 30% ) si pana la scorul de 45% din sondaje e 15%, adica vechiul pnl.

  2. […] sursa: inpolitics.ro […]

  3. Nominalizarea lui Ungureanu de catre Iohannis la SIE reprezinta un act politic ciudat, chiar irrational, care ridica o minge neasteptata la fileu PSD-ului in fata opiniei publice.

    Cine pierde la imagine din cauza nominalizarii lui Ungureanu:
    – Iohannis, de la care multi s-au asteptat la o politica noua, curata, dar care se combina cu un politician legat 100% de Basescu si identificat cu regimul ratat al acestuia;
    – PNL-ul, „un partid fără principii, care linge unde a scuipat și scuipă unde a lins”;
    – Gabi Oprea, perversul care tradeaza aliatul in timpul bataliei.

    Cine castiga la imagine din nominalizarea lui Ungureanu?
    Cu siguranta, Ponta si PSD-ul, care a ramas ultimul mohican consecvent in lupta cu regimul si camarila basista, chiar daca a fost tradat, pe rand, de PNL si UNPR.

  4. …Multă lume necăjită…Marinaru’ v-a ştampilat rău pe creier ! Nu mai puteţi gândi fără să-l puneţi în ecuaţie ! Parcă puseu maniacal se numeşte chestia asta…
    Aţi uitat complet de unde ni se trage tot răul – sau, nu mai vreţi să vă amintiţi, deoarece mulţime de lume (peste 86%) aţi contribuit la dezastru. Da-da, de la „Duminica Orbului” din 1990 ni se trage totul. Cu cine aţi votat atunci ????!!! Sau, atunci, „munceaţi, nu gândeaţi”…Ori, poate, „IMGB face ordine” !

Scrie un răspuns la ICBM Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998