În încercarea de a explica cât de cât inteligibil și cât de cât credibil motivele care determină PSD să tergiverseze votarea moțiunii de cenzură, Marcel Ciolacu și liderii acestui partid utilizează un limbaj dublu. Pe de-o parte ni se spune că, în caz contrar, România s-ar putea trezi cu doi premieri, iar pe de altă parte că, votând acum moțiunea, socialiștii nu ar face altceva decât jocul USR. Ajutând acest partid să revină în coaliție. Ambele argumente sunt false!
În subliminal, nucleului dur al electoratului PSD i se mai sugerează că această tehnică de tergiversare are și un scop strategic. Că, pe măsură ce trece timpul și criza se adâncește, PSD urcă în sondaje, în timp ce adversarii cresc. Iar o moțiune de cenzură ar întrerupe acest curs, poate chiar dramatic, în condițiile în care, în timpuri de restriște, partidul ar fi silit să preia frâiele unei puteri într-o țară greu de gestionat. Acest mod de a judeca lucrurile, chiar și în condiții normale, este cinic. Dar în plină criză pandemică, economică, o criza a datoriilor suverane și o criză politică, raționamentul devine chiar criminal. Și este cu neputință ca, mai devreme sau mai târziu, cetățenii să nu perceapă sau să nu sancționeze acest lucru. Dar să trecem mai departe, către cele două argumente explicite pe care le-am consemnat la început.
Povestea cu doi premieri este o făcătură. La fel cum făcătură este și contestarea la Curtea Constituțională a moțiunii de cenzură. De vreme ce niciunul dintre semnatarii moțiunii de cenzură nu și-a contestat prezența pe listă, Curtea Constituțională nu are niciun motiv să anuleze documentul. Cu atât mai puțin ar putea face acest lucru după ce majoritatea din Parlament ar decide căderea Guvernului. Nu putem intra sub nicio formă în scenariul în care România va avea doi premieri, nici din această perspectivă a unei ipotetice decizii aberante a Curții Constituționale, pur și simplu pentru că până când această instituție fundamentală a statului se va pronunța, Klaus Iohannis nu va nominaliza un candidat pentru poziția de prim-ministru și nici Parlamentul nu va avea timpul necesar să-l desemneze. Chestiunea cu doi miniștri simultan este o minciună sfruntată. Bună cel mult de speriat copiii sub formă de bau-bau.
Al doilea argument invocat oficial de către grupul Ciolacu este că, susținând acum moțiunea de cenzură, se expune și, respectiv, ne expune pericolului de a se ajunge în situația refacerii majorității parlamentare prin revenirea USR la putere, odată cu eliminarea lui Cîțu. Și acest argument este la fel de fals. Când s-ar putea produce un asemenea reviriment, va fi prea târziu pentru PNL. Și pentru întreaga coaliție, care până de curând a condus România. Este cu totul și cu totul improbabil, indiferent de atracția pe care useriștii o au pentru cașcavalul puterii, ca ei să poată reveni, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, în alianță cu un partid pe care l-au înjurat la greu. Pentru că nu numai Cîțu a fost tăvălit în noroi de către neomarxiști, ci întreg PNL. Iată un cuvânt-cheie. Mai e întreg PNL? Va mai fi PNL întreg la sfârșitul lui septembrie, când, indiferent dacă apare sau nu un al treilea pretendent la conducere, partidul va fi deja sfărâmat? Categoric, nici acest argument nu stă în picioare.
Sigur că este interesant de aflat dacă fruntașii PSD mai gândesc sau nu cu capul lor. Sigur că este captivant să aflăm cine și de ce îi manevrează. Dar nu este esențial. Esențial este că, manevrați sau nu, ei fac un joc total greșit și absolut păgubos împotriva propriului bazin electoral. Pentru că negrăbind lucrurile, nelovindu-și adversarul, într-un moment în care trimiterea acestuia prin knock-out la podea este cât se poate de oportun, socialiștii le dau posibilitatea lieralilor să-și refacă cât de cât forțele, chiar dacă PNL se va rupe. Și dau răgazul necesar factorului intern și factorului extern să intervină în forță pentru a-l ajuta pe Klaus Iohannis. Să ținem cont de faptul că peste capul propriilor active de partid, peste capul celor două electorate și peste capul românilor, acționează în această confruntare politică de la București cele două state importante ale Uniunii Europene: Germania și Franța. În timp ce Germania are alternative, jucând simultan mai multe cărți, nerezumându-se la Cîțu, și avându-l în același timp în buzunarul de la piept pe președintele Klaus Iohannis, Franța merge pe o singură mână. Pe Cioloș. Dar pentru ca Cioloș să ajungă cu adevărat un personaj cheie la putere, revenind eventual în poziția de premier, el trebuie să câștige o dată bătălia internă cu Dan Barna și apoi războiul cu Klaus Iohannis, care îl va faulta în careul de 11 metri chiar cu riscul de a suferi un penalti.
Oricum am suci și am învârti raționamentele, pentru orice om cu capul pe umeri este clar că PSD greșește.
Și un ultim raționament prin reducere la absurd. Să admitem că obiectivul PSD este să macine într-un asemenea hal PNL și USR, încât cele două partide să fie scoase literalmente ca partide eligibile din următoarea cursă electorală. Să luăm în calcul și imposibilul, invocat și el de mai marii PSD. Fata Morgana. Alegerile anticipate. Să mergem atât de departe încât să admitem că acestea vor putea avea loc în România spre sfârșitul anului și că la capătul lor PNL și USR vor fi devenit istorie. Iar PSD s-ar alege astfel cu o victorie zdrobitoare împotriva adversarilor politici. Dar ce ar avea de câștigat cetățenii României în aceste condiții, incluzându-i desigur și pe votanții PSD? Absolut nimic. Pentru că mecanismele democratice nu ar mai putea să funcționeze deloc pentru mult timp de acum încolo, în condițiile în care singura opoziție o va face AUR, secondat de UDMR. Am avea o democrație cu picioarele retezate. Și atunci, într-adevăr și cu suficiente argumente, vom putea vorbi despre „ciuma roșie”. (Sorin Roșca Stănescu)