Clientii, batjocoriti tot mai rau in hipermarketuri
0 comentarii / 2216 vizualizări / 27 ianuarie 2010
Verificați imediat bonul după ce ați achitat cumpărăturile la hipermarket! În zilele acestea, din cauza nenumăratelor promoții, prețurile au luat-o razna, unele au scăzut, dar sunt în realitate mai mari, iar altele nu sunt recunoscute de verificatoarele de preț. Cele care sunt normale, aparțin unor mărfuri pe care nu le-ar lua nici dracu`. De asemenea, din cauza volumului mare de lucru, casierii pot să greșească și să introducă același produs de mai multe ori.Dosarele X de la Carrefour?Pe data de 25 ianuarie, anul curent, în jurul orei 18, mă aflam la hipermarket-ul Carrefour din Băneasa, împreună cu soția mea. De regulă, înainte de a intra în autoservire, obișnuim să cumpărăm cărți de la unul din magazinele de pe culoar, fără să omitem să păstrăm bonul, cu grijă. După ce am încărcat coșul cu produse ne-am îndreptat spre casa 52 pentru a le achita. În timp ce casiera manipula mărfurile, ni s-a părut că are o atitudine cam stranie și tergiversează preluarea produselor. Apoi, ne-a cerut bonul de la cartea cumpărată din afara hipermarketului. ”Paza bună, trece primejdia rea!”- a zis ea, luând o față de om cinstit, care își face datoria. După ce i l-am arătat, casiera ne-a explicat, cu vorbele ei, că zilele trecute, ”o doamnă, bine îmbrăcată, a furat o sacoșă plină cu parfumuri și cosmetice”. Din cauza asta, ei, cei de la Carrefour, trebuie să fie cu ochii-în-patru, pentru că s-au înmulțit hoții cu ”fețe de domni”. Și eu și soția mea am crezut inițial că suntem la „camera ascunsă”, protagoniști într-un „film cu proști”, întrucât, de obicei, nu facem conversație cu angajații magazinului pe alte teme decât cele legate de cumpărături și prețuri. Apoi am văzut că se apropie un tip de la pază, („Cobra”), care a început să-și bage nasul în coșul nostru, verificând marfa, de parcă am fi fost potențiali infractori. Oricine s-ar simți prost văzând că e controlat ca la aeroport, dar n-am comentat. Suma pe care o aveam la noi era ceva mai mare decât valoarea produselor cumpărate, însă, surpriza a venit atunci când, după ce a trecut prin casa de marcat aproximativ jumătate din marfă, bonul depășea cu mult calculele noastre. Situația era penibilă și a trebuit să returnăm celelalte produse, care ”săreau” de 260 Ron pe care-i aveam la noi și să le returnăm, sub privirile disprețuitoare ale celorlalți clienți, așezați la coadă: „Dacă n-aveți bani, ce dracu` căutați la cumpărături?!” Am achitat și, după câțiva metri, ne-am oprit să verificăm bonul, constatând că cele 4 pungi de lapte praf pe care le cumpărasem, în valoare de 11 Ron, bucata, erau trecute de… 10 ori! Grepurile, al căror preț la raion era trecut 2,55Ron/kg, la casă făceau 4,9 Ron, iar o bucată de gușă afumată avea pe bon cu totul alt preț, și acesta mai mare, față de cel înscris pe etichetă, sub codul de bare. Ne întoarcem la casieră și o întrebăm de ce a bătut 10 pungi în loc de 4. Femeia ridică din umeri și ne dă o explicație ca pentru tâmpiți: ”Io am bătut 4 da` casa a scris 10.” Fericiți că nemernica de casă n-a bătut 30 sau 60 de pungi cu lapte praf, am fugit iute ca să ne recuperăm banii de la Serviciul Clienți. După aproximativ 50 de minute de nervi, în care ne-am justificat, am scotocit prin coș, ca să demonstrăm că, într-adevăr, nu avem asupra noastră decât 4 pungi de lapte și nu 10, am jurat că, între timp, nu am desfacut celelalte pungi imaginare și nu le-am mâncat, ni s-au dat banii înapoi. Apoi am întrebat-o pe angajata de la Serviciul Clienți de ce gușa afumată are un preț inscripționat pe ambalaj, iar casa de marcat (tot nesuferita aia de casă!) bate alt preț? Mai scump, normal! ”Aaa, or fi uitat colegii să schimbe prețurile. Ne cerem scuze, vă dăm banii înapoi!” Gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat dacă în locul nostru, (noi, care știm cu cine avem de a face, pentru că nu o dată am fost ”pârliți” aici!) ar fi fost niște străini, care locuiesc provizoriu în România și-și fac cumpărăturile la Carrefour Băneasa. Nici nu înțeleg bine limba, nici nu sunt înțeleși, pentru că tanti Elvira de la casa de marcat, nu cred că o rupe în engelză sau franceză. Așa că ar fi plecat acasă cu 4 pungi de lapte praf, care costă cât 10. E corect? Și banii furați, că altfel nu le putem spune, unde s-ar fi dus?Prețuri incorect afișate, promoții mincinoaseNenumăratele promoții care au loc în aceste zile în hipermarket-uri atrag ca un magnet clienții. Prețurile sunt zăpăcite, iar surprizele apar la casele de marcat. Practic, aceste magazine au ajuns să semene cu bazarurile turcești, unde absolut totul este negociabil, numai că aici nu negociezi cu nimeni, ci ești tras pe sfoară, prin faptul că, multe prețuri nu sunt afișate corect, vizibil sau sunt puse la derută. Anumite produse, cum ar fi pasta de dinți ”Blend a meed” se dau câte două, lipite, la ofertă, iar când ajungi acasă găsești în fiecare cutie câte un tub pe jumătatea ambalajului, deci, în realitate, cumperi tot o singură pastă, numai că pusă în două tuburi. Anumite cutii de rahat sau bomboane sunt duble față de dimensiunile conținutului lor, probabil că și aerul din interiorul lor costă. Deruta și atmosfera negativă din jurul unui act profund social și uman, cum este mersul la cumpărături, te face să te întrebi dacă trăim într-o țară civilizată membră a UE sau nu și de ce străinii cărora le tot umplem buzunarele, patronii acestor hipermarket-uri, ne consideră, de fapt, un popor înapoiat, de mâna a șaptea? Pentru că tăcem și acceptăm banii pentru reclamă?Parcările mișună de indivizi dubioși, gata să-ți vândă ceasuri „de firmă” sau telefoane furate. În interior, bodyguarzii se uită la clienți obraznic și îi măsoară cu privirea ca pe niște potențiali infractori. În Franța, la tatăl Carrefour-ului poți acționa pe cineva în judecată pentru o simplă privire. La noi…s-ar putea să fie invers. Protecția Consumatorului sfătuiește clienții să facă sesizări cît mai des„Faptul că la raft este afișat un preț și la casă clientul trebuie să plătească un alt preț, intră în categoria practicilor comerciale incorecte– precizează, pentru Inpolitics, subsecretarul de stat, Samuel Calotă, vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC). Echipele noastre merg în control zilnic în hipermarket-uri, atât în București, cât și în țară, iar marii retaileri primesc amenzi. Îi sfătuim pe toți cetățenii, nemulțumiți de produse sau servicii, să apeleze la noi, în cazul în care sesizează nereguli de acest gen.”(Răzvan Mateescu)
Comenteaza