CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Coldea, Machiavelli, chefurile din Toscana și etica sereiștilor

0 comentarii / 2123 vizualizări / 25 aprilie 2024

”Celebra sintagmă a lui Machiavelli că scopul scuză mijloacele nu îşi mai găseşte aplicare în societatea democratică modernă. Majoritatea serviciilor de tradiție din state democratice se preocupă din ce în ce mai mult de dimensiunea etică a activității, susţinute fiind şi de recente dezvoltări academice ale unor reputați specialişti în domeniu sau ale unor foşti ofiţeri din agenții de elită.

Dacă nerespectarea legii duce la ilegalitate şi infracționalitate, lipsa eticii în activitatea specifică conduce la imoralitate (atunci când sunt cunoscute principiile, însă nu sunt aplicate) sau chiar la amoralitate (în situațiile în care etica, principiile etice şi morale nu există la nivel individual, sectorial sau chiar organizațional). Ambele opțiuni dǎunează profund unui serviciu de intelligence, îi pervertesc rolul în societate şi îi umbresc succesele obținute în aceste condiții.
Ca un exemplu, în trecut, la nivelul unor servicii, singura etică de urmat era aceea că trebuie să spui adevărul în interiorul organizaţiei, indiferent cum acționezi în exteriorul ei.
Astăzi este evident că această abordare cel puțin expeditivă a noțiunii de etică este insuficientă, iar opinia generală, la nivelul serviciilor şi specialiştilor în intelligence, este aceea că existenţa unor coduri etice specifice profesiei, care să fie internalizate şi aplicate în activitatea specifică, este indispensabilă”.

Fragment din cartea ”Despre serviciile de intelligence. Ganduri, perspective, opinii. Pledoarie pentru incredere” – autor Florian Coldea.

Acel Coldea, șef operativ al SRI timp de 11 ani, pînă la ejectarea din sistem fără a primi a patra stea de general, pe motiv de chefuri plătite lui și soției de dubioși prin Toscana, Seychelles, Disneyland, Istanbul șamd, cu mers la business class și alte privilegii. Și alte fapte reprobabile.
Zice-se să ai ”încredere”.
Cînd, de fapt, vorba poporului, e despre cum să faci ce spune popa, nu ce face popa! (B.T.I)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

STRTIME=1662721998