Dacă mai era vreun dubiu, conferința lui Ciucă & Ciolacu l-a spulberat în această seară: povestea aiuritoarelor comasări nu reprezintă decît un scenariu de doi lei a cărui unică menire nu e de a salva PNL și PSD în fața AUR la europarlamentare, ci de a salva strict fotoliile celor doi lideri de partid, după cum vom argumenta în cele ce urmează.

Am scris în mai multe rînduri despre găunoșenia demersului PSD și PNL de a comasa alegerile locale și europarlamentare ori locale și prezidențiale, știut fiind foarte bine că judecătorii CCR au spulberat nu o dată asemenea planuri. S-a întîmplat în 2012, s-a întîmplat în 2020.

În ambele situații amintite, regimurile politice la putere, Băsescu-Boc, respectiv Iohannis-Orban, au manifestat mai mult decît intenții declarate publice: au făcut și partea legislativă. Premierul Boc și-a asumat răspunderea în parlament pe modificările legilor electorale și a rezistat inclusiv unei moțiuni de cenzură. Guvernul lui Iohannis a dat OUG în 2020 cu legislația necesară organizării de alegeri anticipate parlamentare, odată cu localele. Ambele demersuri au fost stopate fără drept de apel de CCR, și din multe motive.

În fapt, decizia din 2012 se regăsește în mai multe alte decizii ale Curții, pomenită en-passant.
Niciodată însă nu au existat atîtea probleme precum cele ridicate de comasarea localelor cu europarlamentarele, pornind de la faptul că cele două scrutinuri sunt organizate de instituții diferite și mergînd pînă la interzicerea dreptului de a vota și de a fi ales pentru zeci de mii de cetățeni.

Peste toate, această comasare reclamă modificarea a cinci legi: legea alegerilor locale, a celor europarlamentare, Codul Administrativ, legea administrației locale și statutul aleșilor locali. Plus legea alegerilor prezidențiale pentru devansarea lor în luna septembrie.

Șase legi care trebuie modificate în nenumărate puncte, nu vom mai enumera aici întreg pomelnicul lor.

Și nu doar faptul că se încalcă decizii ale CCR e o problemă. Cel mai grav e că modificările s-ar face cu 2-3 luni înainte de alegerile propriu-zise, cînd normele europene stabilite prin Comisia de la Veneția vorbesc de minim un an înainte.

Și mai e o problemă: pe lîngă decizii anti-comasare ale CCR există mai multe decizii similare ale CEDO luate în urma problemelor apărute în diferite state, decizii care sunt invocate în chiar deciziile Curții noastre.
”Curtea reţine că o procedură greoaie de vot, determinată de numărul mare de buletine de vot, ca şi autorităţile publice diferite cu privire la care alegatorii trebuie să îşi manifeste în acelaşi timp opţiunea, pot avea ca efect împiedicarea liberei exprimări a opiniei acestora” se arată într-o asemenea decizie a CEDO.

Suntem în 21 februarie, pe 26 martie e data limită pînă la care guvernul poate emite HG cu data alegerilor locale, concomitent cu cele europene, și în cîteva săptămîni ar trebui modificate cinci legi în parlament, nu prin OUG, pentru că nu permite Constituția, sau prin asumare de răspundere, pentru că lipsește caracterul de urgență.
Numai naivii ar putea crede că guvernanții ar reuși asemenea performanță.

Toată povestea comasării a avut un cu totul alt substrat.
Ea a acoperit adevărata manevră, anume ”comasarea” PNL cu PSD pe lista europarlamentarelor.

Doar că despre asta s-a discutat prea puțin, accentul căzînd săptămîni în șir pe comasarea scandaloasă a alegerilor.
Cine și de ce a impus această alianță electorală?
Răspuns: cei doi lideri de partid, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, speriați de perspectiva ca AUR să îi depășească la scorul electoral dacă ar fi candidat separat.

Ori, ambii președinți au apucat să promită public că vor demisiona de la cîrma partidelor lor dacă nu cîștigă alegerile în fața AUR.

Făcînd alianță, e destul de probabil – chiar dacă nu total sigur – că Ciucă & Ciolacu vor lua primul loc, clamînd victoria, deci, și fentînd demisiile.

De aici și felul în care au scăldat-o azi, în coferința de presă comună întrebaţi dacă PSD şi PNL îşi asumă un scor de 50% la europarlamentare. Astfel, Ciolacu a spus că „va fi un scor foarte bun”, iar Ciucă a precizat că „ne asumăm scorul care să ne plaseze pe primul loc la alegerile europarlamentare”. Chestionaţi dacă demisionează, în cazul în care nu va fi un scor de 50%, Marcel Ciolacu a replicat: „Eu o să demisionez dacă pierd alegerile. Momentan nu am pierdut niciun rând de alegeri”, iar Nicolae Ciucă a spus „Ne asumăm scorul care să ne plaseze pe primul loc la alegerile europarlamentare”.

Esențial pentru cei doi nu e ca PNL și PSD să ia mai mult sau la fel ca la ultimele alegeri europene, 10, respectiv 9 mandate, adică mai mult de 19 la un loc, cu un scor de 49,5%, ceea ce ar reprezenta un real succes pentru partidele în cauză. Esențial e să ia doar mai mult decît AUR și atît, chiar dacă asta ar însemna, să zicem, 14 mandate la 13.
Ar fi suficient pentru ca Ciucă & Marcel să revendice victoria și să meargă mai departe. O situație care îi convine mult și lui Klaus Iohannis, care și-ar putea vedea partidul ”cîștigător” în loc de ocupant al locului 3, dacă nu și mai rău.

Pentru ca acest plan să funcționeze nu e nevoie ca alegerile să fie comasate. Fie se va trage de timp cu modificarea legislației pînă la punctul la care ea nu va mai fi posibilă, fie se așteaptă trîntirea demersului la CCR, lista va rămîne comună. Comasarea a fost doar un ambalaj poleit în care a fost împachetată adevărata miză: salvarea de mînuțe a celor doi lideri de partid.

Să nu uităm că PSD trebuie să organizeze în vară congres, pentru că în august se fac patru ani de la alegerea lui Ciolacu, plus că trebuie validat candidatul prezidențial, conform statutului.
Iar lui Ciolacu îi va veni foarte greu să blocheze un congres, legea partidelor avînd prevederi clare în acest sens.

Și dacă și-ar lua vorba înapoi, refuzînd să demisioneze după un eventual eșec la europene, Ciolacu ar trebui să reziste și respectivului congres, în care destul adversari abia ar aștepta să-i ia gîtul.
Un loc unu la europarlamentare, fie și cu mai puține fotolii decît în 2019 pentru PSD, e singurul care îi poate asigura muniția politică necesară rezistării pe post.

Și pentru asta, merită sacrificiul de imagine al alipirii de cei care pînă recent nu-i scoteau din ”ciuma roșie”.

P.S. Mai rămîne de rezolvat o dilemă: în care dintre cele două partide s-ar înscrie așa-numita femeie independentă care se vrea să deschidă lista alianței, legea nepermițînd candidaturi independente pe liste de partid? În PNL-ul membru al PPE sau în PSD-ul din grupul socialiștilor europeni? Nu de alta, dar să știe ”independenta” în ce grup să activeze. (Bogdan Tiberiu Iacob)