CURS VALUTAR

Concurs Inpolitics: Social-democratia, aceasta ciuma de care trebuie debarasat pamintul

5 comentarii / 2945 vizualizări / 17 noiembrie 2019

În timp ce președintele Klaus Iohannis a intrat în dispozitiv de război și promite că nu se lasă pînă nu stîrpește social-democrații din țară, vă provocăm, stimați cititori, să ghiciți cui aparțin scrierile de mai jos. Nu de alta, dar istoria are prostul obicei să nască exemple și să se repete, din cînd în cînd.

”Nu învăţasem să cunosc partidul social-democrat decât ca spectator la câteva manifestaţii populare, şi n-aveam nici cea mai mică idee despre doctrina însăşi, nici despre mentalitatea partizanilor ei. Pus dintrodată în contact cu strălucitele rezultate ale concepţiilor şi educaţiei lor, câteva luni mi au fost de ajuns – în loc de câteva zeci de ani câţi mi-ar fi trebuit în alte împrejurări – ca să mă facă să înţeleg ce ciumă se ascunde sub masca virtuţii sociale şi a iubirii aproapelui, şi în ce măsură omenirea ar trebui să debaraseze neîntârziat pământul de ea, altminteri s-ar putea foarte bine ca pământul să fie debarasat de omenire”.

”Pe măsura ce independenţa mea s-a accentuat în anii care au urmat, am înţeles mai bine cauzele adânci ale succesului social-democraţiei. Am înţeles atunci sensul ordinului brutal de a nu citi decât ziare roşii şi cărţi roşii, de a nu frecventa decât adunări roşii etc. Într-o lumină necruţătoare vedeam dezvăluindu-se rezultatele indiscutabile ale acestei doctrine a intoleranţei”.

”În mai puţin de doi am pătrunsesem în acelaşi timp şi doctrina şi instrumentul social-democraţiei.
Am înţeles infamul terorism intelectual exercitat de această mişcare în special asupra burgheziei care, nici moral, nici fizic, nu e în stare să respingă asemenea atacuri. Tactica social democraţiei constă în a face să se reverse, la un semnal dat, o adevărată ploaie de minciuni şi de calomnii asupra adversarilor care i se par cei mai redutabili, până ce nervii lor sunt distruşi şi se supun mârşăviei, cu speranţa nebună că-şi vor redobândi liniştea”.

”Dacă acum m-aş strădui să zugrăvesc din câteva trăsături sufletul acestor clase “inferioare”, tabloul meu ar fi infidel dacă n-aş afirma că, la acele adâncimi, mai regăseam încă lumină. Am întâlnit acolo sentimente de sacrificiu rare, de camaraderie fidelă, de moderaţie extraordinară şi de rezervă plină de modestie, mai ales la muncitorii de o anumită vârstă. Şi cu toate că aceste virtuţi se pierd din ce în ce mai mult la noile generaţii, mai ales sub influenţa marilor oraşe, mai există încă mulţi tineri la care o natură sănătoasă biruie obişnuitele josnicii ale vieţii. Şi dacă aceşti oameni de treabă plini de suflet aduc sprijinul activităţii lor politice duşmanilor de moarte ai poporului nostru, este pentru că ei nu înţeleg şi nu pot înţelege întreaga infamie a doctrinei lor; pentru că nimeni nu şi-a dat osteneala să se sinchisească de ei; în sfârşit pentru că antrenarea socială a fost mai puternică decât voinţa lor iniţială de a rezista. Mizeria este cea care, punând stăpânire pe ei într-o bună zi, i-a împins în tabăra social-democraţiei”.

”Pe măsură ce îi cunoşteam mai bine pe şefi, sau cel puţin pe propagandiştii social-democraţiei, poporul meu îmi devenea tot mai drag. Cine ar fi putut blestema, faţă în faţă cu abilitatea diabolică a acestor seducători, pe nenorociţii care le căzuseră victimă? Cu câtă dificultate biruisem eu însumi dialectica perfidă a acestei rase! Şi cât era de zadarnică o asemenea victorie, cu nişte oameni ale căror guri denaturează adevărul, negând fără înconjur spusele de mai înainte, pentru ca în clipa următoare să se prevaleze de ele”.

”Forţa de expansiune a social-democraţiei, mai mult, a mişcării marxiste, se întemeiază mai ales pe unitate şi ca urmare, pe uniformitatea publicului căruia i se adresa.
Cu cât ideile expuse păreau mai limitate, ba chiar mărginite, cu atât ele erau mai uşor acceptate şi puse în practică de o masă a cărei capacitate se potrivea bine cu hrana spirituală ce-i era servită”.

”Un social-democrat convins sau un comunist fanatic nu se vor coborî decât în cazuri foarte rare să cumpere o broşură, şi încă şi mai puţin o carte naţional socialistă, şi să o citească pentru a arunca o privire asupra filozofiei noastre sau pentru a studia felul în care o criticăm pe a lor. Ei nu vor citi decât foarte rar un ziar care nu poartă deja pecetea partidului lor”.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

5 Comentarii

  1. Pai nu era interzisa aceasta carte, la fel ca si autorul ei???

  2. PS: Sau acesta este doar „preambulul” menit revigorarii „chestiunii evreiesti”?!?

  3. Eu cred ca e Sora…

  4. Mos ramol adica Sora…

  5. Adolf Hitler, „Mein Kampf”

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *