Cum a fost creat statul paralel? Cine și de ce l-a substituit pentru a lua frâiele puterii de la cei aleși în mod democratic? În ce scop? Și ce s-a întâmplat cu această conjurație? Unde s-a rupt ea? De ce? Cum acționează, în prezent, eminențele cenușii? Iată unele dintre întrebările care torturează, astăzi, societatea românească. Și la care putem încerca un răspuns, așezând logic, rând pe rând, piesele care au ieșit la iveală din marele puzzle.
Îi cunostem deja pe câțiva dintre martorii cheie ai evenimentelor care au condus la confiscarea statului. Printre aceștia se număra Sebastian Ghiță, Dan Andronic, Cătălin Cherecheș, Oana Niculescu Mizil.
Știm care au fost eminențele cenușii. Printre aceștia, George Maior, Florian Coldea, Gabriel Oprea, Ioan Rus, Vasile Dîncu, Ilie Sârbu, cu nume de cod Ovidiu Marinescu, Virgil Ardelean, temutul șef al serviciului secret al Ministerului de Interne.
În fine, îi cunostem, în linii mari, și pe cei care au asigurat logistica conjurației. Laura Codruța Kovesi, fost procuror general și, ulterior, șef DNA, Ilie Botoș, fost adjunct PNA, fost procuror general, ulterior șef al serviciului secret al Armatei, Livia Stanciu, fost președinte al Înaltei Curți, astăzi judecător la Curtea Constituțională.
Putem identifica și personajele folosite drept paravan, dintre care unele au crezut un timp că sunt marii arhitecți ai jocului. Traian Băsescu, Elena Udrea, Victor Ponta, Vasile Blaga și, ultimul pe lista, recent sosit, însuși președintele Klaus Iohannis. După cum se va observa, există persoane care fac parte dintr-una sau mai multe categorii.
Au devenit destul de clare și obiectivele. În linii mari, crearea statului paralel prin înlocuirea, la butoanele de comandă ale societății, a oamenilor aleși relativ democratic prin membri marcanți ai complotului anti-statal. Dar știm și obiectivele punctuale urmărite. Accesul la președinția României, la șefia Guvernului, la șefia SRI și a celorlalte instituții de forță, la conducerea procuraturii și a magistraturii. Firește că obiectivul general, avut în vedere în toate scenariile, a fost și rămâne adjudecarea resurselor economice ale statului.
Au fost descrise în detaliu multe dintre mijloacele utilizate în această operațiune. Urmărirea și hărțuirea persoanelor, șantajul cu DNA și ANI, promisiuni de închidere a dosarelor, acordarea de grade, înaintările în grade, plasarea în diferite demnități, acces la contractele cu statul. Serviciile de forță au fost indispensabile în accesarea acestor instrumente ale statului polițienesc.
Și, în fine, știm și unde s-a produs defecțiunea. Cum s-a întâmplat că a dat dihonia în interiorul acestui cerc relativ restrâns de persoane, astfel încât participanții au ajuns să se denunțe public si chiar în justiție unii pe alții, obligându-i pe capii complotiștilor să se replieze și să caute noi modalități de acțiune, de natură să reducă pierderile și să le asigure o relansare.
După cum se vede, informațiile sunt atât de multe în acest moment, iar persoanele implicate la vârf -pentru că baza este, evident, mult mai largă – sunt atât de numeroase, încât simpla enumerare este de natură să acopere un capitol consistent al unei cărți, care cu certitudine va fi scrisă, despre destinul tragic din istoria recentă a României, care se întinde pe o perioadă de minimum 15 ani.
În continuarea acestui editorial, cu unele necesare întreruperi, voi dezvolta, punct cu punct, această trecere în revistă, intrând în unele detalii, demers indispensabil înțelegerii a ceea ce s-a întâmplat, demantelării unor realități crunte și identificării unor soluții. Pentru că, în final, democrația și statul de drept să aibă totuși câștig de cauză. Până atunci, să facem însă o precizare. Autorii conjurației au jucat, de fiecare dată, la mai multe capete. Din acest motiv îi și identificăm în categoriile enumerate mai sus. De exemplu, Victor Ponta era vizat atât pentru funcția de prim-ministru, cât și pentru cea de președinte al României. În același timp, s-a luat mereu în calcul și sacrificarea acestuia. La rândul său, Victor Ponta a jucat permanent la mai multe capete. Aflat în fruntea PSD, el a mizat, pe rând, și pe UNPR și pe Partidul România Unită, iar mai recent pe formațiunea desprinsă din ALDE și condusă de un alt jucător, e adevărat secund, al conjurației, Daniel Constantin. George Maior, fostul șef al Serviciului Român de Informați și, mai nou, ambasadorul României la Washington, a avut, la rândul său, obiective alternative. Să ajungă premier al României sau chiar președinte. În aceeași situație a funcționat și o altă piesă importantă, Vasile Dîncu. Și acesta era proiectat fie pentru președinția României, fie pentru poziția de permier. Ca să nu mai vorbim despre Gabriel Oprea. El urma fie să fie premier al României, fie să ajungă șeful Serviciului Român de Informații. Chiar și un personaj minor al conjurației, cum este Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, fost ministru al Justiției, fost ambasador al României la Washington, a fost pus în situația de a juca și el o partidă multiplă. Și-a făcut adeziunea la UNPR, la chemarea “interesului național”, dar, de comun acord cu Victor Ponta, Gabriel Oprea l-a “detașat” înapoi la PSD. După cum se poate lesne observa, singurele persoane care, deși se aflau în epicentrul acestor mega combinații politice, nu au făcut parte din această virtuală împărțire a bucatelor sunt Florian Coldea, Laura Codruța Kovesi și Livia Stanciu. Acestora nu li se putea garanta altceva decât menținerea statutului lor privilegiat și o imunitate solidă. Dar tocmai de aici s-a născut dihonia. Doi dintre cei trei, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, au dorit mai mult. Voi reveni. (Sorin Roșca Stănescu)