Formarea coaliției PSD-PNL-UDMR-minorități cu Iohannis candidat de premier a fost o manevră deloc lipsită de dibăcie din partea autorilor ei, ba chiar spectaculoasă. Și totuși, analizată la rece, există anumite semne de întrebare mai mult decît consistente, dintre care cel mai mare, de departe, e motivul pentru care Mircea Geoană a acceptat cu atîta ușurință să se plaseze, oarecum, la remorca PNL, partid care, prin al său lider, l-a scos din joben pe primarul Sibiului. Există, însă, o explicație foarte pragmatică – și foarte interesantă – pentru acest comportament, după cum veți afla din cele ce urmează.Ideea lui Crin, îmbrățișată suspect de ușor de GeoanăScurtă recapitulare: octombrie a adus cu sine o manevră oarecum neașteptată din partea adversarilor lui Băsescu. Pentru prima oară, PSD, PNL, UDMR și minoritățile au lăsat orgoliile la o parte și a au format o alianță menită să dărîme guvernul Boc și să propună un nou premier, în persoana lui Klaus Iohannis. Ideea cu Iohannis i-a aparținut lui Crin Antonescu, tot el purtînd, cu ceva timp înainte, negocieri discrete cu neamțul, la Sibiu, pentru a-i obține acordul. Manevra lui Crin a fost aprobată, ulterior, de PSD și UDMR, plus grupul minorităților. Iohannis a devenit candidatul comun al trei partide parlamentare din patru existente, o lovitură de forță, să recunoaștem. Numai că, după acest pas, apar întrebări și contradicții. Principala întrebare e de ce a lăsat atît de lesne liderul PSD orgoliul de cel mai mare partid la o parte și s-a plasat la remorca PNL? Păstrînd aceeași strategie, în linii mari, ar fi fost de așteptat ca Geoană să găsească, el însuși, un Iohannis propriu, pe care să îl impună, iar PNL și UDMR să îl accepte. Nu s-a întîmplat așa, spre stupefacția observatorilor politici Geoană așezîndu-se, cuminte, în spatele susținătorilor primarului de Sibiu. Toată lumea a remarcat că manevra respectivă l-a scos, brusc, pe Antonescu în prim plan și i-a pus puncte zdravene în sondaje (cam 6%, conform unui studiu CSOP), deși acesta era, totuși, principalul contracandidat al lui Geoană pentru intrarea în turul doi. Apar contradicțiilePentru a adînci misterul, ulterior, au apărut și contradicțiile de care vorbeam. Astfel, pe 14 octombrie, Geoană îl anunță în presă pe Iohannis drept premier al unui guvern tehnocrat cu mandat limitat, în sensul organizării de „alegeri libere şi corecte”. A doua zi, însă, Crin Antonescu declară la Realitatea TV textual: „Dacă voi deveni preşedinte al României Klaus Johannis va deveni premier. „Este un lucru clar pe care îl spun lui Traian Băsescu. Nu puteţi întârzia venirea lui Johannis decât până cel târziu pe 6 decembrie”, a mai declarat Crin Antonescu”. Altfel spus, încă de atunci, planurile principalilor lideri ai noii coaliții apăreau ca profund diferite: unul dorea un Iohannis temporar, altul pe termen lung, așa cum a declarat fățiș Iohannis însuși: „Nu accept să fiu premier pentru două luni”. Cîteva zile mai tîrziu, meciul aliaților se încinge: Antonescu îl acuză pe Geoană că încearcă să îl confiște, electoral, pe Iohannis, mai ales prin plasarea pe siteul liderului PSD a unei poze împreună cu primarul Sibiului. „Oricine-l vede pe Klaus Johannis îşi dă seama că nu este un om pe care să-l manipulezi. Pe site-ul domnului Geoană este un shake-hand Geoană-Johannis, o strângere de mână. Acesta este noul frontispiciu”, a acuzat liderul liberal, Crin Antonescu, la Realitatea TV. Replica lui Geoană nu se lasă așteptată: „Pe Iohannis îl sprijin din toată inima, dar dl Antonescu face aceeaşi greşeală pe care i-o reproşăm cu toţii domnului Băsescu. Un preşedinte nu poate să spună înainte să constate o majoritate şi înainte să se consulte cu partidele cine va fi prim-ministru. Am senzaţia că domnul Antonescu vrea să-l folosească pe Iohannis şi ca agent electoral pentru propria campanie”, a răspuns Geoană. Mircea, premierul din mîneca lui GeoanăRecapitulînd pe scurt, lucrurile stau cam așa: Crin are o idee „săltăreață”, cu Iohannis, Geoană e – de necrezut – de acord cu ea, se face o alianță ad-hoc anti-Băsescu, dar planurile în interiorul acesteia nu par să coincidă deloc, ba chiar stîrnesc dispute tot mai aprige. Dacă s-a reușit închegarea unei asemenea mișcări politice de anvergură, de ce principalii actori par să aibă, totuși, viziuni atît de diferite? Răspunsul e foarte simplu: toată povestea s-a putut realiza dintr-un singur motiv, anume dorința lui Geoană de a avea o barcă de salvare în cazul pierderii președinției. E vorba de postul de premier. Concret, în caz de eșec, liderul PSD speră ca alianța nou constituită – și păstrată ca atare și după scrutin – să îl propună pe el însuși premier, chiar forțînd mîna lui Băsescu, dacă acesta iese președinte din nou. Dacă iese Antonescu problema e, oricum, ca și rezolvată, pe sistemul președinte PNL – premier PSD al unei alianțe de guvernare care să excludă PDL. Dacă Iohannis a fost prețul pe care Geoană și PSD trebuiau să îl plătească pe altarul constiturii alianței amintite, nicio problemă, s-a rezolvat fără mofturi. Pe de altă parte, Geoană nu avea cum să propună el însuși un premier al noii alianțe, pentru a nu risca un lucru periculos: „înșurubarea” acestuia prea puternic în postura respectivă, ceea ce i-ar fi periclitat propriile planuri. Din același motiv, Geoană s-a eschivat – și o va face în continuare – de la a face ceea ce Antonescu, Oprescu ori chiar Vadim au făcut deja, adică anunțarea unui nume de posibil premier din partea partidului său, în cazul victoriei în alegeri. Geoană nu își permite să riște baterea în cuie a altui pesedist, atît timp cît, imediat după alegeri, în caz de eșec al său, el are de gînd să se autopropună drept prim-ministru din partea noii coaliții. Pînă la alegeri, garantat, candidatul PSD va tăcea mîlc sub acest aspect și nu va rosti niciun nume de posibil premier. Prietenii știu de ce…(Bogdan Tiberiu Iacob)