CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Culisele guvernarii Ciuca: Armata a intrat in batalie cu serviciile pentru resurse

1 comentariu / 2550 vizualizări / 27 aprilie 2022

România momentului, zugrăvită sec de politologul Alina Mungiu: statul paralel militarizat e recunoscut acum și de cei care i-au contestat existența, lumea nu mai iese în stradă dacă nu o scot serviciile, intelectualii deschid gura doar ca să apere serviciile, iar acestea au intrat în luptă cu armata pentru controlul resurselor.

”Armata cu unele servicii au intrat în concurență pentru resurse, iar isteria cu facturile ridică temperatura în zone unde se poate întîmpla orice” scrie Mungiu pe România curată.

”Acum, că a venit războiul, brusc statul paralel militarizat e recunoscut de toată lumea: de la Ludovic Orban la USR și G4media. Mai trist e că am avut dreptate și aici și că după ce statul paralel nu a mai fost interesat de mișcări de protest, ele au dispărut complet: nimeni nu a ”rezistat” la formarea coaliției PNL-PSD, la intervenția pe față a procuraturii ca să îl scape pe premierul general de plagiat, la transformarea SIIJ în alt SIIJ sau la eliminarea din magistratură a Cameliei Bogdan și a lui Cristi Danileț. De ICR nu mai vorbesc, revistele intelectuale Dilema și 22 se luptă de zor cu Putin, mai departe și fără pericol decît să te ocupi de Romașcanu și alți dătători de subvenții. Iar Tribunalul București, cea mai anti-PSD instanță din România, a dat numai achitări în procesul Belina între timp, că așa cum am spus atunci, a fost o făcătură judiciară. Ce viitor are o țară care nu cheltuiește pe cultură și educație, aruncă bani pe înarmare, dar e prea ineficientă ca să se înarmeze pe bune, unde intelectualii nu mai deschid gura decît ca să fie de partea serviciilor și societatea civilă iese în stradă doar cînd o scot influencerii de la servicii?”

”Pe ansamblu o să avem toți de pierdut din conjunctura actuală, dar cine e întreprinzător politic în timpuri catastrofale poate avansa mult mai repede” conchide Mungiu. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. Si eu am spus la acel moment, studiind datele cazului Belina, ca este o propaganda nesimtita a sistemului. Eu inca mai astept sa vad dovezile portocalelor braziliene ale lui Dragnea despre care G4 si alti nesimtiti ne avertizau ca „acum vin, sunt pregatite” de acum vreo 3 ani.

Scrie un răspuns la Charlie Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998