CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Cum isi bat joc bancile straine de clientii romani. Sub ochii blinzi ai guvernantilor

7 comentarii / 6406 vizualizări / 4 iulie 2019

O știre recentă care merita mult mai multă atenție, pentru că devoalează un abuz inimaginabil împotriva cetățenilor români, a fost îngropată de agitația pe marginea negocierilor de funcții de la Bruxelles ori de evenimente precum congresul PSD. Dovadă că românii sunt mai atenți la privilegiile politicienilor decît la drepturile lor.

ING Bank, nume bancar greu, la noi, a fost amendată zilele trecute de Protecția Consumatorului Timiș pentru un incident stupefiant produs la o filială din acest județ. Conform relatărilor presei, un deponent care a vrut să retragă o sumă mare de bani din conturile proprii s-a trezit obligat să dea în scris pe ce are de gînd să cheltuie banii. Proprii bani, să ne înțelegem! Pentru că omul a refuzat, considerînd solicitarea aberantă, banca a tras oblonul și nu i-a dat un chior. Din banii lui, să ne înțelegem!

Sorin Susanu, comisar şef în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului, a confirmat informația, pentru presa bănățeană:

”Persoana respectivă deţinea bani în cont la bancă. În momentul în care a cerut să i se elibereze o anumită sumă, i s-a condiţionat eliberarea banilor de completarea unui formular în care să precizeze în ce mod va folosi banii. Persoana a refuzat să dea asmenea explicaţii, spunând că dacă doreşte… să cumpere hârtie igienică asta va face, dar nu trebuie să justifice nicicum modul în care îşi cheltuie banii. În urma reclamaţiei, noi am fost în control la bancă şi am amendat respectiva unitate pentru că solicitarea încălca reglementările legale. Acestea, inclusiv regulamentele Băncii Naţionale a României, solicită informaţii legate de provenienţa banilor, atunci când se depun în cont, nu de modul în care vor fi cheltuiţi după retragerea lor. În consecinţă, banca a fost amendată cu suma de 10.000 de lei”.

Deși ziariștii i-au solicitat ulterior o poziție oficială, ING a refuzat, adoptînd politica muțeniei.

În toamna trecută, ING a fost nevoită să plătească o amendă record în Europa de 775 milioane de euro pentru a pune capăt unei anchete desfăşurate de procurorii olandezi cu privire la spălarea de bani. Procuratura olandeză a acuzat ING de încălcarea legii referitoare la prevenirea spălării banilor şi finanţării terorismului, prin faptul că nu a împiedicat utilizarea conturilor clienţilor pentru spălarea de bani, în perioada 2010-2016.
ING nu şi-a respectat obligaţiile, pentru că uneori nu a identificat beneficiarii finali ai conturilor şi nu a observat tranzacţiile neobişnuite care au avut loc prin intermediul acestor conturi.

Să recapitulăm; o prestigioasă bancă olandeză se face că plouă cînd indivizi dubioși fac tranzacții necurate prin filialele sale, riscînd să favorizeze terorismul internațional.
Aceeași bancă devine extrem de vigilentă, însă, cînd un cetățean onest din România vrea să-și scoată proprii bani și îi pune condiții aiuritoare și abuzive, totodată. Nici o autoritate a statului nu declanșează o anchetă severă ca să afle de ce ar fi interesată o instituție privată străină de modul în care clienții români își cheltuie banii.

De ce?
Simplu: pentru că România, spre deosebire de Olanda și alte state vestice, e sat fără cîini cînd e vorba de firme mari. Dovada? Faptul că un abuz greu de imaginat nu a produs mai mult decît o amendă de la Protecția Consumatorului, cînd ar fi trebuit ca povestea să declanșeze un scandal de proporții. (Bogdan Tiberiu Iacob)

P.S. Aflăm că altă bancă grea, Unicredit, tocmai a fost amendată cu o sumă destul de consistentă pentru că a dezvăluit date personale ale sute de mii de clienți, încălcînd legea GDPR. Dar, la urma urmei, ce înseamnă cîteva sute de mii de clienți români?

foto: dollo.ro

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

7 Comentarii

  1. Stiu pe cineva care primea bani de la Apia! Cei de la ing au pornit o ancheta sa vada de ce primeste acel om bani de la Apia! La rasounsul ca ar tb sa intrebe la Apia cei de la ing au spus ca daca nu sw conformeaza va fi declarata persoana de risc si vor fi notificate restul banciilor din Romania! Asa ca sa ii fut in gura pe cei de la Ing, pe cîțu care a lucrat la ing si pe toti hastagistii care lucreaza la ing! De ce? Pentru ca asa e in tenis!

  2. Multinaționalele, si bancile in special, fac iureș in Romania. Reifeissen si ing sunt vârfurile de lance in acest sens. Problema este că statul roman sta capră in fata lor si nu face nimic pt a si proteja cetatenii. Dupa condamnarea lui dragnes niciun decident nu mai are sange in instalație ca sa se opună diktaturii multinationalelor si securistilor care sunt cozile lor de topor. Oarba după ei, asta i tot ce pot zice….

  3. Solutia e simpla: nu mai va tineti banii la bancile astora, nu mai aveti nici o relatie cu ei.Este asa de greu?

    • Soluțiile simple oferite de către cei mai proști securiști încă în viață, după x traversări reușite, nu folosesc la nivel colectiv, asta în cazul în care nu ai publicat comentariul pe sistemul de alertă.

      • Adevarat ai grait precum ti-e numele ,draga muie USR-ista.

        • Deci, nu există soluții simple în cazul escrocheriilor protejate de stat.

  4. […] aplicat sintagma de arheolog al presei române, a mai făcut în viteză două săpături. Și ne semnalează cazuri absolut rezvoltătoare. Primul exemplu se referă la ING Bank, o instituție de anvergură internațională. De la care te […]

Scrie un răspuns la Psd-istul Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998