Deputatul PSD Victor Socaciu și-a pus toată lumea în cap atunci cînd a avut ideea stupidă de a dubla filmele străine în limba română, probabil auzind că așa se face și în Occident. Proiectul încăpățînatului deputat a fost trîntit cu brio în parlament, dar lui Socaciu îi rămîne satisfacția că l-au răzbunat, într-un anume fel, comuniștii.

Legea dublării filmelor străine a fost respinsă azi și în comisia de cultură a Senatului, după ce picase la Camera Deputaților, ceea ce înseamnă că proiectului i s-a cam pus cruce. Robert de Niro și Brad Pitt pot răsufla ușurați: nu le va lua pîinea de la gură, în boxele cinematografelor, vreo vedetă de mîna a șaptea din România. Pentru că, în puținele cazuri de pînă acum, mai exact în ce privește desenele animate, în România s-a recurs, din păcate, la serviciile unor figuri cel puțin neavenite pentru a dubla vocile unor super-profesioniști plătiți cu milioane de dolari pentru un rol. Așa ne-am trezit cu vocile lui Dani Oțil ori Mihaela Rădulescu, care au îngropat producția ”Bolt”.

Puțini din generația mai tînără știu, însă, că România comunistă a excelat la un capitol aiuritor, mai exact la dublarea vocilor unor actori români cu ale altor actori…tot români, de parcă regizorii s-ar fi străduit să creeze un soi de Frankensteini cinematografici: trupul unuia și vocea altuia.

Campionul absolut este Florin Piersic. Dublat în toată seria haiducilor lui Șaptecai de către regretatul Cornel Coman, dublat, de asemenea, în rolul lui Pintea Haiducul, dublat în cel al lui Cuza Vodă, dublat parțial (replicile în engleză) în ”Aventuri la Marea Neagră” și așa mai departe. Logoreea de azi a marelui actor pare să fie un soi de compensație pentru vremurile cînd el mima și altul rostea.

Pentru Amza Pellea se spune că a fost o dramă personală momentul în care Sergiu Nicolaescu a decis să îi dubleze vocea cu a lui Emanoil Petruț în ”Mihai Viteazul”. Peste ani, s-a invocat, din delicatețe, o așa-zisă afecțiune de care ar fi suferit actorul în acea vreme, dar realitatea e că Amza nu avea o voce potrivită personajului. În ”Nea Mărin miliardar”, i s-a permis marelui artist un rol dublu, dar nu și vocal, personajul miliardarul fiind ”vorbit”de alt actor.

Pe la începutul anilor 70, românii care urmăreau filmul „Felix şi Otilia“, al lui Iulian Mihu, erau foarte derutați auzind în anumite scene vocea inconfundabilă a lui Marin Moraru, fără ca acesta să fie văzut pe ecran. Asta pentru că se luase decizia ca rolul bătrînului Costache Giurgiuveanu, jucat de un anonim, să aibă vocea dublată de marele actor.
De asemenea, puțini sunt românii care nu vor fi sesizat că în filmele românești comuniste toți copiii aveau voci identice, asta pentru că nu erau veritabile, ci aparțineau unor actrițe precum Paula Rădulescu, Alexandrina Halic sau Genoveva Preda. Evident, aceste tertipuri nu făceau decît să scadă valoarea producțiilor și să sporească elementul de artificial, mai ales că cinematografia comunistă nu a folosit niciodată sunetul captat în direct, ci numai post-sincronul, care se realiza la multe luni distanță în studio. (Bogdan Tiberiu Iacob)