Mult comentatul sondaj de sfîrșit de an al IMAS vine mănușă, aparent, pentru cei de la putere, care au prins glas pe ultima sută de metri și s-au repezit să profețească, iar, moartea USL. În realitate, s-ar putea ca efectul să fie exact invers, iar sondajul să servească intereselor USL și nu celor ale adversarilor acesteia.

Plasată sub cota psihologică de 50%, USL ar trebui, după mintea sforarilor PDL, să fie demobilizată, ba chiar să se întărească puternic curentul de opinie din interior care militează pentru separarea celor trei partide.

Să trecem peste faptul că pedeliștii salută cu mare satisfacție datele prezentate de un institut, IMAS, pe care nu demult îl trînteau de toți pereții pe motiv că ar fi mașinăria de falsuri a lui Sorin Vîntu.

Să trecem și peste altă ciudățenie, anume dezvăluirea directorului IMAS, Alin Teodorescu, făcută la B1TV cu puțin timp înaintea sondajului, potrivit căreia Băsescu a picat anul trecut la 7% încredere și de atunci nu se mai poate ridica, în timp ce respectiva cercetare sociologică îl dă la 12,9%, adică aproape dublu.

Să luăm, deci, de bune datele sondajului și să ne imaginăm ce impact ar putea avea ele. Desigur, e posibil ca membri ai USL să fie amărîți de căderea în sondaje și chiar să dea tîrcoale partidelor din arcul puterii, considerînd că alianța nu mai are viitor.
E posibil, deși mult mai improbabil, ca alți membri să facă presiuni asupra conducerilor de partid pentru destrămarea USL și promovarea unor candidaturi separate. Deocamdată, Antonescu și Ponta nu vor să audă de rupere și își strunesc partidele destul de bine.

La fel de bine, însă, am putea asista la o mobilizare a membrilor PNL, PSD și PC tocmai din cauza scăderii în sondaje. Mult mai grav ar fi fost pentru alianță, credem noi, un sondaj măsluit care să scoată USL la 70%, mult peste zestrea reală; abia atunci s-ar fi putut vorbi de o demobilizare autentică, produsă de confortul cifrelor. Sociologii știu demult că cel mai mare risc e ca cifrele prea mari din sondaje să țină electoratul dur în casă, la vot, pe motiv că ”oricum cîștigăm”.
În 2007, spre exemplu, suspendarea lui Băsescu nu a dus la risipirea alegătorilor PDL, ci, dimpotrivă, la mobilizarea lor nebănuită.

Destinderea poate fi mult mai periculoasă decît disperarea.

Pe de altă parte, majoritatea uslașilor știu un adevăr incontestabil: migrația spre putere înaintea alegerilor nu este accesibilă decît unui număr redus de oameni. Tot mai redus.

UNPR, spre exemplu, care s-a dovedit casă bună pentru mulți oameni din USL, ar avea nevoie de minim 7% în alegeri doar ca să își mențină actualii parlamentari pe posturi. Or, formațiunea lui Oprea are cca.40% la nivel național, dar numai dacă stabilim procentul ca într-un banc celebru: 0,8% în Alba, 0,9% în Călărași și tot așa. În medie, însă, nu depășește 1%.

Nici PDL nu își va putea menține toți parlamentarii actuali, și nici chiar UDMR, în condițiile apariției a două noi partide maghiare.
Mai grav, Sulfina Barbu a anunțat oficial că noile colegii vor fi stabilite după rezultatele ultimului recensămînt, ceea ce va înseamnă un parlament mai subțire cu vreo 70 de aleși.

Concluzia e aspră: mulți chemați, puțini aleși. Puterea nu are locuri nici măcar pentru actualii oameni, darmite să îi mai înghesuie și pe stranierii de la USL.

Soluția, în acest caz, rămîne, cum spuneam, mobilizarea pe pozițiile actuale și readucerea USL la un scor corespunzător. (Dan Ioan Popescu – www.danioanpopescu.ro)