CURS VALUTAR

Cum s-a dus dracului functia de ministru in Romania

7 comentarii / 3951 vizualizări / 20 noiembrie 2018

Noua titulatură a PSD ar putea fi aceea de Fabrică de diplome ministeriale, ultima sosită în branșă, după fabrica de diplome universitare ori de doctorate. Cu mîna lui Liviu Dragnea, partidul de la putere a reușit să demonetizeze unul dintre cele mai rîvnite titluri, cel de ministru, prin abundența de figuri care au fost pricopsite cu respectiva calitate în ultimii doi ani.

Cei nu foarte tineri își mai amintesc, poate, dezideratele din comunism: orice tînăr visa să aibă o diplomă universitară, o casă, o mașină. Și, încununarea supremă a visului, să prindă într-o bună zi postul de director.
Ehe, să fii director în comunism chiar era ceva. Oricît de mare era o întreprindere – și unele aveau 10-15.000 de angajați ori mai mult – erau maxim 3-4 directori.
Șefi vor fi fost mulți, director, însă, era nec plus ultra.
De miniștri nu încăpea vorbă: 90% dintre români mureau fără să fi cunoscut vreun ministru. O funcție la care nu se visa, că era mult prea mult. Miniștrii erau un cerc închis, accesibil doar ”inițiaților”.

Revoluția din 1989 a deschis drum rapid către ”împlinirea” unor asemenea visuri în mod accelerat. În scurtă vreme, ne amintim, s-a umplut România de directori. În 1990, scăpate parțial de dictatura partidului-stat și a ministerelor, întreprinderile s-au reorganizat la nivelul conducerii prin crearea peste noapte a unei avalanșe de funcții directoriale. Era celebră în epocă situația hilară a unei întreprinderi bucureștene unde toată lumea voia nu director, ci director general. După lungi discuții, s-au creat opt posturi de director general și, pentru că unul trebuia totuși să conducă, s-a înființat postul de director general executiv.
Pînă și presa se predase noii mode: redacțiile nu mai erau conduse de redactori-șefi, ci de directori.
Care mai apoi s-au multiplicat în director general, director editorial, director economic, director administrativ, director de difuzare etc.
În cîțiva ani, postul de director se americanizase în cel, mai pretențios, de ”general manager”; ulterior, fiecare administrator de firmuliță devenea, pe cartea de vizită, ”general manager”, că doar folclorul vremii transformase pînă și ciobanii în bodiguarzi la oi.

A urmat, se știe, fenomenul fabricilor de diplome, grație căruia orice semianalfabet devenea economist, jurist, filolog, psiholog șamd. Mai apoi al fabricilor de doctorate; în cîțiva ani, România a căpătat mai mulți doctori decît în toată perioada 1900-1989. Greu să-l uiți pe generalul ”doctor” polițai Tata Nițu cum explica savant, la TV, prin anii 2000, că ”este multe” ori ”este puține infracțiuni” că, deh, nu-i musai să și vorbești corect dacă ai masterate și doctorate. Nițu era doar printre primii din lista de cca.700 de nume de polițiști deveniți doctori.

Culmea ironiei e că fabricile de diplome, masterate și doctorate se pritoceau, la noi, în paralel cu dezvăluirile presei post-decembriste despre felul în care marii demnitari comuniști deveniseră peste noapte intelectuali cu patalama, de la Tudor Postelnicu, șeful Securității, care avea doar 7 clase reale la bază, iar restul diplomelor îi fuseseră livrate direct la domiciliu, pînă la legendara savantă de renume mondial, poreclită ”codoi”.

Invazia de directori a sfîrșit, inevitabil, prin demonetizarea completă a funcției. Leana lui Pîrțag puncta corect, la TV, ”De unde știu că ești director? Păi am făcut media între fața de prost și sacoul de ministru și mi-a dat director!”.

Pînă nu de mult, o funcție rezistase în nomenclator fără a fi complet devalorizată: cea de ministru.
Primele lovituri grele le-a primit în mandatele lui Băsescu, atunci cînd ne-am trezit cu miniștri cu facultăți făcute pe la 30-40 de ani, și alea la distanță, precum Traian Igaș ori Elena Udrea. (Apropo, cum se face că fostul consilier prezidențial l-a putut apăra cu succes, ca avocat într-un proces, pe însuși președintele României, dar nu se poate reprezenta singură în Costa Rica?)

Dar, lovitura de grație a dat-o funcției Liviu Dragnea.

În doi ani, presa a inventariat peste 70 de miniștri, în trei guverne distincte.
Practic, în loc de discuții despre guvernare, avem o continuă dezbatere publică despre remaniere ori chiar despre un nou cabinet.
Miniștrii – ca și prim-miniștrii – apar de nicăieri, pe mulți nu îi recomandă absolut nimic, apoi dispar fără urmă și lasă locul altora. E pentru prima oară, poate, cînd nici măcar jurnaliștii din domeniul politic nu pot enumera jumătate din componența cabinetului.

Experimentele par scăpate de sub orice control: la Apărare, locul unui contabil penticostal care nici armata nu a făcut-o e luat de un filolog, pentru ca apoi să revină contabilul. Oameni sancționați cu demiterea pe motiv de incompetență în guverne anterioare sunt readuși în glorie ca să ”reformeze” și să ”relanseze”. Au loc rotiri aiuritoare pe posturi ministeriale, titulari ai unor portofolii sunt desemnați interimari la altele, sunt scoși oameni din guvern ca să întărească partidul și viceversa; unii noi miniștri sunt atît de anonimi încît presa se întrebuințează serios să afle cine sunt și de unde vin.
Și nici nu prea merită efortul, pînă ne lămurim cine e ministrul dispus să voteze Codul lui Hammurabi, vine următoarea remaniere.
Își mai aduce cineva aminte de ministrul Mihaela Toader, spre exemplu? Cu doar cîteva săptămîni de ministeriat, cam greu. De Pavel Năstase ori Adriana Petcu, miniștri cîteva luni? Vă mai spun ceva numele Felix Stroe, Lucian Georgescu ori Radu Oprea?

Și suntem doar la jumătatea mandatului.

Pînă în 2020, Liviu Dragnea are timp să dea ministere la tot cartierul, conform unei vorbe celebre.
Noroc că primarii se aleg, altfel am fi avut la Capitală, spre exemplu, vreo 30 de primari în ultimii doi ani.
Pentru a-și menține liniștea în partid, Dragnea dă supușilor săi ce își doresc cu ardoare: dreptul de a-și trece în C.V. cea mai pompoasă titulatură din România. Una care să completeze strălucit lista de facultăți multiple făcute la (mare) distanță, de masterate și de doctorate, plus specializări de cîte 3 zile prin străinătățuri. Finalmente, vor avea cu ce să se laude nepoților.

Pe vremuri, știam și după ani de zile ce dezastru – sau, mai rar, ce lucruri bune – a făcut un anume personaj la ministerul lui, azi nu știm nici măcar cine a fost ministrul Economiei ori al Sănătății acum cîteva luni.

Plus că e dificil să-ți amintești unde a fost, să zicem, mai ”eficient” Ilan Laufer: la Afaceri ori la Dezvoltare? Dar Mihai Fifor: la Economie ori la Apărare?

Aproape am spune că Dragnea aplică metoda Becali: tot rotind antrenorii și jucătorii, a sfîrșit prin a deveni el însuși marea vedetă a celei mai titrate echipe autohtone de fotbal și e mai prezent în presă decît ea. Pentru că e singurul fixat pe post.
O metodă eficientă, la urma-urmei: cum să mai ții socoteala guvernării cînd nu o poți ține nici măcar pe a celor care guvernează? (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

7 Comentarii

  1. nu… ca e mai bine sa stea un bou in scaun 4 ani (sau 5) si sa aflam abia mai apoi ca e prost… uite ce „destept” si „profi” e pastorul celor 47 de dosare, boul primordial al statului

    • Niciun proiect pentru viitor nu se poate realiza in manadate de cateva luni. Nici macar intr-un mandat de 4 ani nu se poate schimba mare lucru, insa macar se demareaza, se pune baza. Daca un ministru nu apuca sa stea cel putin 3-4 ani pentru a putea incepe un proiect, e bataie de joc. De aceea nu se face mare lucru in niciun domeniu: ministri prosti, unii chiar deosebit de prosti, nespecializati, pusi doar pe criterii politice. La asta se adauga liota de consilieri- la fel de prosti si de aroganti- la care functionarii din ministere se uita ca la ultimii babuini. Pentru ca se stie de la inceput ca mandatele sunt de cateva luni. Ministrul ala, si daca ar fi vreo capacitate, nu are timpul fizic sa isi cunoasca macar subalternii, d-apoi sa ii mai si coordoneze.

  2. care guvernare!!!!!?????istoria se repeta…..codoi,am fost un dobitoc,gratielele,rovanele…fix suzana gadea

    • Guseth n-a ajuns ministru. A reusit Pedeleu’ sa puna un guvern de pulifrici, cu MRU în frunte. N-a durat.

  3. Bravo, BTI!

  4. @Roșca, puțină decență, dacă se poate!

  5. Nu o sa inteleg niciodata de ce trebuie, LA STAT , sa platesti un spor de doctorat sau sa adaugi sporul de doctorat la calculul pensiei !!!!! LA PRIVAT NU EXISTA ASA CEVA !!!! Apropo, stie cineva daca in alte state se procedeaza la fel ?

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *