În mai puțin de șase luni de mandat, Klaus Iohannis a reușit să facă din muțenia lui trăsătura definitorie, care a trecut granițele presei și a intrat, deja în cărțile de istorie. ”Într-o țară în care se vorbește mult, el vorbește nu doar puțin, ci mai puțin decît puțin, aproape deloc” scrie despre el istoricul Lucian Boia în ultima sa carte. ”Cum s-a românizat România”. Drama e că țara noastră s-a pricopsit în ultimii ani nu cu unul, ci cu doi mari lideri muți.

Că Iohannis tace de nu se mai oprește pe aproape orice problemă, cum mai în glumă, mai în serios, a remarcat presa, deja nu mai e un secret pentru nimeni. Unii spun că, după logoreea băsesciană, un președinte tăcut e binevenit. Din nefericire, politica e un domeniu nițel mai special, în care nu se tace și se face, ca să parafrazăm un slogan electoral. În politică e necesară o comunicare foarte bună, iar un șef de stat este, prin excelență un foarte bun comunicator.
De la înălțimea funcției sale, președintele e obligat să dea mesaje în chestiuni majore; poporul îl alege pentru calitățile pe care i le intuiește, iar liderul, la rîndul său, e obligat să-și prezinte viziunea asupra a tot ceea ce are legătură cu statutul său, dar și cu interesul public.

Lucru care, la noi, nu se mai întîmplă, de la schimbarea președintelui.

Trist e că mai există un lider important în România, la fel de mut, indiferent de evenimente: capul Bisericii, Patriarhul Daniel.

Cu excepția slujbelor tradiționale de Paște și de Crăciunc, Prea Fericitul e, practic, invizibil pentru marele public. Daniel nu are puncte de vedere proprii în legătură cu nimic. Nu vorbește despre nicio provocare a prezentului, că despre clasicele dispute privind avorturile ori homosexualii se știe, oricum, poziția dintotdeauna a Bisericii.

Nu se cunoaște o singură declarație a Patriarhului care să fi produs, pînă azi, cea mai măruntă controversă. El nu dă interviuri nici măcar organelor de presă ale Patriarhiei. Ultima reacție de care își amintesc, vag, credincioșii de la noi e cea din vara trecută, cînd cu scandalul sfințirii cu trafaletul și cam atît. Înghesuit de jurnaliști la o manifestare publică, în legătură cu sfințirea sediului Trinitas TV cu un trafalet, Patriarhul a declarat, nervos: ”Nu sunteţi informaţi. Deci nu ne interesează trecutul. Noi vorbim numai de astăzi. Nu ne interesează dacă ne critică sau nu. Noi nu avem timp să citim reacţii. Noi ne angajăm în acţiuni, nu în reacţiuni”.

”Nu ne interesează trecutul”, interesantă formulare pentru liderul unei structuri care se raportează în fiecare secundă la evenimente de acum mii de ani.
Cît despre ”Noi ne angajăm în acțiuni, nu în reacțiuni”, aduce suspect de mult cu ”lucrul bine făcut” iohannescian.

Sacul și petecul.

Iată un exemplu grăitor de muțenie la nivel înalt, implicînd ambele personaje sus pomenite: zilele trecute, președintele ne-a informat, sec, de pe aeroport, pe picior de plecare la Vatican,”Voi adresa o invitație Papei Francisc de a vizita Romania, am discutat aseară cu Preafericitul Daniel despre această chestiune și Biserica Ortodoxă susține 100% acest demers”. (Despre liderii catolici nu știm nimic, au fost întrebați, ori ba? Celor cărora li se pare redundantă întrebarea le reamintim scandalul din 1999, cînd aceștia au protestat față de neconsultarea lor.)
Lucru care s-a și întîmplat, iar Papa a acceptat oferta.

Asta e absolut tot ce se știe la această oră despre un moment istoric, a doua vizită a unui suveran pontif, care se va produce într-o perioadă de excepție, la împlinirea unui secol de la nașterea României Mari.

Sfîntul Sinod, Patriarhul Daniel nu au dat nici măcar un comunicat de două rînduri pe marginea evenimentului, nici înainte de anunțul președintelui, nici după.
Precedenta vizită papală fusese, reamintim, precedată de demersuri ample, de discuții pro și contra șamd. Firesc, avînd în vedere importanța evenimentului.

O vizită papală are o încărcătură deosebită, cu atît mai mult cu cît Papa Francisc a declanșat deja, încă de acum cîteva luni bune, o campanie care a șocat mapamondul, aceea de reunificare a bisericilor ortodoxe și catolice, la aproape un mileniu de la marea ruptură.
Patriarhul ar fi putut folosi prilejul vizitei președintelui pentru a a transmite propriul său mesaj Vaticanului – a făcut-o acum cîțiva ani, prin intermediul fostului președinte Traian Băsescu, la altă vizită – și pentru a-și expune către credincioși propria viziunea asupra venirii Papei.

Liniște totală, în schimb.
Nici măcar vreun articol anonim, pe subiect, în cotidianul ”Lumina”, al Patriarhiei.

Aproape te întrebi, în aceste condiții, dacă nu cumva Prea Fericitul și-o fi dat acordul pentru vizită doar pentru că nu a avut tăria să-l refuze pe președinte. (Bogdan Tiberiu Iacob)