Scandalul Cătălin Voicu îi va fi șocat pe mulți români, care încep să înțeleagă culisele șemurilor de partid, dar, ceea ce este și mai teribil e modul în care partidele de la noi înțeleg să acționeze contra petelor de noroi de pe propriile imagini, de parcă nu ar avea alt gînd decît cum să se scufunde mai tare în ochii electoratului.

Misterioasa relatie Iliescu-Voicu
În statele civilizate, partidele politice, sau marile companii, care se confruntă cu scandaluri de imagine fac sacrificii majore, fie ele și regizate, pentru a se salva, cît de cît, în ochii cetățenilor. În România, nici vorbă de așa ceva, principala problemă a unor asemenea formațiuni fiind, mai degrabă, cum să dea publicului semnale cît mai puternice de solidarizare cu suspecții. Aceleași partide se miră, apoi, că publicul le percepă drept corupte.

Sub acest aspect, din păcate pentru ei, social-democrații sunt campioni, dar nici alte partide nu stau mai bine. PSD a dovedit în cazul Voicu faptul că nu a învățat nimic, în ultimii 15 ani, despre ce se presupune a fi grija față de propria imagine. Deși mizeria din scandalul stenogramelor e cît casa, liderii PSD s-au moșmîndit la greu să ia vreo măsură contra acuzatului, ba îl suspendă, ba nu îl suspendă, pînă cînd s-a înduplecat Voicu însuși și a făcut gestul mărinimos al autosuspendării. Nu mai vorbim de ciudate reacții pro-Voicu precum cele ale lui Ion Iliescu și care au generat, deja, diverse ipoteze, inclusiv cea de șantaj la adresa lui. Oricum ar fi, ceva e în suspect în relația Iliescu-Voicu. Fostul senator PSD Rodica Stănoiu a dezvăluit, recent, că Voicu a fost pus pe listele de deputați, în 2004, de către Viorel Hrebenciuc, în locul lui Ghiorghi Prisăcaru, astfel începînd cariera politică de vîrf a acestuia. Ce nu a spus Stănoiu e faptul că Prisăcaru era unul dintre oamenii marcanți din garda lui Iliescu, ceea ce înseamnă fie că fostul șef al statutului își dăduse, personal, acordul pentru rocadă, fie, măcar, că el dovedea, încă de pe atunci, o suspectă toleranță față de cel pus astăzi la zid de procurori.

Cum se exclud din partid denuntatorii coruptiei
Voicu nu e singurul caz în care PSD a acționat bulversant. Acum cîteva luni, deputatul Eugen Nicolicea a fost exclus din partid doar pentru vina de a fi atras atenția asupra incompatibilității unui consilier județean al PSD, ceea ce a dus la demiterea firească a acestuia de către prefectul de Mehedinți. În loc să fie apreciat, Nicolicea s-a trezit aruncat din partid, iar incompatibilul, Adrian Duicu, a fost promovat președinte al organizației și, mai nou, șef de departament central al PSD, potențial viitor ministru. În vara anului 2002, un alt deputat PSD, Mihai Bar, a avut curajul să denunțe public faptul că președintele PSD Bihor, Florian Serac, a vrut să-l pună pe controversatul Adrian Tărău pe listele parlamentare, contra a un miliard și jumătate de lei. Rezultatul? PSD a decis imediat excluderea lui Bar din partid. Cam în aceeași perioadă, deputatul PSD Ioan Băncescu s-a trezit cu toate funcțiile, și sprijinul politic, retrase de partid pentru îndrăzneala de a fi înfierat afacerile președintelui Consiliului Județean Suceava, alt PSD-ist de frunte. Nici fostul premier Nicolae Văcăroiu nu a fost bine văzut de colegi în momentul în care a îndrăznit să atragă atenția, în 1996, că celebrul Gabriel Bivolaru, pușcăriașul de mai tîrziu, nu avea ce să caute pe listele de candidați ai PDSR. Nu l-a ascultat nimeni.

Să-i aplaudăm cu foc pe cei de după gratii
Metehnele de acest tip se perpetuează ușor, așa că să nu ne mirăm cînd auzim că tinerii liberali strînși sîmbătă la Palatul Parlamentului pentru Gala premiilor TNL, au aplaudat, în picioare, în semn de solidaritate față de fostul primar de la Baia Mare, Cristian Anghel, condamnat la doi ani și șase luni, cu executare. Poate că primarul nu e vinovat, dar gestul junilor liberali trebuia justificat solid, în prealabil, cu argumente, altfel marele public nu va înțelege nimic din solidarizarea cu un pușcăriaș. Nici PDL nu stă mai grozav: condamnat definitiv, primarul Mircia Gutău a rămas membru al partidului, iar colegii săi de organizație au avut chiar ideea modificării statutului pentru a nu mai exista obligativitatea excluderii pentru cei condamnați penal definitiv. Partea nostimă la PDL e alta: conform statutului care va fi aprobat la congresul din iulie, art.14 litera c stipulează că nu poate deveni membru al PDL un cetățean care nu este ”apreciat și cunoscut ca un cetățean onest, cu o bună reputație, care poate contribui la îndeplinirea obiectivelor partidului”. În schimb, odată intrat în partid, un membru nu este exclus ”decît dacă a fost condamnat penal pentru infracțiune săvîrșită cu intenție sau i s-a interzis exercitarea drepturilor politice și cetățenești prin hotărîre judecatorească definitivă”. Altfel spus, nu doar că e nevoie de o condamnare penală definitivă pentru a pierde sprijinul partidului, dar aceasta e musai să fi fost una intenționată. Asta înseamnă, spre exemplu, că va continua, fără probleme, să fie membru al PDL, de după gratiile pușcăriei, un condamnat pentru un accident auto mortal sau pentru omor prin imprudență. (Bogdan Tiberiu Iacob)