Răspunsul cel mai scurt ar fi: pentru că Udrea nu e Oliviu Gherman. Cînd spunem asta ne gîndim la faptul că fostul președinte al PSD e singurul politician post-decembrist important care s-a ridicat voluntar și prompt de pe fotoliul de lider doar pentru a-i lăsa, umil, locul lui Ion Iliescu, în 1996, după pierderea prezidențialelor.

Traian Băsescu are, mai mult ca sigur, același plan vizavi de PMP: după expirarea mandatului, un congres rapid în partid la care să fie încoronat președinte și să înceapă marea bătălie pentru parlamentarele din 2016.

Ceea ce se întîmplă în ultima vreme la populari arată, însă, că Udrea și grupul ei de susținători au o viziune ușor diferită.

Să o luăm metodic, pentru că povestea are bătaie lungă și o droaie de actori importanți, nu doar din PMP și să analizăm ceea ce se anunță a fi marele conflict Băsescu-Udrea.

Ce are de partea lui Băsescu: o reputație de apărător adevărat al justiției, experiență politică majoră, reputație de învingător, charismă, în ciuda unor pierderi firești, în ultimii ani, și o imagine bună în occident.

Ce are de partea ei Udrea: un grup de finanțatori de prim rang care pot susține lejer un partid, pe cale de consecință are și sprijinul unei părți a media, are, într-un cuvînt, ce îi trebuie pentru a susține dificila parte practică a existenței unei noi formațiuni. În spatele Elenei Udrea se grupează, dintotdeauna, o parte din ceea ce Rodica Stănoiu numea în premieră, cu ani în urma, drept mafia transpartinică a României, care conduce țara indiferent cine e la putere. E, în bună măsură, gruparea numită cîndva de Băsescu ”mafia personală a lui Năstase”, din care făcea parte inclusiv fostul soț al Elenei, Dorin Cocoș, care grupare nu a avut grețuri să treacă, peste noapte, în spatele actualului președinte, după înfrîngerea lui Năstase.

Unde nu e corect Băsescu: strict omenește vorbind, e greu să ceri unui grup de afaceriști, mulți penali, să îți pună pe picioare un partid pe care să-l preiei ca pe un bun personal și să defilezi ulterior cu stindardul anticorupției în mîini. Pînă și Maica Tereza a avut grave probleme de imagine cînd s-a aflat că făcea acte de caritate cu donații de la mafioți. Dacă Băsescu vrea să fie cu adevărat onest, nu are decît să-și clădească propriul partid, de la zero și cu bani absolut curați, lăsînd PMP să dea explicații publice cum a reușit să pună într-un timp record pe picioare o rețea de sedii de-a dreptul impresionantă în toate orașele importante și să cheltuie sume imense în campanie, la nivel sau peste cele ale PNL ori PDL.

Unde nu e corectă Udrea: fără sprijinul lui Traian Băsescu nu ar fi fost nimic în politică, puțină gratitudine nu i-ar strica.

Analizînd evenimentele recente, se prefigurează următorul scenariu: Cristian Diaconescu e puternic susținut de Băsescu nu neapărat pentru a cîștiga – e și greu asta – dar pentru a scoate un scor mai mare decît cel al PMP la europarlamentare, astfel încît să își betoneze statutul de locomotivă de partid. Înarmat cu acest statut, Diaconescu obține un ascendent asupra membrilor și poate avea o contribuție maximă la înscăunarea lui Băsescu la șefia PMP, după alegeri.

Candidatul PMP poate obține acest scor în calitate de ”moștenitor” al voturilor fanilor lui Băsescu, nu atît de mulți ca altădată, dar nici puțini. Pe de-o parte, la prezidențiale se vor mobiliza mult mai mulți dintre aceștia decît la europene, pe de alta, Băsescu a cîștigat enorm în planul imaginii după arestarea fratelui său, un eveniment care a închis gurile multor cîrcotași în materie de justiție onestă.

Pe de altă parte, Udrea știe că și ea ar putea obține automat o mare parte dintre aceste voturi pro-Băsescu, dacă ar candida, doar pentru faptul că e încă puternic asociată cu imaginea acestuia. Băsescu nu poate declanșa un atac prea dur la adresa ei, în cazul în care îi ia locul lui Diaconescu, pentru că și-ar da cu stîngul în dreptul, după anii lungi în care a susținut-o total, plus că mulți l-ar suspecta, oricum, de nesinceritate.

Dacă Udrea pune mîna pe voturile băsiste și scoate, ea însăși, un scor bun, e greu să mai fie urnită de la cîrma PMP după alegeri, mai ales că poate invoca și faptul că a avut mai puțin timp la dispoziție pentru pregătirea candidaturii. Sigur, Traian Băsescu ar fi binevenit în partid, undeva, într-un fotoliu onorific. Nimeni nu crede că acesta ar accepta să ajungă, însă, subalternul politic al fostei sale șefe de cancelarie.

Așadar, avem o bătaie între doi lideri pentru voturile lui Băsescu, din perspectiva evoluției post-electorale a PMP.

O ciorbă în care intră și tandemul Blaga-Macovei, prin candidatura celei din urmă.

De ce spunem tandem?

Simplu: nu ai cum să nu observi că Macovei candidează cu acordul PDL-PNL, pentru că felia din care ar rupe voturi justițiara nu este Iohannis – fosta ministresă nu are nicio legătură cu electoratul PDL ori cel liberal – ci candidatul susținut de Băsescu, adevăratul beneficiar al voturilor acelor români pentru care ideea de justiție are o semnificație.

Așa se explică faptul că Macovei, deși încalcă statutul PDL în cel mai grav mod cu putință – refuzul de a recunoaște decizia conducerii privind candidatul prezidențial – nici vorbă să fi fost exclusă pe loc din partid.

Și tot așa se explică și de ce criticile cele mai vehemente au venit nu de la proprii colegi, cărora ar trebui să le apară ca o mare trădătoare, ci de la Băsescu, Udrea & comp. Care știu că ei sunt victimele reale.

Cum Blaga și liberalii au tot interesul în demolarea omului lui Băsescu în alegeri, lovind indirect, astfel, chiar în actualul președinte și în cariera sa post-electorală, e foarte probabil că Macovei a fost aruncată în luptă în mod controlat. Nu-i frumos pentru o femeie, de asemenea, puternic susținută de Băsescu de-a lungul anilor, dar ce nu face omul pentru un post de europarlamentar?

E de așteptat ca, pînă la ședința PMP din 19 august, să continue șicanele la adresa lui Diaconescu din interiorul partidului mizîndu-se pe două rezultate.

Unul ar fi transmiterea publică a mesajului că nu poți fi un candidat bun pentru electorat dacă nu îi convingi nici măcar pe ai tăi, din partid. Lovitură în plexul lui Diaconescu.

Al doilea ar putea fi o criză a candidatului, știut fiind că Diaconescu stă foarte prost cu nervii.

În 2006, în urma unei asemenea crize, el și-a anunțat demisia din toate funcțiile în PSD doar pentru că partidul nu se opusese numirii la șefia Curții de Conturi a unui liberal implicat în anchetarea soției sale, Mariana Diaconescu, în calitate de șefă a Eximbank, pentru fapte penale.

În 2010, după altă criză, în urma înfrîngerii drastice la congresul PSD, el a părăsit nervos partidul, invocînd materiale de presă care ar fi relevat urmărirea sa de către servicii, la cererea unor colegi de partid.

Mai apoi, s-a enervat pe colegii din UNPR pentru că nu îl făcuseră decît președinte de onoare, deși îi promiseseră mai mult de atît, și a tulit-o la Cotroceni, în tabăra lui Băsescu.

E suficient ca Udrea să-i mai zgîndăre nițel nervii și Diaconescu va claca, într-un fel sau altul; deja dă semne, cerînd, nervos, sancționarea colegilor din PMP care „se duc la posturi de televiziune și dezinformează oamenii în legătură cu încrederea mea publică”.

Una peste alta, șansele ca Udrea să intre în cursă sunt de 99%, iar meciul cu fostul mare protector se anunță cel puțin spectaculos, în anul care urmează. (Bogdan Tiberiu Iacob)