CURS VALUTAR
1 EUR = 0 RON DOWN | 1 USD = 0 RON DOWN | 1 GBP = 0 RON DOWN

De ce are PDL sanse reale sa nu treaca pragul electoral

0 comentarii / 1111 vizualizări / 1 februarie 2012

Ideea că partidul de guvernămînt ar putea rămîne în afara parlamentului li se pare multora hilară acum, dar la fel li se părea și țărăniștilor în perioada similară a anului 2000. Și totuși imposibilul s-a produs, spre stupefacția pînă și a adversarilor politici care nu și-ar fi putut imagina așa ceva. Situația actual a PDL, ca partid, începe să semene, din păcate pentru el, izbitor cu cea a PNȚCD-ul de acum 12 ani, fără ca vreo minte lucidă de la vîrf să dea semne, deocamdată, că are capacitatea de a se folosi tocmai de exemplul țărăniștilor pentru a evita un dezastru.

Ședința de ieri a PDL, extrem de tensionată, după cum a relatat presa, a dovedit cu vîrf și îndesat că PDL e un partid mort, încremenit parcă de ger, și incapabil să mai reacționeze. Sigur, au fost voci în partid, începînd cu a lui Blaga, care au atras atenția asupra pericolelor care pîndesc, dar semnalele lui Blaga sunt una, iar deciziile lui Boc alta.

PDL se duce în jos în sondaje, iar perspectiva zugrăvită pentru România chiar de către Băsescu, zilele trecute, nu lasă să se întrevadă șansa revigorării printr-o creștere a nivelului de trai, ci, mai degrabă, invers. Partidul are grave probleme de comunicare, de organizare internă, începînd cu secretariatul general, care e inert, susținătorii din media și societatea civilă îl abandonează încet, dar sigur, mișcările de stradă nu contenesc nici măcar pe ger, ba chiar iau amploare – vezi greva minerilor – iar în interior scandalurile au tendința mai degrabă de a găsi vinovații pentru situație decît soluții pentru ieșirea din ea.

În 2000, PNȚCD, nava-amiral a guvernării, care dăduse și președintele țării, era într-o postură foarte asemănătoare.
Criza economică produsă de guvernarea haotică, prăbușirea FNI, clătinarea BCR, a CEC și a Băncii Agricole, au dus la tensiuni majore și la proteste de stradă. Nu mai vorbim de criza politică din ultimele zile ale anului anterior, soldate cu debarcarea neconstituțională a guvernului Vasile.

În prima parte a anului, în interiorul partidului se acutizează certurile, împărțirea pe tabere, acuzațiile, dar niciun pas concret nu se face spre reechilibrarea bărcii în derivă. În iunie, după șocul alegerilor locale, unde PNȚCD nu a putut nici măcar să prezinte candidați decît în 58% dintre localități, tot pe fondul certurilor interne, încep ședințele ”la roșu” pentru a se stabili ce e de făcut. Și se spun marile adevăruri, pe față.
Ion Diaconescu e solicitat să își ia vacanță cîteva luni și să lase locul unui directorat de partid format din cinci lideri. Radu Vasile, fostul premier, e considerat responsabil pentru prăbușirea din sondaje, la începutul anului, pînă la 14-15%, observîndu-se că nici măcar armata, biserica ori serviciile nu mai sunt alături de partid. Cu un rezultat ca la locale, se estimează că PNȚCD ar lua prin vot direct maxim 10-12 parlamentari în toamnă.

Vasile Lupu avertizează că partidul e pe tobogan, între cauze fiind tolerarea abuzurilor din parlament și din regii, dar și costurile exorbitante din campania electorală, arătînd totodată că „vina aparține 70% conducerii centrale și 30% conducerilor locale”.

Radu Sîrbu punctează și el numirile neinspirate de miniștri, atragerea oportuniștilor în jurul partidului, inexistența activității secretariatului general condus la vremea respectivă de Radu Vasile, subminarea autorității organizațiilor județene de către conducerea centrală – fiind încurajate clientelismul politic și disidențele -, tărăgănarea priorităților legislative, izolarea politică a PNȚCD, întîi în CDR, apoi la nivel general etc.

Vă sună cunoscut și actual? E exact situația PDL de azi.

La vremea respectivă, au existat și propuneri lucide, precum participarea PNȚCD la alegerile parlamentare ca partid de sine stătător, ori distanțarea de Emil Constantinescu, aflat și el în cădere liberă de popularitate. În loc de asta, s-a optat nu doar pentru încropirea unei noi alianțe, CDR 2000, dar s-a mai luat și decizia năucitoare a creșterii pragului electoral. Plus că partidul s-a predat iar, trup și suflet, liderului de la Cotroceni, cu puțin înainte ca acesta să facă celebrul anunț ”m-au învins securiștii” și să abandoneze politica, spre disperarea țărăniștilor.

În locul unei reorganizări rapide, PNȚCD s-a consumat ulterior în aceleași veșnice scandaluri, în apeluri patetice către societatea civilă și electorat să se mobilizeze pentru blocarea revenirii PDSR la putere, în dezbateri sterile despre oportunitatea votului uninominal ori în propuneri de modificare a Constituției.

De departe cea mai gravă eroare a fost incapacitatea primenirii listelor electorale. În locul promovării unei noi garnituri, mai tinere și mai dinamice, PNȚCD a ales să meargă cu exact aceleași nume obosite pe liste, inclusive octogenari precum Diaconescu, Gabrielescu, Țepelea, Galbeni etc. (La fel cum în PDL a revenit în forță, în ultima vreme, vechea gardă, iar tinerii sunt tot mai marginalizați). Plus interminabila garnitură de nepoți a liderului țărănist, devenită deja de legendă.
În paralel, aliați tradiționali ai partidului, precum PNL sau PSDR dezertaseră, căutîndu-și (și chiar reușind) formule de supraviețuire cît mai departe de perdantul țărănist. Prin septembrie, apăruseră alte scandaluri pe marginea doritei înlocuiri a lui Isărescu cu Mircea Ciumara, ar fi fost al patrulea premier într-un mandat.

Deși s-a aflat la pupitrul organizării alegerilor, PNȚCD nu a mai intrat în parlament în toamnă, șocînd întreaga opinie public și clasă politică. A contat foarte mult și faptul că lipsa de popularitate a dus la modificarea strategiei de campanie, în sensul evitării contactelor cu alegătorii, a mitingurilor șamd. (Așa cum nici pedeliștii nu mai cuteză, azi, să facă băi de mulțime, de frica huiduielilor).

O mare parte a electoratului autohton s-a trezit fără partidul de suflet și a fost nevoit să se reorienteze către PD sau PNL.

PNȚCD a plătit un preț poate prea scump față de erorile guvernării, pentru că, la fel ca în cazul PDL de azi, au existat și lucruri bune făcute în mandatul respectiv, începînd cu legile de restituire a proprietăților confiscate de comuniști și nu numai.

Adevăratul motiv al prăbușirii PNȚCD a fost incapacitatea de a mai vedea dincolo de lungul nasului, senzația că puterea e veșnică, refuzul de a privi realitatea în față, de a admite erorile și a le corecta în timp util.

Un partid al cărui nucleu dur depășea 15% nu a adunat cu tot cu alte 3-4 formațiuni decît ceva mai mult de 5%, ceea ce înseamnă că a greșit pînă și față de cei mai înverșunați susținători.

PDL mai are timp să corecteze multe dintre erorile similare pe care le-a făcut.
După cum se arată, însă, lucrurile în ultimele reuniuni de partid, democrat-liberalii par mai ispitiți să aplice scenariul PNȚCD de odinioară decît să învețe, precum înțelepții, din erorile altora. La cum merge treaba, să nu se mire dacă se vor trezi la alegeri, cînd vor fi ele, exact ca țărăniștii, pe tușa politicii. E drept, cu deosebirea că Traian Băsescu le va putea rîde în nas alți doi ani și mai bine: ”Deh, dacă nu m-ați ascultat!”. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *