Ultima săptămînă de frămîntări politice a adus cu sine zvonurile tot mai răspîndite că o mare parte a manifestanților din stradă sunt, de fapt, angajați ai companiilor multinaționale care activează în România și care au fost trimiși cu forța de către șefi la mitinguri. O informație puternic întărită, spre exemplu, de identificarea în mulțime a unor figuri precum cea a directorului general olandez al Raiffeisen Bank, chestie care a stîrnit și indignarea lui Dragnea. În rîndurile care urmează, vom demonstra, însă, cu cifre și date, de ce este falsă această informație.

Opinia publică e împărțită în acest moment în două categorii mari și late: cei care cred că manifestanții din piață sunt manipulați să se afle acolo și cei care cred că totul e spontan, frumos și pur.

Între argumentele de fier ale celor din urmă se numără întrebarea oarecum retorică: în ce mod o structură, fie ea și un serviciu secret sau mai multe, ar putea scoate atîția oameni în stradă? Ne putem imagina o scenă gen ”Cioc-cioc. Cine e? Noi, SRI. Vă invităm să ieșiți imediat în stradă, altfel nu garantăm ce vi s-ar putea întîmpla!”?
Sigur că nu.
La fel și o mare parte a românilor.

Sigur că angajații serviciilor ar putea ieși, ei înșiși, într-o anume proporție, în stradă, mai ales că numărul lor e exagerat de mare.
Dar nu ar fi suficient nici pe departe.

Informațiile că în stradă se află un mare număr de angajați ai companiilor multinaționale merită, însă, toată atenția, în condițiile în care e sigur că PSD și-a anunțat intenții, mai ales în domeniul politicii fiscale, capabile să aprindă becul roșu de alarmă în multe biroului de manageri străini.

Mulți români înclină să nu creadă aceste informații, pentru că nu își imaginează cum ar funcționa asemenea mecanism: angajații unei multinaționale sunt strînși în hală și li se comunică acolo că, dacă nu merg la miting vor fi concediați? Și dacă e așa, chiar niciunul nu protestează public, să se afle?

Raționamentul pare de bun simț, dar e dat peste cap de cifre.

Adevărul e că multinaționalele din România – în mod cert deranjate sever de intențiile PSD – nu au nevoie să-și trimită angajații cu japca la miting. Din acest punct de vedere, da, știrea respectivă poate fi considerată o gogoriță.

Pentru a strînge un număr mare de protestatari, e suficient ca în stradă să coboare doar conducerile respectivelor multinaționale, 2-3 oameni din fiecare.

Pentru cei care nu știu, conform datelor furnizate anul trecut de către Institutul Național de Statistică, în țara noastră funcționează 46.159 grupuri de întreprinderi multinaționale, dintre care 46.053 comandate din străinătate și 106 din interior. Cele românești, trebuie spus, sunt în număr de 5325.

Raportat la ponderea numărului de salariaţi, majoritatea subgrupurilor de întreprinderi din România sunt controlate din Germania, Olanda, Franţa, Austria, Italia și SUA, cifra de afaceri, la nivelul anului 2013, bunăoară, fiind de peste 112 miliarde de euro.
Seamănă destul de bine cu lista țărilor care tocmai au semnalat, în grup, ”derapajele” guvernării PSD, nu-i așa?
E greu de spus cît e grijă pentru propriile investiții și cît față de viitorul copiilor cărați la proteste.

Totalul salariaților din companiile multinaționale este în jurul cifrei de un milion de persoane, ceea ce, incluzînd familiile, înseamnă între 3 și 5 milioane de români care depind de slujbele respective.
Numai Germania, singură, prin companiile sale, are aproape 200.000 de angajați în țara noastră.

Concluzia e simplă: în România, nu e nevoie ca multinaționalele să-și trimită angajații la proteste.
Dacă ies numai cei din conducere, între 1 și 4 inși, să zicem, adică director, director adjunct, director resurse umane etc, avem, statistic, între 46.000 și 180.000 de oameni în stradă.

Un nucleu suficient de mare ca să atragă și un număr consistent de curioși, așa cum se întîmplă mereu în aceste situații.

Iar dacă mai adăugăm un alt aspect extrem de interesant, lucrurile devin și mai limpezi.

Într-o țară cu o societate civilă suferindă, aproape inexistentă, remarcată, în general, prin ilustra absență din peisaj, aveți idee, stimați ctititori, cîte ONG-uri active sunt înregistrate oficial?

Vă răspundem noi, cu cifre de la Ministerul Justiției actualizate la 1 februarie 2017:

81.283 de asociații
18.695 de fundații
1.319 federații
727 uniuni
32 persoane juridice străine
61 de organizații cu statut neprecizat

După cum se vede, numărul ONG-urilor de la noi trece lejer de suta de mii.

Una și una: avem, spre exemplu, Grupul Grădinarilor Biodinamici, Fundația ”Noi citim”, Clubul Pescarilor Trăsniți din Năvodari, Asociația Cercului de Misiune Evanghelică Româno-Germană Marantha, Uniunea Populară Germană pentru Îngrijirea Mormintelor de Război, Asociația Universităților Populare Germane, Zâmbetul Plaiurilor Românești, Zamolxes, Zîna Zorilor, Venus Apollo Satu Mare, Transilvania Dracula și tot așa, pînă la suta de mii.

Cine a înființat aceste ONG-uri, grupînd măcar cîțiva membri de căciulă, a căror activitate e, în cea mai mare parte, inexistentă cu desăvîrșire și de care nu aude nimeni mai niciodată?

Dacă raportăm întreaga populație – zicem 20 de milioane – la cele peste 102.000 de organisme, luînd în calcul doar cîte 4 membri de căciulă (asociațiile au minim 3 membri, legal, dar sunt și cazuri cu mii de membri), în medie, rezultă că un român din 50 e membru al unui ONG.

Atîta civism te dă, literalmente, pe spate.
Și totuși, suntem campioni la tăierea pădurilor, otrăvirea apelor, torturarea animalelor, agresarea femeilor și copiilor și la multe alte domenii care ar trebui să dea de lucru zdravăn respectivelor organisme.

Răspunsul e că un foarte mare număr din ONG-urile menționate au fost înființate și sunt întreținute (inclusiv finanțate) cu binecuvîntarea serviciilor secrete autohtone, ca și a organismelor și firmelor din străinătate care activează la noi.
Pentru că vin momente de cumpănă cînd se sună mobilizarea și atunci e bine ca totul să fie organizat, fie și într-o formă simplă.
Investiția nu e proastă: după cum constatăm cu toții, genul ăsta de proteste tinde să ”bată”, în România, rezultatul alegerilor.

Una peste alta, deci, cum spuneam și în titlul, nu e nevoie ca multinaționalele să-și trimită angajații cu forța în stradă. Dacă directorul general al Raiffeisen Bank, olandezul Van Groningen, a ieșit să protesteze, se cheamă că, măcar statistic, compania sa și-a adus tainul străzii. La limită, dar și l-a adus. (Bogdan Tiberiu Iacob)