Iată o întrebare pe care mi-o pun în ultima vreme din ce în ce mai insistent. Și, recunosc, sunt ironic. Mie personal îmi place China. Dar îmi vine din ce în ce mai greu să înțeleg de ce guvernele din Europa fac cu o frecvență din ce în ce mai mare gesturi prin care încearcă să le transmită cetățenilor faptul că China e indezirabilă. Cu ce a greșit, cu ce greșește și cu ce intenționează să greșească în viitor China? De ce supără ea Bruxelles-ul?
Din capul locului, vreau să fac o distincție între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. Washingtonul, aflat într-o concurență feroce cu China, are toate motivele să se transforme, cel puțin în plan propagandistic, într-un adversar. Economia Chinei, departe de a fi încetinit și încă și mai departe de a se fi blocat sau de a intra într-o regresiune, așa cum au profețit mulți dintre analiștii de peste Ocean, își accelerează creșterea. Sunt câțiva ani de când, sub aspectul Produsului Intern Brut realizat, China a devansat Statele Unite, devenind cea mai puternică economie a lumii. În plan științific, înregistreză performanțe notabile, dar are încă de recuperat un decalaj față de Statele Unite. La fel, în plan militar. Dar rezervele Chinei, rezervele ei concrete și potențialul pe care îl are plasează acest stat pe primul loc în lume. Este un sistem bazat pe alte valori decât cele occidentale, dar care funcționează foarte bine. Este de înțeles de ce Statele Unite încearcă pe toate căile să culpabilizeze sub aspect politic China, pentru a-i îngrădi de fapt ritmul de creștere economică. Dar de ce și Europa procedează astfel, este pentru mine un mister.
Uniunea Europeană, dincolo de un reflex mimetic față de Statele Unite, nu are absolut niciun motiv să urască China și să încerce să îngrădească în fel și chip relațiile economice, comerciale, politice și culturale cu acest stat. Dimpotrivă. Am avea multe de învățat de la chinezi.
Cine se obosește pentru a face o vizită fie ea și doar turistică la Bruxelles, are toate motivele să se îngrozească. O mare parte dintre clădirile din zona centrală ale orașului sunt ocupate pe bani grei, pe care-i plătesc statele membre, de o uriașă mașinărie birocratică. Sunt zeci de mii de funcționari plătiți cu bani grei și care taie frunza la câini. Un aparat ineficient. O mașinărie stricată, care împinge treptat Uniunea Europeană către un statut de continent muzeu. Și așa cum e mașinăria, așa sunt și deciziile UE. Adoptate greoi. Împiedicat. În totală disonanță cu ritmul și cu direcția în care se dezvoltă lumea. Acestei birocrații uriașe, osificate, i se adaugă birocrațiile nefuncționale de la nivelul statelor membre. Guvernele au tendința să replice toate lucrurile rele care se întâmplă la Bruxelles.
Așa se și explică de ce economia Europei bate pasul pe loc, nefiind nici măcar capabilă să intre în siajul economiei americane, care dă semne de revenire. De ce negăm tot ceea ce există pozitiv în China, de ce privim cu atât de mult dispreț sistemul lor de valori și de ce încercăm cu disperare să sacralizăm propriul nostru sistem de valori? De ce suntem intoleranți?
De ce nu privim adevărul în față? De ce nu recunoaștem că, exceptând câteva sute de ani, care nu înseamnă nimic în istorie, China s-a aflat mereu în față sub aspect economic, tehnico-științific și cultural? Ne confruntăm cu pandemia și ne prefacem că nu vedem faptul că, în timp ce bâjbâim în materie de vaccinuri și nu mai știm cum să retragem AstraZeneca de pe piață, pentru că este deja dovedit că provoacă tromboze, China a produs până în prezent nu mai puin de cinci seruri și a reușit performanța de a-și imuniza uriașa populație. Și de a reporni economia, căreia i-a imprimat un ritm de creștere de aproape 9%. Cu un asemenea ritm, este ușor de imaginat ce urmează să se întâmple la nivelul economiei globale. Nu mai este necesar ca cei care doresc să se convingă de adevărurile afirmațiilor de mai sus să meargă în pelerinaj în China. Este suficient să accesați internetul. Să priviți și să citiți. Eu unul cred cu tărie că acele state europene care-și vor schimba primele politica față de China vor avea numai de câștigat. A vorbi despre prietenia cu China nu înseamnă a fi nici anti-european, nici anti-american. Înseamnă pur și simplu a fi realist, pragmatic și, implicit, patriot. (Sorin Roșca Stănescu)