Numărul românilor dezamăgiți de politica ”altfel” a lui Klaus Iohannis crește văzînd cu ochii; asta se întîmplă, însă, doar pentru că prea puțini vor fi auzit și înțeles cu adevărat înțeleapta zicală ”diavolul se ascunde în detalii”. Cine a căscat, cît de cît, ochii la acțiunile actualului președinte înainte de alegerile prezidențiale nu are, azi, niciun motiv- ori scuză – să fie surprins, după cum vom arăta în rîndurile care urmează.

Tema zilei în ce-l privește pe președinte e absența sa cvasi-totală din viața publică, în ultimele săptămîni, fără ca administrația prezidențială să fi semnalat, în clar, așa cum se obișnuiește în democrație, programul șefului statului. S-a vorbit de plecări pe șest în Miami, dar nimeni nu s-a obosit să dea măcar dezmințiri. Scandalul se adaugă celui mai vechi, legat de prea multele vacanțe și deplasări externe fără rost efectuate de cuplul prezidențial după alegeri. Surpriză neplăcută e acest comportament doar pentru cei care nu au urmărit, însă, activitatea primarului Iohannis. Personaj arhi-cunoscut pe plan local pentru nenumăratele vizite făcute peste hotare, cel mai adesea sub pretexte de-a dreptul jenante.

Să luăm un exemplu la întîmplare: în primăvara anului 2010, fix cînd guvernul Boc anunța marile tăieri de pensii, sporuri și salarii, spre disperarea românilor și în numele dorinței de economie pe fond de criză, primarul Klaus Iohannis pleca 10 zile în Germania în interes de serviciu. Avea probleme grave de rezolvat: în oraşul Regensburg, o sesiune de prelegeri organizată de un institut anonim, iar în oraşul Landshut, participarea la Festivalul intitulat “Europa Fest der Städtepartnerschaften. Ambele orașe, la distanță de vreo oră pe autostradă de Wurzburg, unde locuiesc părinții edilului.
Să te mai miri că azi pleacă, președinte fiind, la expoziția universală de la Milano, la Vatican și la festivalul de la Salzburg, topind în juma de an tot bugetul președinției?

Alți români se declară dezamăgiți că președintele a salutat majorarea propriului salariu, lăsînd ”pălmașii” la urmă. Altă nedreptate. Iohannis își expusese în clar acest punct de vedere, țineți-vă bine, încă din septembrie 2009.

La acea vreme, guvernul Boc vorbea public despre noua lege unitară a salarizării, a cărei formă îl nemulțumea, însă, pe edilul sibian.
„Legea unică de salarizare este binevenită pentru că ea există în toate ţările cu apă caldă, depinde cum este ea concepută”, spunea el, adăugînd că nu consideră bun principiul de la baza legii şi raportul de numai 1 la 12 pentru salariul preşedintelui, care ar trebui să fie mult mai mare.
„Nu cred că este un principiu bun după care se lucrează. Dacă se ajunge la un raport de 1 la 12, nu cred că acesta poate să reflecte obiectiv importanţa muncii pentru societate. Dacă cel mai mic salariu este 1, iar preşedintele ţării câştigă 12, mi se pare o eroare de principiu. Importanţa muncii trebuie să se reflecte şi în salarizare. Ar trebui ca raportul să fie mult mai mare decât 1 la 12”, mai spunea Iohannis.

A ajuns președinte și a reușit, deocamdată, să mărească substanțial acest raport, evident, în favoarea președintelui.

Printre cele mai grave cazuri, însă, este unul despre a cărui finalitate am aflat abia azi.
Să reamintim: în luna septembrie 2014, înainte de alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis a depus o plângere penală la DNA împotriva lui Liviu Dragnea, vicepremier la acea dată, pentru iniţierea ordonanţei de urgenţă 55/2014 care permitea migraţia politică a aleşilor locali pentru 45 de zile.

În plângerea penală, Liviu Dragnea era acuzat de „abuz în serviciu”. Iohannis reclama faptul că „au fost aduse vătămări” prin OUG 55/2014 tuturor candidaţilor la alegerile prezidenţiale şi în general interesului public care vizează desfăşurarea alegerilor în condiţii de egalitate de şanse şi de legalitate.

„Iniţierea unui act normativ care nu urmăreşte un imperativ social, ci protejarea intereselor unui grup şi care nu se adresează unei situaţii generale, ci unor persoane determinate, în lipsa unei urgenţe reale, reprezintă o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor care îi reveneau în calitate de ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice”, se mai preciza în plângerea penală.
„Prin fapta descrisă au fost aduse vătămări tuturor celorlalţi candidaţi la alegerile prezidenţiale şi în general interesului public care vizează desfăşurarea alegerilor în condiţii de egalitate de şanse şi de legalitate. Totodată, în speţă este îndeplinită condiţia obţinerii unui folos necuvenit, cerută de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile în care, prin adoptarea actului normativ iniţiat de către numitul Dragnea Liviu Nicolae a fost afectată egalitatea de şanse a candidaţilor la alegerile prezidenţiale, fiind favorizat în această manieră unul dintre candidaţi, cu consecinţa afectării rezultatului alegerilor”, se mai arăta în plângere.

Să o luăm metodic.
Plîngerea la adresa lui Liviu Dragnea nu era un gest de imagine ori de circumstanță, ea era depusă într-un moment foarte fierbinte, exact înaintea campaniei prezidențiale.
Liviu Dragnea era unul dintre primele personaje în stat: președinte executiv al partidului de guvernămînt, vicepremier și, totodată, șef al campaniei prezidențiale a lui Victor Ponta.

Un atac la un politician de asemenea calibru presupune bună credință totală, seriozitate și, mai ales, deplină acoperire în fapte.

Dacă acuzațiile era cît de cît reale, Dragnea își pierdea postul în guvern și, foarte probabil, implicarea în campania electorală a lui Ponta. Dacă erau total reale, el înfunda pușcăria.

Liviu Dragnea nu a fost condamnat definitiv la închisoare în acest caz.

Nu a fost condamnat nici într-o primă instanță.

În fapt, nici măcar nu a fost trimis în judecată, dintr-un motiv foarte simplu: așa cum arată procurorii DNA drept răspuns la o solicitare a postului România TV, fapta incriminată de Iohannis ”nu există”.
Și nu există pentru că toate verificările efectuate au dovedit că Liviu Dragnea respectase absolut toate procedurile prevăzute de lege în elaborarea acelei ordonanțe. Discutabilă în plan moral, dar absolut corectă, legal.

”Din verificările efectuate la Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Justiţiei a rezultat faptul că din punct de vedere al îndeplinirii procedurii de adoptare a acestei ordonanţe, au fost respectate toate condiţiile de formă şi fond și au fost obţinute avizele necesare din partea autorităţilor abilitate să avizeze acest act, respectiv au fost obţinute avize din partea Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, Consiliului Legislativ şi al Ministerului Justiţiei.
Față de cele constatate în cauză nu se conturează elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, motiv pentru care s-a dispus clasarea cauzei, deoarece fapta nu există” se arată în răspunsul DNA.

De aici decurg doar două ipoteze, una mai terifiantă ca alta.

Prima: candidatul Iohannis, cu o excelentă experiență administrativă, înconjurat de consilieri de campanie din care avea să-și facă echipa prezidențială și nu numai, precum Dan Mihalache, Eduard Hellvig, Mihai Răzvan Ungureanu, George Scutaru șamd, la care se adaugă juriștii de forță ai PNL, cu Alina Gorghiu în frunte, nu a fost în stare să procedeze corect în cazul unei amărîte de ordonanțe de guvern, recurgînd la un veritabil denunț calomnios împotriva unui adversar politic și electoral.
Cum am putea avea încredere, azi, că același personaj și aceeași echipă, în mare, sunt capabili să asimileze principiile necesare elaborării unor documente complexe precum Strategia de Apărare, ori să înțeleagă efectele pe termen mediu și lung al Codului Fiscal?

A doua ipoteză, mult mai plauzibilă, e că, în realitate, Klaus Iohannis a știut cu precizie că plîngerea sa e doar calomnioasă, nu și acoperită în fapte, dar a depus-o, totuși, pentru a-i atîrna lui Ponta, prin intermediul lui Dragnea, o piatră de gît care să-l îngreuneze în campanie, adică ceea ce s-ar numi joc balcanic murdar la extrem.
În niciun caz ”altfel de politică”.

În acest caz, numai naivii s-ar mai putea mira că, ajuns președinte, Iohannis continuă să facă exact același lucru: să-și execute adversarii murdar, prin intermediul plîngerilor penale, mai mult sau mai puțin justificate. (Bogdan Tiberiu Iacob)