CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9467 RON DOWN | 1 USD = 4.2501 RON DOWN | 1 GBP = 5.8655 RON UP

De ce s-a posomorit brusc sefa DNA?

6 comentarii / 11611 vizualizări / 19 mai 2016

Se întîmplă ceva rău la nivelul DNA, de puțină vreme. Au dispărut optimismul, siguranța de sine, chiar zîmbetul afișate în ultimii ani de șefa instituției, Laura Kovesi, ori de cîte ori se producea cu vreun interviu în presă și asta, trebuie spus, se întîmpla al naibii de des. Pînă recent, era sprijinită de toți, susținută de opinia publică în sondaje, răsfățată de vînzătorii din piață și de cetățenii de pe stradă. De cîteva săptămîni, a rămas, brusc, înconjurată numai de dușmani și sabotată din toate părțile, atunci cînd nu e amenințată, de-a binelea.

Acum doi ani, în iunie, într-un interviu din ”Adevărul”, șefa DNA se bucura de mulțimea celor care trăgeau în aceeași direcție cu ea: ”Cred că suntem foarte mulţi care suntem angrenaţi în lupta asta anticorupţie şi care pot fi numiţi patrioţi. Şi cred că până la urmă acesta este şi punctul forte al nostru, că suntem foarte mulţi care luptăm împotriva corupţiei”.

Nu doar că era sprijinită de mulți, dar în acea perioadă, nimeni nu îndrăznea să i se pună contra ori, Doamne ferește, să pună presiuni pe ea. „Nu presiuni directe. N-a sunat cineva la mine sau la procurorii de caz. Nu cred ca-si permite cineva asa ceva. N-au existat nici presiuni publice pe acest subiect”, dezvăluia în alt interviu, în Revista 22, în noiembrie 2014.

Dușmani?
Hai să fim serioși.

Chestionată dacă are așa ceva, în decembrie anul trecut, într-un interviu pentru publicația suedează ”Expressen”, preluat de RTV, Kovesi răspundea: ”Nu știu. Există câțiva politicieni care nu ne iubesc. Este cât se poate de clar. Dar nu are importanță, deoarece noi primim aprecierea și sprijinul general al cetățenilor români. 66 la sută din populație se bazează pe noi și acesta este cel mai mare procentaj pentru o instituție, cu excepția Bisericii și Armatei”.

Altfel spus, și dacă există, dușmanii ar trebui să se păzească, pentru că Laura are în spate doi români din trei, gata să facă scut pentru ea.

Susținere?

Din toate părțile, fără număr.

”Avem o colaborare deosebită cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu Serviciul Român de Informaţii, cu Agenţia Naţională de Integritate, cu structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor. N-aş face un clasament pentru că fiecare din aceste instituţii cu care colaborăm are un rol esenţial în activitatea noastră. Spre exemplu, în materia obţinerii informaţiilor, SRI a fost principala structură care ne-a furnizat informaţii în timp real, informaţii cu valoare operativă. Dacă ne referim la activitatea de judecată, ÎCCJ a fost cea care a accelerat soluţionarea unor dosare importante ale DNA în care am obţinut şi condamnări. Aş vrea să remarc colaborarea foarte bună cu toate aceste instituţii pe care le-am nominalizat şi noi, ca instituţie, încercăm să răspundem tuturor solicitărilor partenerilor noştri instituţionali şi să colaborăm cât mai bine pentru că, în această luptă cu corupţia, practic nu suntem singuri” spunea, în aprilie 2014, în ”Business Woman”.

Îi cucerise pînă și pe oamenii de afaceri, care se grăbeau, și ei, să o sprijine:

”Ceea ce este important pentru noi ca instituţie este faptul că ne bucurăm deja de o mare încredere din partea mediului de afaceri, oameni cinstiţi, cum aţi zis dumneavoastră, care de foarte multe ori ne semnalează astfel de situaţii în care sunt încălcate procedurile, când anumiţi funcţionari publici solicită şpagă” (același interviu)

Cel mai bine simțea sprijinul oamenilor pe stradă ori la piață, atunci cînd se confunda cu cetățenii obișnuiți:

“Am şi mici privilegii. Dacă, de exemplu, mă duc la piaţă şi vânzătorul mă recunoaşte, văd că-mi alege merele şi zice ‘felicitări pentru ceea ce faceţi, v-am ales mere mai frumoase’. Când merg în parc, se opreşte lumea şi mă întreabă: ‘Sunteţi doamna Kovesi? Parcă semănaţi!’. Unii vor poze, unii mă întreabă ceva, unii mă felicită pentru ceea ce facem”, spune şefa DNA în revista ”Elle”, în mai, anul trecut.

Cu băieții din servicii, armonie totală:

”Pot să vă spun că DNA lucrează cu toate serviciile de informații la fel de bine în baza legii, în baza protocoalelor care sunt încheiate” (interviu Agerpres septembrie 2015).

Și iarăși, multe-multe felicitări și încurajări:

”Pe lângă plângerile penale pe care le primim de la cetățeni, de foarte multe ori primim și încurajări și felicitări pentru activitatea pe care o facem” (același interviu).

Și, dintr-odată, au început să se adune norii negri.
La finele anului trecut, proaspăta ministresă a Justiției, Raluca Prună, șoca pe toată lumea cu declarații care sugerau posibilitatea altei numiri la cîrma DNA.
Președintele Iohannis, care, în vara anului trecut, amuțise brusc pe tema anticorupției de la noi, comitea impietatea de a nu semna pe loc noua numire la DNA a lui Kovesi, fiind nevoie de scandalul Black Cube pentru a se activa, brusc și inexplicabil, după vreo 8-9 zile de pasivitate.
Și, dacă tot veni vorba de Black Cube, trebuie spus că și el a născut probleme. Românii aflau ba că șefa DNA e spionată, tracasată, hărțuită, urmărită, ba că familia ei, ba că prietenii ei, ba că niciunul; în orice caz, o poveste care se vede clar că nu e pe placul lui Kovesi.

Dintr-o dată, șefa DNA a început să vadă în jur conspirații, amenințări, încercări de intimidare a sa, a instituției sale, ori chiar a sistemului judiciar în ansamblu.

Apar acuzații că ar fi tărăgănat dosarele revoluției pentru a-și salva tatăl procuror de anchete neplăcute, ori dosarul Transgaz de dragul fratelui.
Sau că are un iubit în dușmănie cu trustul Intact, pe care îl anchetează penal de ani de zile.

Descoperă, în aceeași perioadă, că SIE nu-i e de niciun ajutor, și că, de fapt, singurul serviciu mai de încredere s-a dovedit SRI.

Că judecătorii CCR îi bagă bețe în roate tot mai teribil.

”Lucrăm pe avarie” avertiza Kovesi într-un interviu pentru ziare.com.
Și recunoștea, cu amărăciune, că peste 60% dintre condamnările în dosarele DNA sunt cu suspendare, adică mai mult simbolice.

Dintr-o dată, politicienii cuminți de altădată devin periculoși și amenință să dea peste cap activitatea DNA: ”Aceste incercari repetate de a modifica legislatia anticoruptie pot fi numite o forma de presiune asupra sistemului judiciar, de intimidare a sistemului judiciar. Sa vedem in ce masura vor reusi”.

Nici măcar pe CSM nu se mai poate conta: ”Nu cred ca doar procurorii DNA sunt tinta acestor presiuni.Sistemul de justitie in integralitatea lui este si cred ca implicarea CSM trebuie sa fie mai ferma, mai clara si mai directa, pentru ca in ultima perioada atacurile s-au intetit. Magistratii trebuie protejati legal. CSM trebuie sa intervina in aceste cazuri sa verifice acuzatiile lansate in spatiul public”.

Nici socializarea cu strada nu mai merge ca odinioară, ba chiar, Kovesi devine iritată la gîndul lipsei de intimitate: ”Am un singur drept, la viata privata si pe acela nu mi-l poate incalca nimeni. Faptul ca in timpul liber ma intalnesc cu o prietena sau un prieten nu trebuie sa devina public prin simplul fapt ca eu am o functie publica”.

 ”În dreapta am dusmani, in stanga am dusmani, in spate am dusmani, nu am ce face decat sa merg inainte” conchide trist, Laura Kovesi, în interviul pentru ziare.com.

Nici Vali Vijelie ori Florin Salam nu ar fi spus-o/cîntat-o mai bine!

Că DNA intră într-o nouă etapă, o dovedește editorialul prompt livrat de ziare.com la cîteva zile după interviu.

Cu un titlu mai mult decît sugestiv ”Toate tunurile pe DNA! Singuratatea Codrutei Kovesi”.

Un material din care aflăm că: ”Lupta anticoruptie este in acest moment atacata fatis sau pervers, direct sau indirect din toate directiile(…)Ura impotriva DNA este, asemeni ticalosiei, transpartinica. Cred ca pot fi numarati pe degetele de la o mana politicienii cu real atasament fata de anticoruptie si suprematia legii. Lideri PMP in frunte cu Traian Basescu, lideri PNL, precum dl Bodea, ies sistematic la baioneta impotriva legii(…)  Legislatia penala nu este numai sub asaltul Parlamentului, ci si al CCR(…)Cu alte cuvinte, CCR a dat liber la furat(…)In general, intimidarea judecatorilor pare sa dea roade, materializate intr-o oarecare inhibitie la pronuntarea pedepselor(…) Dar cel mai pervers mi se pare modul in care este subminata sustinerea publica pentru DNA, pana acum principala pavaza a procurorilor.
Inconjurata de mai multi dusmani ca niciodata, dna Kovesi porneste acest al doilea mandat de la un nivel de asteptare publica urias(…)Daca nu se poate altfel, DNA trebuie transformata prin lovituri succesive si manipulare in victima propriului succes”.

Ce să se fi întîmplat, oare în ultimele luni, pentru ca Laura Kovesi și al său DNA să fi ajuns atît de triști și pesimiști? Atît de îngrijorați pentru viitor încît să pună sub semnul întrebării însăși dăinuirea campaniei anti-corupție? Și culmea, exact cînd a obținut mult-dorita reinvestire la cîrma parchetului.

Să fie de vină prăbușirea în sondaje a PNL și a lui Klaus Iohannis, dublată de ascensiunea PSD?
Să fie probleme pe axa Coldea-Kovesi, ori doar la nivelul nr.2 în SRI?
Să fie efectul reparării de către CCR a unor articole aberante din Codul penal, care au permis DNA să zburde exagerat pe terenul justiției?
Să fie căderea DNA în sondajele reale după ce românii au mirosit că anticorupția nu e decît o răfuială politică, și aia soldată cu pedepse simbolice?
Să fie spaima de ceea ce ar putea scoate la iveală scandalul Black Cube?

Sau, mai rău, toate la un loc? (Bogdan Tiberiu Iacob)

 

foto: epochtimes-romania.com

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

6 Comentarii

  1. Să fie căderea DNA în sondajele reale_?
    ce parere aveti ,domnule pieleanu ,de bobirnacul asta ?
    inteleg ca in sondajele REALE kovesi e departe de imaginea SFINTEI la care se prosterneaza mai nou romanii

    • se prosterneaza tinerii frumosi si spalati pe creiere

  2. articolul e o minciuna kaghebista! adica romanii vor ca bogatanii mafioti sa nu ajunga la puscarie? autorul e un penibil!

    • Bă Alex, înainte ca bogătanii mafioți sa ajungă la pușcărie, tu vezi sa nu-ți moara neuronul de plictiseală, că nu dai semne c-ai înțelege ceva din ce obișnuești să citești. Sau înțelegi, dar ai fi și tu vreun postac uitat prin cotloanele netului care, în amintirea rahatului propagandistic mâncat prin posteli, mângâiat pe creștet și remunerat de lenuța c***a, mai scrie și acum din nevoia de slugă de a-și arăta gratitudinea față de fostul stăpân. Din două, trei (ca să vezi!) ori ești p***t, ori ești t*****s, adică postac de meserie, ori toate la un loc! Hai noroc!

    • mai alex, ‘valoarea” comentariului tau, in stll (cu invective ) si continut (lozincard , bolsevic de dreapta) a imi aduce aminte de cartea unui securist ceusist , cred ca Filp Teodorescu, despre evenimentele din 1989. Cica strainii din vest nu au mai putut recruta agenti de calitate ( si s-au multumit cu al’de Doina Juhasz de la Koloshvar sau Mircea fa-te ca lucrezi) pt ca cei buni fusesera recrutati deja de catre cei din Est sau fusesera blocati de catre contraspionajul roman.

  3. When you think you are f..cking them, they are f..cking you”, De aceea s-a posomorat.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *