S-a spus nu o dată că mogulii de azi ai lui Băsescu sunt securiştii de ieri ai lui Constantinescu, cei care l-au învins şi l-au scos din viaţa politică pentru că a încercat să zguduie sistemul. şi totuşi, spre deosebire de fostul preşedinte, care a denunţat un întreg sistem, Băsescu are o obsesie pentru trei ţinte ”fixe”: Patriciu, Vîntu şi Voiculescu, pe care le toacă sistematic, aproape maladiv. De ce se întâmplă acest lucru şi ce se ascunde în spatele acestei manevre vom încerca să desluşim în rîndurile care urmează.Nu trusturile mogulilor contează, ci averile lorUnii români ar fi tentaţi să spună că lupta cu mogulii amintiţi este, de fapt, lupta lui Băsescu împotriva trusturilor lor de presă care îi sunt potrivnice, numai că acest raţionament pică la cea mai superficială analiză. În primul rînd, singurul care l-a taxat aproape neîncetat a fost trustul lui Voiculescu. Cel al lui Patriciu nu numai că nu l-a deranjat vreodată cu cea mai mică dezvăluire, dar a dat de mîncare la greu unor menestreli bine cunoscuţi pentru devotamentul faţă de preşedinte. (Cum naiba să declari mogul de presă patronul unui ”quality-paper” recomandat, în reclame, de o fetiţă de cinci ani şi de personajele Tom şi Jerry?) Cît despre trustul lui Vîntu, acesta nu doar că a fost principalul vehicul media care l-a purtat pe Băsescu la victorie, în 2004, dar l-a susţinut neîncetat şi de-a dreptul slugarnic patru ani şi mai bine, pînă în vara acestui an, cînd s-au întors armele. Mult mai critic cu preşedintele a fost, spre exemplul, trustul lui Adrian Sîrbu, dar el a lipsit mereu de pe lista neagră a acestuia. Rezultă clar că nu trusturile de presă sunt motivul campaniei anti-mogul a lui Traian. În plus, cei trei, Patriciu-Vîntu-Voiculescu, nici măcar nu sunt amici, ba chiar s-au contrat dur, de multe ori, deci nu pot fi plasaţi pe un soi de axă a răului, bine sudată. Explicaţia e ceva mai profundă şi ţine de o strategie binecunoscută consilierilor politici, din cele mai vechi timpuri: e vorba de evitarea stabilirii, într-o bătălie, a unor ţinte, să le zicem abstracte, în favoarea unora concrete, care să aibă chipuri şi nume. Portretul-robot al personajului detestat de publicBăsescu a trebuit să aleagă, în mod lucid şi calculat, la un moment al mandatului său prezidenţial, cîteva figuri din care să facă ţinte şi care să îndeplinească 2-3 condiţii esenţiale pentru ca lupta contra acestora să prindă la popor. Prima: respectivul să fie miliardar, pentru că, de cînd lumea, în toate zonele globului, cei bogaţi sunt invidaţi şi detestaţi de marea masă a săracilor. A doua, să fi făcut averea în mod controversat, pentru a întări şi mai mult prima condiţie. A treia: să fie un personaj foarte cunoscut marelui public, pentru că a alege un miliardar gen Zoltan Teszari, pe care nu l-a văzut nimeni la faţă, ar fi fost o eroare din start. Voiculescu şi Patriciu sunt populari de două decenii, averile lor au fost extrem de controversate, iar prezenţa constantă în Top 300 îi fixează şi mai mult în ochii electoratului drept ţinte capitaliste de prim rang. Sorin Vîntu a devenit celebru mult mai tîrziu decît ceilalţi doi, dar a recuperat spectaculos prin mega-scandalul FNI. şi Ion ţiriac ar fi avut profilul unui mogul, dar el a făcut o bună parte din avere înainte de 1989, e simpatizat de foarte mulţi români care l-au apreciat ca sportiv, are relaţii externe puternice, într-un cuvînt portretul său robot nu corespundea intereselor lui Băsescu. Nici Adrian Sîrbu, să zicem, deşi mogul media, nu a corespuns unui asemenea portret, mai ales că e discret cu imaginea proprie, eficienţa sa managerială a ajuns să fie recunoscută la nivel internaţional, iar popularitatea Pro TV i-a adus respect în ochii românilor. Corespundea perfect, în schimb, George Constantin Păunescu, dar acesta era un aliat prea docil al preşedintelui pentru a-l sacrifica.Băsescu, această Evita Peron a RomânieiA-i ataca permanent pe cei trei moguli a însemnat, pentru Băsescu, a ataca strategic, în ochii unei ţări răvăşite social, un nivel de trai excepţional al unor oameni care nu au făcut un secret din faptul că deţin iahturi, maşini de lux, proprietăţi-gigant la Corbeanca ori Snagov, în Deltă, pe Coasta de Azur, ori în Caraibe, care apăreau în poze fumînd trabuc, erau semnalaţi în restaurante de 7 stele şi făceau să circule tot felul de legende despre cum jonglează cu averile lor uriaşe. Nu trusturile de presă ale mogulilor i-au ”recomandat”, în consecinţă, drept ţinte de atac, ci averile lor asumate oficial. Din acest punct de vedere, Băsescu a acţionat permanent ca un om de stînga 100%, în ciuda ieşirii din Internaţionala Socialistă, acum cîţiva ani. Pentru că într-o ţară ca România actuală, numai strategiile de stînga pot avea succes de masă. Campania lui de imagine a fost cea folosită cu brio de, să zicem, legendara Evita Peron, care plîngea pe umerii săracilor, denunţa abuzurile industriaşilor corupţi şi putrezi de bogaţi, dar nu se jena să adune averi nemăsurate devalizînd fondurile sociale pe care tot ea le impunea clasei avute. Băsescu a atacat permanent etaloanele bogăţiei – şi nu ale presei, cum cred naivii – deturnînd oprobriul public de la propria familie care se îmbogăţeşte vertiginos de cîţiva ani încoace. Ca şi Evita Peron, Băsescu reuşeşte în mod strălucit, prin această manevră, să îşi atingă un dublu scop: se îmbogăţeşte şi îşi prezervă puterea şi influenţă, dar îşi păstrează şi simpatia multor necăjiţi ai sorţii. ”Mogulii” de azi, ”moşierii” de ieriPentru preşedinte şi fanii lui înrăiţi eticheta de mogul este echivalentă azi, după ani de atacuri furibunde, cu eticheta de moşier pe care o lipea Iliescu şi al său FSN în 1990 pe fruntea oricui îndrăznea să emită pretenţia reintrării ţării într-o normalitate în care proprietatea e respectată, iar rolul statului redus la normele fireşti. Măcar Iliescu avea scuza unor vremuri tulburi, de tranziţie sălbatică. În spatele moguliadei se află lupta de extremă-stînga a unui lider auto-definit de dreapta care nu diferă decît prin nuanţe de ideile vehiculate de Vadim, cel care confiscă marile averi peste noapte, naţionalizează marile companii privatizate şi mitraliză corupţii pe stadioane. Pentru preşedinte nu a contat şi nu contează că mogulii în cauză au multe pete negre în biografii, dar joacă, totuşi, la vedere în capitalismul sălbatic, de tranziţie, de la noi, cu afaceri care se ridică şi cad, cu zeci de mii de angajaţi cărora le plătesc salarii, într-un cuvînt, supuşi regulilor de fier ale economiei de piaţă. E un capitalism în care Băsescu nu a îndrăznit să se avînte, bărbăteşte, deşi avea la revoluţie un capital care i-ar fi permis multe investiţii de succes. Pentru el contează doar că mogulii au iahturi şi ceasuri de 100.000 de euro la încheietură, iar asta îi face, automat, antipatici tuturor celor mai puţin favorizaţi de soartă. şi sunt destui, mai ales la vremuri de criză. Mecanismul e simplu, banal, pervers şi speculat de cînd lumea de către lideri politici tip ”lup în blană de oaie”. În fond, primul ”mogul” post-decembrist a fost Ceauşescu însuşi, asupra căruia a fost canalizată, diabolic, toată ura publică pentru ca, în spatele luminii reflectoarelor, foştii securişti şi comunişti să poată face, liniştiţi, trecerea la statutul de afacerişti şi politicieni de succes. (Bogdan Tiberiu Iacob)PS: Faptul că atacurile lui Băsescu la moguli s-au înteţit exponenţial în actuala campanie, cînd ar trebui să se vorbească mai mult de „realizările” sale din ultimii cinci ani, de programul de scoatere a României din criză ori de felul cum şi-au înzecit averile afaceriştii de casă ai PDL e încă o dovadă că preşedintele avea nevoie disperată de o temă care să constituie perdeaua sa personală de fum; doar alegerile din 6 decembrie vor putea dovedi dacă strategia sa a fost utilă ori ba…