CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Delegitimarea și executarea capilor PNL

1 comentariu / 3312 vizualizări / 3 iunie 2016

Este adevărat că succesul în alegeri validează conducerea unui partid? Absolut! Atunci este la fel de adevărat că eșecul îi invalidează pe conducători. Și îi trimite direct pe eșafod. Indiferent ce cred unii sau alții. Indiferent de orice jocuri de culise. Acest scenariu este valabil și pentru PNL.
Una dintre cele mai surprinzătoare declarații politice din ultima vreme este cea făcută de copreședintele PNL, Vasile Blaga. Acesta a spus că, imediat după alegeri, nu trebuie organizat un congres al partidului, pentru că activiștii PNL vor fi preocupați. Preocupați pentru ce? Blaga a sugerat că succesul de la locale va trebui urgent fructificat, prin pregătirea temeinică a alegerilor parlamentare, la orizontul cărora – e drept, nu a spus-o el, dar visează alții – ar putea fi instalat un Executiv liberal. Întreaga logică de mai sus este falsă. Și poate fi ușor răsturnată.
Realitatea este cât se poate de previzibilă. Și nu numai în mintea mea sau a altor analiști. Ci chiar și în mintea staff-ului liberal. PNL pierde rău de tot la capitolul alegeri locale. Începând cu municipiul București. Unde Predoiu are șansa maximă de face scorul partidului încercând, la limită, să se claseze pe locul doi, după Gabriela Firea, evitând rușinea rușinilor, respectiv locul trei, după Nicușor Dan. Dar nu este sigur că domnul Cătălin Predoiu are suficient suflu pentru a se ridica, prin rezultate, la scorul partidului. Un scor care și el se duce la vale.
La fel vor sta lucrurile în întreaga țară. PNL va obține un scor rușinos atât în ceea ce privește câștigarea unor primării în marile orașe, în micile orașe și în comune, cât și sau mai ales în ceea ce privește scorul politic.
Cauzele sunt cunoscute. PNL a fost incapabil să fructifice victoria din prezidențiale, președintele însuși, legat prea mult de PNL, a scăzut dramatic în credibilitate, iar bomboana pe colivă a pus-o Guvernul Cioloș, dinainte condamnat prin circumstanțele instalării lui și, mai apoi, condamnat prin propriile contraperformanțe. Ca să nu uităm de fapul că fuziunea dintre vechiul și noul PNL a încremenit în proiect dinamitând, din interior, partidul.
În aceste condiții, imediat după locale, trebuie organizat un congres extraordinar al partidului, urmat de cuvenitele decapitări, Și, evident, decapitările încep de la vârf. Apoi, cumva, ar trebui săvârșită fuziunea. Numai în acest fel PNL va putea fi repus pe șine.
Alternativa este pur și simplu o implozie a partidului. Cine încearcă să închidă ermetic o oală sub presiune se poate aștepta la un dezastru. De aceea afirmația lui Vasile Blaga, cum că nu va avea loc un congres, afirmație care nu face decât să exprime dorința acestuia de a-și conserva puterea, este extrem de periculoasă pentru ceea ce a mai rămas viu în ultimul partid istoric pe care îl are România.
Când ne gândim la decapitare, la cine ne gândim? Adevărul este că ne gândim diferit. De pildă, președintele Klaus Iohannis se gândește la Vasile Blaga. Se gândește că i s-a dat Cezarului ceea ce era al Cezarului, ca mulțumite pentru rolul jucat de acesta în campania prezidențială, dar acum a venit și vremea transformării Cezarului în maur și sacrificării maurului. Îi vine greu lui Klaus Iohannis să se pronunțe explicit și în același fel când se raportează la doamna Alina Gorghiu. Nu de alta, dar el a insistat să fie plasată la vârful PNL, mizând pe calitățile de lider ale acesteia. Calități care, însă, au pălit sub dubla umbră a Palatului Cotroceni și a lui Vasile Blaga.
Realitatea este, însă, că PNL trebuie reformat din temelii, de jos în sus și de sus în jos. Fuziunea trebuie săvârșită cu orice preț și având în vedere, din capul locului, perspectiva ca o parte din activiști să plece la Traian Băsescu -întorcăndu-se, astfel, la nava mamă –, iar o altă parte la Călin Popescu Tăriceanu. Care, dincolo de gestul, destul de aventuros pentru sine și destul de păgubos pentru PNL, de a pleca în tabără lui Ponta într-o încercare disperată de refacere a USL, a dovedit, în ultima vreme, extrem de multă consecvență și îndârjire politică. Care ar putea fi premiata sub aspect electoral și politic.
Și ce va putea rezulta? În locul “marelui Partid Național Liberal”, România va avea un PNL ceva mai mic, dar mai hotărât, mai unitar, mai îndârjit și mai decis să-și asume un rol istoric în bătălia cu stânga.
Și poate, la capătul acestui traseu, care în mod obligatoriu va fi parcurs în acest an, iar în mod inteligent va fi parcurs foarte repede, Klaus Iohannis însuși va beneficia de o susținere politică reală, nemaifiind pus în situația de a umba după căi verzi pe pereți, căutând alți și alți tehnocrați și alte și alte formule păguboase pentru “guvernul lui”. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. Spuneti : „Fuziunea trebuie săvârșită cu orice preț” – de ce trebuie savarsirea asta si de ce cu orice pret ? Nu cred ca din fostul PNL a mai ramas ceva demn de valorificat intr-un partid, fie el si mic. Ceea ce m-a uimit a fost nu numai mediocritatea absoluta sau lipsa de viziune a celor doi conducatori, ci mentalitatea vechiului pdl care i-a coplesit pe toti fostii pnl-isti, au repetat toti acelasi discurs, l-au admirat fara nuanta si neconditionat pe iubitul conducator, o nulitate evidenta. Aici e problema, resursa umana si discursul asta autist, made pdl, cum ca noi vom castiga tot si numa’ sa vedeti ce victorii minunate ne asteapta …

Scrie un răspuns la radu Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998