Cine a studiat pseudo-programul de guvernare al lui Marcel Ciolacu ar putea lua în serios în calcul că a fost elaborat de scenariștii Las Fierbinți. Pentru că delirul din document, ca și din discursul de ieri al lui Ciolacu, e de rîs, ca să nu fie de plîns. Faraonicele promisiuni, dublate de componența stranie a noului cabinet, ridică întrebarea ce se urmărește cu adevărat cu această nouă formulă. Iar răspunsul e greu de întrezărit.

România – și nu doar ea – se află în cel mai dificil moment, social-economic, din ultimele două decenii, din cauza efectelor devastatoare ale pandemiei și ale invaziei din Ucraina. Țara trăiește strict din împrumuturi extrem de scumpe, cumpără armament cu livrarea peste ani, se confruntă cu un val de greve, firmele românești dau faliment pe bandă, deficitul bugetar crește, avem inflație mare și mai vine și cel mai aglomerat an electoral din istorie.

Ar fi fost de așteptat conceperea unui cabinet solid, cu cei mai experimentați politicieni ai partidelor.
În loc de asta, avem un cabinet aproape caricatural, cu vreo 5-6 nume anonime, fără vreo experiență guvernamentală trecută, cu penali și beizadele, plus Raluca Turcan și aici oprim comentariile.
Guvernul lui Ciolacu aduce cu mîrțoaga moșului, dusă la tîrg doar ca să fie făcută de rîs.

Aruncînd un ochi pe cifrele promise de Ciolacu în programul de guvernare îți faci cruce cu stînga.

La finele anului viitor, promite el, România va avea un deficit bugetar de 2,95%, de la vreo 6-7% cît am putea avea în decembrie anul acesta. PIB-ul va crește, față de 2022, de la 1410 miliarde lei la 1779 miliarde în 2024. Stimulii economice acordați către companii și populație va crește de la 1,9% din PIB în 2020 la 10% în 2024, adică de peste cinci ori(!!). Datoria publică va scădea de la 47,2% din PIB, anul acesta, la 46% în 2024.

Vine paradisul peste noi, și asta în mai puțin de doi ani.

O ciudățenie de proporții vine din altă parte, însă. De ceva vreme, Marcel Ciolacu a preluat o sintagmă foarte dragă lui Viktor Orban, și anume patriotismul economic.
Prin asta, se înțelege refacerea businessului autohton, bine încălecat de cel străin în ultimii 20 de ani.
Nu e rău, în principiu.

Dar, de la vorbe la fapte e distanță lungă.

După ce ne-a amețit cu patriotismul economic, mai ales în ultimele două săptămîni, Ciolacu a lansat ieri o bombă de proporții, într-un discurs despre viziunea sa economică:

”Împreună cu miniștrii și echipa economică am elaborat noi scheme de sprijin, astfel încât, în doi ani, să putem aloca în total peste 250 de miliarde de lei, bani cu care stimulăm toate companiile care produc în Romania. Și mă refer la scheme de ajutor de stat pentru stimularea producției și a exporturilor, investiții publice și parteneriate public – privat. Ca să fie clar: toate companiile care produc aici, în România sunt companii românești, indiferent că acționarii sunt români sau străini”.

”Reindustrializăm România prin scheme de ajutor de stat pentru toate companiile ce produc aici, indiferent de acționariat” se arată și în programul lui Ciolacu.

De aici extragem două informații șocante.
Prima e că PSD promite 50 de miliarde de euro – cam o șesime din întreg PIB-ul României pe anul acesta – în mai puțin de doi ani, pentru ajutoare de stat.
A doua, că banii vor merge în egală măsură la firmele străine și la cele românești(?!!)

Din capul locului să o spunem: măsura acordării ajutorului de stat pentru firme poate fi benefică în anumite circumstanțe, bine definite. Ele trebuie să sprijine sectorul privat în diverse situații, cum ar fi criză economică, dezastre naturale sau alte situații excepționale. În perioade dificile, cum ar fi crizele economice majore sau pandemii, ajutorul de stat poate contribui la menținerea activității și supraviețuirea firmelor, prevenind astfel falimentul în masă și reducerea șomajului. În anumite cazuri, ajutorul de stat poate fi orientat către sectoarele cheie ale economiei, cum ar fi industria tehnologică, cercetarea și dezvoltarea sau producția de energie regenerabilă.

Dar cam atît.

Dincolo de aceste situații, ajutoarele de stat produc distorsionarea pieței, a concurenței, creează inegalități între companii. Dacă ajutorul de stat devine o măsură permanentă sau se acordă în mod repetat, există riscul ca firmele să se bazeze excesiv pe acest sprijin financiar și să nu fie motivate să își îmbunătățească eficiența sau să se adapteze la schimbările pieței. Aceasta poate duce la o dependență excesivă de stat și la o slabă reziliență în fața șocurilor economice. Și, firesc, ajutorul de stat pentru firme implică costuri semnificative pentru bugetul public.

Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene(TFUE) are prevederi foarte stricte față de ajutoarele de stat:

”Sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de țările UE sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre țările UE”.

De aici concluzia logică: cele 50 de imaginare miliarde de euro ale lui Ciolacu vor merge la companiile românești, în numele patriotismului economic, ceea ce va arunca în aer relația România – restul lumii, sau vor merge în mod egal la toate companiile de la noi, românești și străine, și atunci adio patriotism economic.
Nu de alta, dar patria noastră e doar una, România, nu și Germania, SUA, Franța șamd.

În decembrie anul trecut, guvernul acorda ajutoare de stat de 130 milioane de euro unui număr de 33 de companii private, dintre care românești erau 2-3, în schimb vreo 5 aparțineau unor oligarhi ruși, restul aparținînd unor investitori din Austria, Italia, India, Franța, Olanda, Turcia ori Marea Britanie.

Acum, vine vestea bună de la noul premier: fără mizilicuri gen 130 milioane de euro: sărim direct la 50 de miliarde de euro.
Că de promis nu ne doare gura. (Bogdan Tiberiu Iacob)