CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Deputat PSD: In CSAT se dezbate fabricarea de dosare penale

1 comentariu / 3061 vizualizări / 25 august 2021

Deputatul PSD Radu Cristescu aruncă pe piață o informație fierbinte legată de ședința CSAT de azi, conform căreia adevărata dezbatere va fi nu în jurul problematicii refugiaților afgani, ci a unor dosare penale care trebuie făcute, în perioada care urmează, de către DNA, unor social-democrați. În acest sens, la ședință ar fi fost convocat, potrivit lui Cristescu și șeful DNA, Crin Bologa.

”Miza convocării CSAT e cu totul alta!” scrie Cristescu pe Facebook.
”După ședința oficială, urmează micul CSAT, cel cu mînării, sau mai bine zis CSAPNL, adică Consiliul Suprem de Apărare a PNL. Mai exact, o adunare a șmecherilor care trag sforile, în care se va discuta situația dezastruoasă a PNL. Situație care se reflectă clar și în sondaje.
Asta, cu toată strădania unora de a ține la fișet dosarele de corupție ale mai-marilor PNL, adică ale jupînilor liberali din județe și ale miniștrilor, băgați pînă la gît în corupție de calibru greu. Aceste dosare există, cu probe beton, doar că sunt în coperți galbene și ținute sub cheie de invitatul special la mini-CSAPNL – Crin Bologa, procuror-șef al DNA, care pînă acum și-a cam făcut datoria față de Iohanis, interzicînd procurorilor din subordine să ia vreo măsură serioasă contra “fruntașilor” PNL. Aceste lucruri se știu în interiorul DNA, care stă pe un butoi cu pulbere, Bologa fiind amenințat de subalterni cu plîngeri penale pentru abuz în serviciu și favorizarea infractorului.
Dar de ce este invitat Crin Bologa, în mod special, la acest mini-CSAT al găștii restrînse care face jocurile pentru șefii liberali?(…) Va mai primi o dată ordinul (pe care l-a primit și in urma cu două luni) să caute de unde, de ne-unde, lideri PSD cu notorietate și să le scoată la înaintare dosare. Iar celor care nu au dosare să le facă, pe rețeta veche. Nu contează cum: denunțuri (chiar dacă sunt de la interlopi), șantaj, manipulări etc.
Rămîne de văzut dacă procurorii (în marea lor majoritate onești) care au instrumentat dosare pe bune ale liderilor PNL, vor merge pe varianta ordinelor politice de tristă amintire” scrie deputatul. (B.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. Dar nu numai peeneeleee, dar si peeseedee, peedeeleee si toti SUNT CONDUSI DE SECURIMEA ANTI-ROMANEASCA „;A ORDIN”. TOTI SUNT SATAJATI SAU SANTAJABILI. TOATA CLASA POLITICA SI INSTITUTIILE STATULUI DE DREPT TREBUIE REFORMATE DE URGENTA SI CU PRECADERE. DESFIINTAT ACESTE INSTITUTII MAMUT PRIN CARE TRADATORII DE NEAM SI DE TARA PRIMESC ORDINE DE LA ENTITATI OCULTE DIN AFARA SA DISTRUGA ROMANIA SI SA EXTERMINE ROMANII! CAND NE TREZIM DIN SOMNUL CEL DE MOARTE?

Scrie un răspuns la marin Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998