Suferințele lui Cristian Popescu Piedone după tragedia de la Colectiv, din octombrie 2015, mărturisite în emisiunea Ancăi Alexandrescu de la Realitatea Plus, aseară: „Am avut o perioadă de depresie, efectiv nu mai ieșeam din casă, aproape câteva luni, dacă nu chiar un an de zile”. În fapt, am zice că e un pic invers: Piedone a stat în acea perioadă oriunde, mai puțin închis în casă.

Și nu ne referim aici la arestarea din noiembrie 2015, care a durat foarte puțin.
Pe 30 noiembrie, el anunța public: „Aici se încheie carieră mea politică. Mă retrag!”.
Case closed. Punct final. Adio, politică! La commedia e finita etc. Depresia urma să-l țină captiv în casă.
Deși nu prea!
Nu multe săptămîni mai tîrziu, în februarie 2016, pe un fond de depresie profundă, Piedone era prezent la lansarea de către fostul premier Victor Ponta a Fundației Black Sea Regional Projects.

În martie, Piedone era mai în vervă ca oricînd și prezent în toate sondajele, deși anunțul ieșirii sale din politică ar fi impus să nu mai fie măsurat, logic. În aprilie, ce să vezi? Piedone, tot pe un fond de depresie, și-a depus candidatura ca independent la primăria din care abia demisionase.

Cu argumente forte:
„M-am gândit mult în ultimele luni la cine sunt şi ce sunt eu capabil să ofer mai departe comunităţii care mi-a arătat atât de multă încredere. M-am gândit cum îmi pot repara onoarea de om. Voi mi-aţi dat răspunsul: să continuăm împreună ceea ce am început”.
Altfel spus, depresia post-Colectiv a mers mînă în mînă cu găsirea motivelor pentru a reveni la primărie.

Cîteva zile mai tîrziu, ghinion: Tribunalul București îi dădea interzis la candidatură, descoperind că jumătate dintre semnăturile de susținere erau blufuri.
Urmăritul penal nu se lăsa, însă:
„Văd că se da o luptă pe viaţă şi pe moarte să îmi fie împiedicată candidatura. Ei bine, nu au decât două opţiuni, să mă omoare sau să mă lase în pace să mă supun judecăţii Dvs, la vot, pe 5 iunie. Vă anunţ că voi iniţia o nouă campanie de strângere de semnături, de data această de două ori mai multe, că poate aşa vom putea trece peste toate mizeriile pe care le pregătesc cei care vor puterea cu orice preţ!”, scria pe Facebook.

Imediat, pe fond de depresie, el demara negocieri politice aprinse cu partidul lui Dan Voiculescu, iar în ultima săptămînă a lunii aprilie își depunea din nou candidatura la primărie, de data asta din partea PPUSL.
Din nou respingere de către instanță, din nou contestație, urmată de verdict definitiv: urmăritul penal nu putea să mai candideze.

Ăsta chiar era motiv de depresie: ”De astăzi, voi rămâne doar primarul de suflet al locuitorilor Sectorului 4 şi primarul familiei mele(…)Respect această decizie, însă nu renunţ”.
În mai, aflam că Piedone urma să se implice profund în campania candidatului PNL la primăria sector 4, Răzvan Sava.
Și că va candida în alegeri pe lista de consilieri locali ai sectorului 4 din partea PPUSL.

Unde s-a și ales, dar a preferat să demisioneze, invocînd scorul slab al partidului: ”Personal, voi rămâne un social-democrat convins, aşa cum mă ştiţi din totdeauna. De aceea voi continuă să construiesc ceva şi în politică”.
PPUSL se revendică drept social-liberal, dar nu ne împiedicăm de nuanțe. La depresie, oamenii mai greșesc.

În septembrie, depresia se accentua după ce ANI începe cercetarea sa pentru conflict de interese, două săptămîni mai tîrziu Parchetul începea urmărirea sa penală pentru respectivul conflict, iar în decembrie 2016 venea trimiterea în judecată.

Într-adevăr, un an greu cel care a urmat tragediei de la Colectiv pentru Piedone, cu multe motive de depresie. Dar sigur un an în care numai acasă nu prea a stat, de atît activitate publică și politică. (Bogdan Tiberiu Iacob)