Scandalul provocat de decizia anti-CCR a Curții de apel Ploiești a generat un curent extrem de periculos în rîndul segmentului globalist-bruxellez al cetățenilor, care s-au repezit să decreteze pe toate canalele și rețelele că deciziile Curții Constituționale sunt infailibile, deci nimeni și nimic nu le poate anula. Spunem curent periculos pentru că teoria induce teza refuzului de a se respecta tratatele Uniunii Europene, care spun că deciziile de Drept de la Bruxelles prevalează în fața deciziilor instanțelor statelor membre, inclusiv ale curților constituționale. Deci, cum rămîne, sunt sau nu bătute în cuie deciziile CCR? Și dacă justiția europeană le poate anula, de ce nu ar putea-o face și justiția autohtonă?

Să reamintm faptele.
În 1964, un caz aparent minor din Italia a devenit un punct de referință în istoria Uniunii Europene, consacrînd principiul supremației dreptului european asupra legislațiilor naționale. Cazul Costa vs Enel a marcat un moment crucial în afirmarea autorității juridice a Comunității Economice Europene (CEE), punînd bazele pentru integrarea europeană de astăzi.

În 1962, Italia a naționalizat sectorul energetic, creînd Ente Nazionale per l’Energia Elettrica (Enel), cel care ne livrează și nou curent și ar face bine să-l dea mai ieftin. Avocatul italian Flaminio Costa, un acționar al unei companii private afectate de naționalizare, a contestat această decizie. Costa a refuzat să plătească o factură de electricitate către Enel, susținînd că naționalizarea încalcă Tratatul de la Roma din 1957, care instituia CEE. El a argumentat că naționalizarea contravine principiilor pieței libere și drepturilor individuale garantate de tratat.

Cazul a ajuns în fața unui tribunal local din Milano, care a sesizat Curtea de Justiție a Comunităților Europene (CJCE) pentru a clarifica dacă dreptul european prevalează asupra legislației naționale italiene, inclusiv asupra deciziilor Curții Constituționale italiene, care validase naționalizarea.

Pe 15 iulie 1964, CJCE a emis o hotărîre care a schimbat pentru totdeauna peisajul juridic european. Curtea a stabilit că dreptul comunitar are prioritate absolută față de dreptul național, chiar și în cazul în care legislația națională este adoptată ulterior tratatului european. Hotărîrea a subliniat că statele membre, prin aderarea la CEE, au acceptat să transfere o parte din suveranitatea lor către instituțiile comunitare, creînd astfel o ordine juridică autonomă.

CJCE a argumentat că Tratatul de la Roma nu este un simplu acord internațional, ci o structură juridică care impune obligații directe și uniforme pentru toate statele membre. În consecință, nicio lege națională, inclusiv deciziile curților constituționale, nu poate submina aplicarea dreptului european.
Hotărîrea în cazul Costa vs Enel a consacrat principiul supremației dreptului european, devenind unul dintre pilonii fundamentali ai UE. Aceasta a asigurat că legislația comunitară este aplicată în mod uniform în toate statele membre, prevenind fragmentarea juridică și consolidînd integrarea europeană.

În Italia, decizia a stîrnit reacții mixte. Curtea Constituțională italiană a acceptat cu mare reticență supremația dreptului european, dar a continuat să revendice autoritatea sa în materie de drepturi fundamentale. În alte state membre, principiul a fost privit ca un pas necesar pentru o cooperare eficientă, dar și ca o limitare a suveranității naționale, generînd dezbateri care continuă și astăzi.

Cazul Costa vs Enel rămîne un simbol al ambiției UE de a crea o ordine juridică unitară și coerentă. În 2007, referirea la acest caz a fost introdusă în Tratatul de la Lisabona, ca să nu mai existe dubii legate de aplicarea legislației.

Marea întrebare: dacă, ipotetic vorbind, CJUE ar stabili că decizia CCR de anulare a alegerilor contravine dreptului și normelor europene, ce argumente ar mai utilizat globaliștii pro-Bruxelles din România pentru a salva decizia lui Marian Enache & comp? (Bogdan Tiberiu Iacob)