CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9495 RON UP | 1 USD = 4.2188 RON UP | 1 GBP = 5.7509 RON DOWN

Destin tragic: parintele internetului romanesc – inselat de sotie si rapus de alcool

0 comentarii / 1374 vizualizări / 8 iulie 2009

Înainte de evenimentele din decembrie 1989, în România apăruseră câteva calculatoare personale aduse cu dificultate şi pe bucăţi din Occident, care prefigurau într-un fel febra Internetului ce avea să cuprindă curând şi ţara noastră. Unii dintre posesorii acestora îşi făcuseră chiar mini-reţele conectând computerele între ele prin cabluri de date ce treceau de la o locuinţă la alta, uneori chiar de la un bloc la altul, spre disperarea Securităţii, care lua imediat urma „computeriştilor”.                                                                             Profesorul Mateescu, dupa altoiala ortacilor (stanga sus, profesorul roman alaturi de prietenul sau, academicianul finlandez Salomaa) Bătut de mineriSchimbările din decembrie 1989 au fost cruciale şi pentru informaticieni, dar accesul României la Ciberspaţiu mai avea de aşteptat. Primele persoane din ţară care au utilizat la acea vreme Internetul, oameni de afaceri străini, diplomaţii sau cercetătorii, o făceau conectându-se prin „dial-up”, accesând numerele de telefon ale unor servere din Europa, în special din Viena. Asta nu însemna însă că România era prezentă pe harta internaţională a utilizatorilor de Internet. Pentru ca acest lucru să se întâmple trebuia să avem un nume de domeniu propriu, respectiv familiarul „.ro”, pe care azi îl foloseşte toată lumea, adăugat la capătul adreselor de e-mail sau al paginilor de web. Aceste „autorizaţii” la nivel înalt erau acordate de o organizaţie europeană asociată cu Universitatea din Viena. Povestea conectării oficiale la Internet este mai puţin cunoscută însă. Totul începe în vara toridă a mineriadei din iunie 1990, când ortacii devastau Capitala. Între instituţiile care au primit forţat vizita lor a fost şi Facultatea de Informatică, aflată în vecinătatea Facultăţii de Arhitectură, unde tovarăşii lui Miron Cozma căutau de zor droguri, imprimante „care făceau dolari” şi alte bazaconii „imperialiste”. Lectorul universitar Alexandru Mateescu, care tocmai ieşea de la cursurile Facultăţii de Informatică, s-a nimerit şi el printre numeroasele victime care s-au ales cu capetele sparte şi ochii învineţiţi. În imaginile filmate de operatorii Televiziunii Române, prezentate de atâtea ori pe micul ecran de atunci şi până în zilele noastre la emisiunile despre mineriade, apare, la un moment dat şi el, chinuindu-se cu disperare să-şi ferească faţa şi capul de ploaia de lovituri oferite cu generozitate, ba de poliţişi, ba de ortaci. În seara aceea, bărbatul înalt, puternic a ajuns acasă umilit, cu cămaşa albă plină de sânge şi lacrimi uscate pe obraz.  Harta internetului in 1995 Universitar român în lagărLa câteva zile după stingerea conflictului din Piaţa Universităţii, profesorul de informatică e invitat să participe în Ungaria la o sesiune de comunicări ştiinţifice. Speriat, încă plin de vânătăi pe spinare, Alexandru se hotărăşte să nu se mai întoarcă în ţară, el, care niciodată nu şi-ar fi părăsit familia şi locurile natale, îndrăgostit până la patimă de munte şi de patrie. După încheierea seminarului, profesorul trece ilegal graniţa în Austria, ajutat de nişte călăuze. Ajuns la Viena solicită azil politic şi e cazat într-un lagăr de refugiaţi unde petrece câteva săptămâni alături de oameni obişnuiţi, aflaţi acolo din cauza condiţiilor neprielnice din ţările lor, în special din motive politice. Ca dovadă prezintă o casetă video cu imaginile surprinse în Piaţa Univerităţii, înregistrată de la televizor. „Stăteam destul de înghesuiţi, a povestit el familiei la întoarcere. Nu prea era loc. Am dormit nopţi în şir pe picioarele unei negrese din Congo, venită acolo cu cei 4 copii ai ei. M-am împrietenit cu mulţi. Povesteau mereu, plângând, prin ce trecuseră, cum erau persecutaţi în ţara lor. Le-am zis şi eu cum am mâncat bătaie de la mineri şi forţele de ordine.”Din lagărul vienez Alexandru trimite un SOS către Centrul Informatic de la Turku, Finlanda. Într-o scrisoare, în care relatează pe scurt ce a păţit în România, adaugă un CV şi menţionează în acelaşi timp, că ar dori să lucreze acolo ca profesor-colaborator. Aflând povestea lui, câţiva reprezentanţi ai centrului informatic se deplasează la Viena şi reuşesc să îl „adopte” pe profesorul român, aducându-l la Turku, unde acesta începe o activitate de cercetare ştiinţifică alături de finlandezi. Acolo, Alexandru întâlneşte o lume afectuoasă, într-un decor ce îi aminteşte de copilăria petrecută la Buşteni. Între el şi academicianul Arto Salomaa, un mare matematician şi informatician, cel despre care se spune că este unul dintre părinţii Internetului, se înfiripă o prietenie puternică care va dura multă vreme. Unul dintre bunicii savantului a fost român. Ce mică e lumea! După un an de zile, Alexandru s-a întors în ţară, la familie. Le-a spus părinţilor şi soţiei lui că va munci de acum înainte în străinătate unde e plătit mai bine şi respectat. Nu uită să-şi viziteze şi colegii de la facultate, cărora le aduce un computer de generaţie nouă, pe vremea aceea. Academicianul Salomaa la Busteni  Drum bun, Romania pe Net!Profesorul îşi dorea foarte mult să comunice simplu şi rapid cu fiica lui, atunci când urma să plece la cursuri în Finlanda, dar nu prea avea cum, pentru că în ţară nu exista Internetul. Peste câteva luni, Mateescu organizează Grupul Utilizatorilor Români de UNIX (GURU) şi conduce o delegaţie la Viena unde înaintează demersurile necesate pentru acordarea numelui de domeniu al României pe Net. În primăvara lui 1993 România intră oficial pe harta internaţională a utilizatorilor de Internet şi primeşte numele de domeniu „.ro”. Prima instituţie conectată este Institutul Central de Informatică (ICI) la care sunt abonate prin Reţeaua Naţională de Computere (RNC) cele mai importante instituţii, firme şi mulţi utilizatori particulari. După o vreme petrecută lângă ai lui, profesorul Mateescu pleacă din nou în Finlanda şi ani de zile după aceea, colindă globul pământesc susţinând conferinţe, participă la sesiuni ştiinţifice şi predă cursuri în marile centre universitare din Taragona-Spania, Auckland-Noua Zeelandă, Singapore, Japonia, SUA, Canada. Este interesat mai mult de cercetare decât de a-şi deschide o afacere în domeniu. Prezintă o comunicare ştiinţifică la NASA. Colaborează cu personalităţi celebre la nivel planetar, împreună cu care semnează zeci de lucrări. Printre acestea, acad. Arto Salomaa, Gregorz Rosenberg, preşedintele Asociaţiei Europene de Teoria Computerelor, dr. Lila Kari-Santean, Acad. Solomon Marcus, prof. Univ dr. Gheorghe Păun şi mulţi alţii. Dacă peregrinările pe meleagurile străine i-au adus satisfacţii profesionale şi materiale, viaţa lui de familie intră într-o criză fără ieşire. Cea care i-a fost alături timp de două decenii înaintează divorţ şi se recăsătoreşte imediat cu un prieten al profesorului, preot, invitat chiar de către Alexandru să cunoască frumuseţile României. Şocul şi durerea despărţirii, faptul că va trebui să trăiască departe de copil, îi schimbă informaticianului definitiv traiectoria vieţii. Începe să-şi înece amarul în alcool. Zâmbetul şi pofta de a trăi îi dispar pentru totdeauna. Profesorul care altădată strălucea în faţa studenţilor şi a colegilor lui, inventând noi teoreme matematice devine rapid o epavă. La un consult medical i se descoperă o ciroză a ficatului. Boala muşcă din el avidă şi e obligat să-şi întrerupă colaborările cu universităţile din Occident. Revine totuşi la catedra de informatică din Bucureşti, unde predă până în ultima clipă a vieţii.  Profesorul Mateescu in Singapore  „A lăsat în urmă probleme cu care matematicienii îşi vor bate capul zeci de ani”Pe 23 ianuarie 2005, profesorul Alexandru Mateescu, omul care a adus Internetul în România, moare pe patul spitalului, după o suferinţă atroce, fizică, dar mai mult sufletească. Avea la el, strânsă la piept, o năframă veche pe care mama lui cususe cândva maci, ca nişte fluturi sângerii. Băsmăluţa îi aducea noroc mereu, credea el cu naivitate înduioşătoare – şi îl apăra de rău, ca în basmele româneşti. De fiecare dată când îi era dor de ţară şi de mamă, fără a părea patetic, Alexandru ducea bucata de pânză la gură şi o săruta. I se părea că o vede acolo, printre străini, aievea pe mama lui şi simţea în nări mireasma brazilor din copilărie.Medicul legist i-a scos la autopsie şi creierul, pe care l-a analizat cu atenţie, pentru a scrie un raport cât mai exact. În locul rămas gol a vârât năframa cu lacrimi şi maci, găsită alături de mort…Un ultim sărut, o licărire a inteligenţei lui: formule, informaţii, sute de teoreme, invenţii matematice, cifre şi coduri, mama, fiica, fraţii, bunica, Buşteniul…toate, apărate, în eternitate, de băsmăluţa mamei. La înmormântarea simplă au venit puţini oameni. Bătrânii lui părinţii, încă miraţi, disperaţi şi nevenindu-le să creadă că „Săndel” n-o să le mai deschidă nicioadată uşa şi un grup foarte restrâns de prieteni, printre care şi decanul facultăţii de informatică. Înainte ca sicriul modest să fie astupat de pământ, el a ţinut un mic discurs în semn de respect pentru cel dispărut. „Alexandru a fost un coleg bun, un om excepţional care a lăsat în urmă probleme şi teoreme cu care matematicienii îşi vor bate capul zeci de ani de aici încolo.” Membrii comisiei şi candidatul la susţinerea unei teze de doctorat în Criptografie (securizarea informaţiilor şi  accesului la un sistem informatic).

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *