Dezvaluirile unui fost consilier prezidential: Iliescu, Michael si serviciile secrete
0 comentarii / 2544 vizualizări / 7 iulie 2009
Fostul șef de cabinet al lui Ion Iliescu, Florin Velicu, ulterior consilier prezidențial și unul dintre cei care s-au ocupat cu organizarea, sub anumite aspecte, a concertului lui Michael Jackson din 1992, prezintă, în exclusivitate pentru Inpolitics, câteva dintre dedesubturile celui mai mare eveniment muzical din istoria României.
Concertul de la București era să ajungă la Budapesta
A fost concertul din 1992 al lui Michael Jackson un eveniment cu profunde conotații electorale? Ion Iliescu spune nu, pentru Inpolitics: „nu aveam nevoie, la felul cum se prezentau lucrurile, electoral vorbind, în acel moment, de un sprijin de imagine din partea lui Michael Jackson. Dar admit că întreaga Românie era foarte fericită și foarte mândră de venirea lui, mai ales că era un artist pe culmile succesului, în 1992”. Dimpotrivă, analistul Ion Cristoiu, director, pe atunci, al proaspăt lansatului cotidian „Evenimentul zilei”, spune un categoric „da”. Iar confirmarea vine din partea unui personaj profund implicat în respectiva poveste, mâna dreaptă a lui Ion Iliescu, fostul consilier prezidențial Florin Velicu, cel care s-a ocupat de latura „politică” a spectacolului. E drept, Velicu spune că lucrurile trebuie nuanțate. „Ion Iliescu a beneficiat, electoral vorbind, de venirea lui Michael Jackson, dar a fost vorba de exploatarea abilă a unei oportunități, nu de organizarea ei cap-coadă în numele intereselor politice. La origine, poate părea greu de crezut astăzi, a stat doar ambiția, orgoliul unui impresar român, Marcel Avram, de a pune România pe harta lumii artistice, lucru care i-a și reușit, de altfel. În acea perioadă, eu eram prieten cu Paul Opriș, patronul televiziunii Tele 7abc, cel care s-a ocupat de organizarea concertului, împreună cu Marcel Avram, impresarul lui Michael Jackson din turneul anului 1992. Avram se cunoscuse cu Opriș, trebuie spus, grație faptului că iubita din liceu a primului devenise soția celui de al doilea. Cînd s-a lansat turneul mondial al lui Michael, exista o „fereastră”, respectiv posibilitatea organizării unui spectacol în Europa de Est, în octombrie, iar Marcel, evreu de origine română, a făcut, spre cinstea lui, tot posibilul ca acesta să aibă loc în România, deși Ungaria trăgea sfori puternic de tot să aibă loc la Budapesta.
Atunci s-a produs o întâlnire de taină între mine, Opriș și Avram, pentru a discuta despre posibilitățile de organizare a concertului și am căzut de acord că e perfect realizabil. Când această primă discuție avea loc, Iliescu nu știa încă nimic, abia după aceea i-am expus proiectul și a fost foarte încântat”.
Flori si lumanari pentru Michael, la cativa pasi de locul unde ar fi trebuit cazat, in 1992
Velicu spune că varianta unui beneficiu electoral pentru Iliescu, cel care se pregătea de alegeri exact în perioada concertului, a fost, și ea, discutată ulterior. „Era clar că o asemenea reușită, concertul celui mai mare star al lumii la București, nu avea cum să nu influențeze în bine imaginea lui Ion Iliescu și trebuia făcut totul pentru explotarea corespunzătoare a evnimentului. Dar nu se pune problema ca acest concert să fi fost, eminamente, un produs de campanie” afirmă fostul șef de cabinet al lui Iliescu. „Faptul că showul a avut loc exact între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale a fost o simplă coincidență, nu putea să fie programat totul dinainte, pentru că Michael era în turneu, iar asta prespune o agendă foarte riguroasă, întocmită cu luni înainte” afirmă Velicu. După întâlnirea cu Opriș și Avram a urmat deplasarea la Munchen, unde Velicu, însoțit de Ludovic Spiess, ministrul de atunci al Culturii, a asistat la concertul ținut de Michael pe stadionul Olimpic, pentru a-și face o idee despre ce presupune organizarea. Un superstar la apogeu… Michael s-a luminat la față: „Dracula? Știu…””Atunci l-am cunoscut pe Michael, am stat de vorbă cu el și am schimbat primele impresii despre România” își amintește Velicu. „Se vedea clar că nu știe nimic despre țara noastră, poate nici nu auzise de ea până atunci, dar încerca să mascheze, politicos și elegant, acest lucru… Mă întreba despre climă și relief, dacă avem munți și păduri, cum sunt oamenii. Mi s-a părut foarte modest și amabil, foarte sincer, complet lipsit de fumuri…Pe vremea aceea arăta bine, în comparație cu anii care au urmat, nu era machiat atât de strident, cum se spune, fața lui nu arăta explicit urmele unor operații, îmi amintesc însă că avea pielea realmente albă, fără să fi fost dată cu pudră…pur și simplu era albă. I-am furnizat informații despre România, el dădea din cap, politicos, până am avut, brusc, o revelație și i-am spus că despre România s-a scris și în cartea lui Bram Stoker, cea cu Dracula. În momentul în care a auzit de Dracula s-a luminat, brusc, la față, și mi-a spus, cu un zâmbet larg „daa, am auzit de Dracula, nu am știut că e de la dumneavostră din țară!”. Am avut impresia, atunci, că am reușit să spargem un pic gheața, pentru că mi se părea extrem de rezervat în exprimare, vorbea foarte puțin și timid”. Afisul turneului „Dangerous” din 1992 De ce nu a fost Michael cazat la IntercontinentalÎn continuare, spune Velicu, după ce s-au stabilit detaliile concertului, s-a pus problema cazării starului. „Partea americană a dorit ca el să stea la Intercontinental, pentru că, la acea vreme, era singurul hotel cu rezonanțe occidentale din România, numai că noi nu am fost de acord, dintr-un motiv foarte simplu, chiar dacă acest lucru nu a fost făcut public până acum: dacă starul era cazat la Inter, în Piața Universității s-ar fi organizat în mod cert manifestări de simpatie din partea fanilor lui – și erau zeci de mii – iar lucrurile ar fi putut degenera rapid într-o nouă „Golaniadă”, pentru că tineri epocii era clar anti-Iliescu și anti-FDSN. Serviciile secrete au avertizat explicit asupra acestui pericol și am decis să nu riscăm, așa că l-am cazat pe Michael în palatul lui Ceaușescu de la Snagov, care de fapt era al mareșalului Antonescu, cel care îl construise, pentru că Ceaușescu stătuse acolo doar o noapte, în viața lui. I-a plăcut foarte mult locul, era izolat, liniștit, înconjurat de pădure, lacul în apropiere, mai mulți agenți de pază decât copaci, ce-i drept, era superb, ce mai…Chiar s-a interesat la un moment dat la unul dintre cei din stafful lui dacă era de vânzare complexul respectiv și dacă ar fi avut destui bani să îl cumpere”. Velicu spune că încercările unor personalități ale vremii de a intra pe ușa din dos la celebrul artist au eșuat, tocmai pentru că paza era foarte strictă și nu admitea excepții. „Cât a stat la Snagov s-a jucat cu un băiețel, dar nu este adevărat ce s-a zvonit, că i-ar fi fost aduși peste noapte niște orfani de la un cămin ca să își facă de cap cu ei…dacă e să mă întrebați pe mine, eu cred că toată povestea aia cu pedofilia a fost apă de ploaie de la bun început”. De ce nu a mers Iliescu la concertFlorin Velicu spune că existau și alte probleme de natură similară celei care a dus la cazarea starului la Snagov: „Din rapoartele serviciilor secrete, ale SPP în special, rezulta că prezența lui Ion Iliescu pe stadionul „Lia Manoliu”, la concert, ar fi agitat spiritele la paroxism și ar fi produs manifestații împotriva sa, așa cum se întâmpla în acea perioadă, spre exemplu, la unele meciuri de fotbal, când galeriile lăsau deoparte „Huo Steaua” ori „Huo Dinamo” și treceau, din senin, la „Jos Iliescu”. Concluzia a fost nemiloasă: Iliescu nu a fost lăsat să meargă la spectacol, deși o droaie de politiceni au făcut asta, în frunte cu Emil Constantinescu, rivalul politic de atunci al președintelui, care a fost lăsat fără scaun la stadion, ca o șicană la adresa sa, și a fost salvat din umilitoarea situație de către Ion Cristoiu. S-a dovedit că serviciile secrete avuseseră informații corecte, iar noi luasem decizia potrivită: nici nu începuse showul și spectatorii agitau cheile, în tribune, ca simbol electoral al Convenției Democrate. Când au apărut pe stadion politicienii puterii, au izbucit zeci de mii de huiduieli…a fost ghinionul lui Adrian Năstase să o încaseze, atunci, în locul președintelui”. Cum a ajuns Michael la CotroceniDupă concert, Michael Jackson a fost oaspetele lui Iliescu la Cotroceni, dar puțini știu cum a fost posibil acest eveniment, în condițiile în care cei din spatele vedetei nu fuseseră de acord sub nicio formă cu o întâlnire a acestuia cu șeful statului, tocmai pentru a nu se cădea în capcana sprijinului electoral. „Și așa se crease o situație mai mult decât delicată, spune fostul consilier, din cauza conferinței de presă susținută de Michael la București, la care era stabilit să participe doar starul și impresarul Marcel Avram, dar, în ultima clipă, ne-am trezit pe cap cu Theodor Stolojan, care venise neinvitat, s-a proțăpit pe scaun lângă cei doi și nimeni nu l-a putut da afară pentru că, deh, era premierul în exercițiu. De-ale românilor, ce vrei…”. Florin Velicu spune că cei care aveau cuvântul cel mai greu de spus în acest domeniu erau liderii organizației „Heal the world”, în beneficiul căreia era organizat întreg turneul „Dangerous”. „Mie, personal, mi s-a părut atunci că cei de la organizația asta aveau un statut aparte, era ceva aproape ocult în influența lor asupra starului…Ei au fost cei care au stabilit că Michael nu se va vedea cu Ion Iliescu decât la leagănul de copii „Sf.Ecaterina”, vizitat înaintea concertului, iar președintele nici măcar nu putea să îl însoțească în interior pe artist, ci trebuia să îl aștepte afară. Numai că ploua în draci, Michael nu mai ieșea din cămin, pentru că se simțea grozav alături de micuți, o găsise înăuntru și pe bătrâna prințesă Caragea, era încântat, iar Iliescu stătea, ditamai șeful de stat, în ploaie….Am decis că trebuie făcut ceva, l-am luat pe Avram de o aripă și ne-am dus peste cei de la pază, că nu trecea nici musca pe acolo, cerându-le să ne lase înăuntru. Până la urmă am izbândit, l-am recuperat pe Michael din cămin și l-am scos afară, unde îl aștepta Iliescu. Atât de agitat era președintele că nici nu l-a mai lăsat pe Michael să taie panglica inaugurală la locul de joacă amenajat special la cămin, ci a tăiat-o el, iar solistul a ținut de un capăt. Norocul cel mare a fost că, după concert, Michael a mai rămas o zi ca să toarne un clip cu polițiștii români, iar cei de la „Heal the world„ au părăsit România spre următoarea destinație concertistică. A fost momentul să atac: m-am dus la Avram și i-am spus că Iliescu e supărat că a stat în ploaie și nici măcar nu are parte de o întâlnire ca lumea cu Michael….să facă ce-o ști și să rezolve problema. Iar Marcel, cu talentul lui înnăscut la negocieri, a reușit imposibilul. Michael a venit la Cotroceni, a dat mâna cu toată lumea, s-a întreținut cu președintele și cu alți oameni de la Palat…a fost foarte frumos și ne-am scos pârleala și din punct de vedere electoral”. Averi din Top 300, născute de showul superstaruluiFlorin Velicu, devenit ulterior senator, susține că atacurile presei din acea vreme, în special ale „României libere” și ale redactorului-șef Petre Mihai Băcanu, potrivit cărora el și alți apropiați ai președintelui ar fi încasat două milioane de dolari de la HBO pentru aranjarea unor facilități fiscale sunt simple baliverne: „Eu, din toată povestea, m-am ales cu o geacă, două tricouri și două casete audio cu Michael Jackson. Asta, cu milioanele de dolari, era tot un atac cu substrat electoral, mai ales că Băcanu era membru al CDR, la acea vreme…I-am spus atunci președintelui că vreau să îl dau în judecată pe Băcanu pentru calomnie și mi-a răspuns așa: „lasă-l, Florine, că el asta și vrea, să iasă circul cât mai mare, pentru că le convine”…Așa că am renunțat și l-am lăsat în plata Domnului”. Potrivit fostului consilier prezidențial, concertul din 1992 a prilejuit, însă, punerea pe picioare a unor afaceri de mare anvergură, despre care refuză să ofere, însă, detalii: „să sape presa și va găsi bombe de proporții, vă garantez”. „Sunt câțiva oameni grei azi, câteva averi de Top 300 care – poate părea greu de crezut – au pornit de la acel concert… poate într-o zi se vor afla cu adevărat toate amănuntele acelui eveniment unic, pentru că, pot să vă spun doar atât, sunt multe lucruri ieșite din comun care s-au petrecut atunci și așteaptă să iasă, într-o zi, la lumină…”. Reamintim că Paul Opriș, co-organizator al concertului, decedat acum trei ani, avea să fie implicat în celebrul scandal al moștenirii mătușii Tamara, în timp ce un alt afacerist de top, Constantin Boștină, a lansat în 1992 o linie vestimentară în parteneriat cu Joseph, tatăl lui Michael Jackson, adus special la București în acest scop. (Bogdan Tiberiu Iacob)
Comenteaza