CURS VALUTAR

Diversiunea anti-SRS

0 comentarii / 778 vizualizări / 23 noiembrie 2019

După 28 de ani, o uriașă diversiune montată împotriva mea de către Virgil Măgureanu, directorul de atunci a Serviciului Român de Informații, este demontată. Tot de către un om de bază al instituției.
Ieri, generalul Aurel I. Rogojan împreună cu Dan Andronic au lansat un volum care, cu certitudine, rămâne printre cele mai importante lucrări de referință dedicate seviciilor secrete. În această lucrare, intitulată „Puterea umbrei”, generalul Rogojan, om cu o îndelungată experiență în domeniu, atât în ceea ce privește vechea Securitate, cât și în ceea ce privește noua Securitate, care a deținut în permanență poziții în epicentrul activităților, face numeroase dezvăluiri, care, am convingerea, vor fi preluate de cronicarii istoriei recente. Între aceste dezvăluiri este și una care mă privește direct.
Generalul Rogojan descrie motivele care l-au determinat pe Virgin Măgureanu să monteze diversiunea conform căreia eu a fost informator al Securității ca poliție politică, un statut nerecunoscut niciodată de CNSAS. Este relatat și modul în care a procedat. Sunt evaluate și consecințele prin care viața mea a fost pusă în pericol, dar au fost compromise și activități ale statului român, privitoare la siguranța națională. Reiese cât se poate de limpede un fapt pe care l-am susținut mereu și anume că nu a existat nicio componentă de poliție politică, de turnătorie, de compromitere a unor colegi de redacție, a unor intelectuali români, a unor români de orice fel pe parcursul colaborării mele cu Brigada Antiteroristă, colaborare încheiată în 1984.
Într-o amplă prefață a lucrării, prefață care are aproape 50 de pagini, maestrul Ion Cristoiu relatează în ce circumstanțe, pornind chiar de la scandalul declanșat de Virgil Măgureanu, mi-a oferit poziția de redactor șef adjunct și comentează la rândul său într-un capitol distinct această dezvăluire a generalului Aurel I. Rogojan. Postez în cele ce urmează atât referirile lui Ion Cristoiu, cât și fragmente din această dezvăluire a lui Aurel I. Rogojan. Cu precizarea amară că niciodată un colaborator al unei Brigăzi Antiteroriste nu are posibilitatea de a se apăra eficient de acuzații abjecte, preluate ulterior și de doi președinți ai României, Ion Iliescu și Traian Băsescu, fără a-și desconspira propria activitate, aducând astfel prejudicii luptei împotriva terorismului.

Prefața lui Ion Cristoiu – Publicarea dosarului de la Securitate al lui Sorin Roșca Stănescu.
Lucrurile au stat așa din punct de vedere public.
Sorin Roșca Stănescu lucra la România liberă. Ziarul lui Petre
Mihai Băcanu se afla în prima linie a războiului dus de presa
independentă împotriva regimului Iliescu. În chip firesc, războiul
cuprindea și lupta împotriva SRI-ului condus de Virgil Măgureanu.
Ulterior, Virgil Măgureanu a ales Schimbarea și, în consecință, a trecut de
partea lui Emil Constantinescu în bătălia acestuia cu Ion Iliescu. În
1992, cînd se desfăşoară acțiunea împotriva lui Sorin Roșca Stănescu,
conduceam săptămînalul Expres Magazin. După publicarea dosarului în
presă, lui Sorin Roșca Stănescu i se interzice accesul în redacția ziarului
România liberă. M-am grăbit să anunț pe prima pagină a revistei că i-
am adresat lui Sorin Roșca Stănescu invitația de a lucra în redacția
noastră, ca redactor șef adjunct. Aurel Rogojan dezvăluie, în premieră, că
la vremea publicării dosarului, Sorin Roşca Stănescu avea un trecut de
om infiltrat în mediile teroriste. Publicarea dosarului i-a pus lui SRS
viaţa în primejdie. Dar mai ales a deconspirat o Operațiune deosebit de
importantă.
Am citit dezvăluirile lui Aurel Rogojan și ca Istoric al Clipei,
interesat în postdecembrism de a descoperi adevărul dincolo de faptele
și evenimentele trăite și analizate ca ziarist.

Fragment 1

Războiul lui Virgil Măgureanu cu Sorin Roșca Stănescu și generalul Gheorghe Dan

D.A.: Cum vă amintiți celebrul caz „Terasa Anda“?

A.R.: Ne-am mai referit la acest caz. În definitiv, cazul „Terasa Anda“ s-a consumat în spațiul public, dar cineva i-a trimis acolo pe cei care au iscat scandalul, interesat de compromiterea lui Virgil Măgureanu, negândindu-se că prejudiciază nu doar Serviciul, ci și imaginea președintelui Iliescu. S-a zis că i-a trimis Dănuț, dar și filorii aveau o parte de vină, în sensul neinstruirii, al lipsei procedurilor pentru astfel de situații.

D.A.: Dănuț, adică generalul Dan Gheorghe, la acel moment comandantul U.M. 0215, serviciul de informații al Ministerului de Interne?

A.R.: Așa se spunea, nu l-am întrebat niciodată, după ce a plecat din S.R.I. nu l-am revăzut decât peste mulți ani, când era director executiv la firma NIRO.

D.A.: El avea un război cu Virgil Măgureanu.

A.R.: Un război foarte interesant.

D.A.: Și care pleacă de la deconspirarea lui Sorin Roșca Stănescu și a lui Florin Gabriel Mărculescu, prin publicarea dosarelor din arhiva Securităţii.

A.R.: Pleacă și de acolo. Eu am încercat atunci să-i țin partea lui Sorin Roșca Stănescu și am vorbit cu Dan Gheorghe. Sorin Roșca Stănescu înainte de 1989 a avut contacte informative în mediul relațional al unor membri marcanți ai periculoaselor organizații teroriste din R.F. Germania („Rote Armee Fraktion“ sau Grupul „Baader-Meinhof“, „Mișcarea 2 iunie“) și Italia („Brigate Rosse“).

D.A.: El este omul despre care vorbiți în episodul cu scrisorile-capcană? La un moment dat, povestiți că există un palestinian care urma să pună niște scrisori cu material exploziv la comunitatea evreiască, inclusiv lui Moses Rosen.

A.R.: Episodul ăsta nu-l știu sau nu mi-l mai amintesc. Moses Rosen mai avea și obiceiul să lanseze alerte de securitate, să testeze reacția antiteroristă. Unde a fost redactor Sorin Roșca Stănescu, la revista „Amfiteatru“?

D.A.: La „Amfiteatru“, la „Viața Studențească“, la „Informaţia Bucureştiului“, devenită „Libertatea“ după decembrie ’89, apoi la „România liberă“, dar și la Cristoiu, la „Evenimentul zilei“, şi la „Ziua“, cotidian pe care l-a înfiinţat.

A.R.: Rețin că Sorin Roșca Stănescu a fost parcă la o rubrică pe zona externă, care implica legături cu asociațiile studenților din alte țări. Pe filiera asta, el a prezentat interes operativ, estimându-i-se un potențial informativ în medii din Germania și Italia. Cel puțin așa îl prezentau documentele operative existente în dosarul pe care dorea să-l dea publicității Virgil Măgureanu. I-am spus lui Dan Gheorghe că, pe ceea ce rezultă din dosar, omul devenea practic o țintă, putea chiar să fie lichidat. I s-a pus viața în pericol pentru mofturile lui Virgil Măgureanu. Dan Gheorghe realizase foarte bine pericolul.

D.A.: Și atunci, de ce i-a dat Virgil Măgureanu dosarul în presă?

A.R.: Dan Gheorghe nu i-a predat dosarul. A refuzat și a fost transferat. Ceea ce s-a publicat din dosar a fost pus la dispoziție de cei care i-au urmat lui Dan Gheorghe. Și nu au dat decât acele piese ale dosarului care să-l compromită, chipurile, pe Sorin Roșca Stănescu. Din maniera în care Sorin s-a poziționat, mi-a fost evident că nu cunoștea întreg contextul colaborării sale, care nu i-a fost prezentat, din rațiuni de secretizare.

Dan Gheorghe mai are un episod cu Măgureanu. A refuzat, în iunie 1990, să trimită formațiunea de intervenție antiteroristă la Televiziune, ordin ce-i fusese dat cu scop precis. Nu l-a executat.

Fragment 2

D.A.: Dar, din ceea ce îmi spuneți, Sorin Roșca Stănescu reprezenta altceva decât un informator obişnuit, era un colaborator al Brigăzii Antitero. În mod normal, trebuia protejat de S.R.I., nu deconspirat, pentru că adusese informații importante.

A.R.: Virgil Măgureanu a jucat cum a vrut. N-a dorit să înțeleagă. El a văzut în Sorin Roșca Stănescu un dușman personal. Dar Sorin Roșca Stănescu, în ceea ce spunea atunci despre Virgil Măgureanu, avea dreptate. El prinsese firul preocupărilor și năravurilor sale cu totul în afara fișei postului directorului S.R.I.

D.A.: Sorin Roșca Stănescu începuse să facă valuri cu organizația „Patriot“, poate că de acolo era suspiciunea unui joc operativ cu americanii.

A.R.: O diversiune! Rușii erau mai mult interesați decât americanii în realizarea obiectivelor organizației „Patriot“. Cu rarisime excepții, rușii și-au marșrutizat „agentura disidentă“ să se pună la dispoziția noilor tutori ai României. La fel au procedat și puterile occidentale aliate cu U.R.S.S. după ocupația militară sovietică a României, când au recomandat chiar și agenților de mare anvergură să colaboreze cu reprezentanții puterii sovietice.

Dar, să revin. Dan Gheorghe a fost debarcat, a plecat și șeful Serviciului Informativ, colonelul Kilin, care avea dosarul Sorin Roșca Stănescu și rămâne la comanda grupării informative antiteroriste colonelul Valeriu Corșatea, fost coleg cu Cornel Biriș și cu Cornel Nemetzi la unitatea D.I.E. „Fantome“. Colonelul Corșatea, realizând contextul și oportunitățile, a dat liber pentru publicare dosarului lui Sorin Roșca Stănescu. Dan Gheorghe a încercat altceva, a spus nu, domnule director, aici este un raport cu toată istoria acestui caz și eu vă rog să-mi permiteți să am o întâlnire cu el și să lămuresc niște lucruri, poate reușesc chiar să-l repun în poziție activă și să-l trimitem cu sarcini în exterior.

D.A.: Adică, să-l influențeze.

A.R.: Civilizat, omenește. Nu a fost de acord Virgil Măgureanu. În disperare de cauză, după ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu el, apare un ziar, „Universul Bucureștilor“,în care începe Sorin Roșca Stănescu să devină mâncător de securiști. Pe cine găsește el primul securist de terorizat mediatic?

D.A.: Pe Dan Gheorghe.

A.R.: Nu, pe mine, pe Aurel I. Rogojan. Că sunt acolo, omul lui Iulian Vlad adus ca mâna dreaptă a lui Virgil Măgureanu. Ceea ce nu corespundea realității. Doi prim-adjuncți și un adjunct ai directorului sunt cei care m-au asumat și m-au susținut, inclusiv față de Vasile Ionel și de Ion Iliescu, când presa mă adusese în atenția publică.

De bună credință, eram gata cu un articol pregătit să-l public pe canalele pe care aveam acces: „S.O.S. – Viața ziaristului Sorin Roșca Stănescu în pericol!“, unde explicam ce-a însemnat de fapt să ai un agent de contact cu cele mai periculoase organizații ale euroterorismului și ce crimă se face împotriva principiilor muncii cu agenții care-și riscă viața în misiuni nobile, de către oameni ignobili. Atunci, în sinea mea, mi-am zis că eu mă zbat, îl susțin pe Dan Gheorghe, îl capacitez, Dan Gheorghe se duce și-l refuză pe Virgil Măgureanu, iar Sorin Roșca Stănescu m-a găsit pe mine drept țintă. Și n-am mai dat curs acelui articol-apel. De fapt, prima tentativă de a-l publica a eșuat, fiind refuzat pe motiv că nu merită publicat dacă nu-l semnez cu numele real. M-am cătrănit, fiindcă a fost unul dintre primele articole prin care au început atacurile la adresa mea. Apoi, m-am imunizat. În „România liberă“, Petre Mihai Băcanu, la un moment dat, aproape săptămânal, punea într-o casetă, pe stânga paginii, întrebarea: „Ce mai face Aurel Rogojan?“. Cu timpul, mă îngrijora când nu mai eram luat în seamă.

D.A.: Revenim la misiunea informativă pe care a avut-o S.R.S. Mă interesează personal, pentru că am lucrat cu el, cred că merită o reabilitare după operațiunea de compromitere. Cum ajunsese Sorin Roșca Stănescu să aibă asemenea contacte, la nivelul organizațiilor teroriste?

A.R.: Probabil, pe zona legăturilor dintre asociațiile studențești.

D.A.: Cineva mi-a povestit…

A.R.: Eu nu vreau să-l suspectez pe Sorin Roșca Stănescu că nu le-a avut sau le-a inventat acele contacte, dar eu știu că le-a avut și că a fost inclusiv printre cei care au documentat jurnalistic, de data aceasta, prin 1994, prezența pe teritoriul României a unei membre a organizației teroriste „Baader-Meinhof“. Erau informații obținute și de Sorin Roșca Stănescu, nu neapărat din contactarea ei, dar, oricum, din mediile în care a fost.

D.A.: Cineva, erau colegi de facultate, a povestit un episod din anii ’80, în care Sorin Roșca Stănescu era în tramvai şi într-o geantă avea un pistol. Este posibilă o întâmplare care să aibă credibilitate? Mi s-a părut ciudat pentru că era destul de complicat să umbli cu pistol în perioada lui Ceaușescu.

A.R.: Nu aș da crezare…

D.A.: Deci, ori s-a jucat, ori era o minciună. Dar, totuși, vorbim despre o ilegalitate flagrantă, în condiţiile în care directorul S.R.I. face public dosarul unui fost colaborator. Nu trebuie judecată în aceşti parametri?

A.R.: La nivelul întregii structuri de comandă, nimeni, în afară de Dan Gheorghe, nu s-a opus. Apoi a început o campanie a lui Sorin Roșca Stănescu împotriva lui Dan Gheorghe. Acesta spunea, ce mă fac, se lamenta că a început o campanie murdară și fără nicio corespondență cu realitatea. I-am spus: „Calcă-ți pe suflet, fă ceva și ieși la o întâlnire cu el“. „Aurică, «comisare Maigret», cum pot eu să-l întâlnesc, cum pot eu să mă cobor la…“ „Fă lucrul ăsta!“, am insistat. Cândva, îmi spune: „Te-am ascultat. Ne-am plimbat câteva ore prin Cișmigiu și ne-am lămurit“.

D.A.: Îmi puteți spune, ca să tragem o concluzie, că Sorin Roșca Stănescu n-a făcut un gest oarecare, de informator aflat în presa comunistă, ci a fost un colaborator al Brigăzii Antitero, că nu și-a turnat colegii?

A.R.: Din ceea ce am putut vedea, inclusiv din documentele publicate, asta era realitatea. Nu cunosc tot dosarul, nu știu ce conținea mapa anexă a dosarului, unde era obligatoriu să se afle notele informative olografe, dacă a transmis informații în această formă, căci nu era imperativ, putea doar să relateze, situație în care ofițerul întocmea raport informativ. El a fost cu pielea la saramură, legat de cele mai ale dracului organizații antiteroriste din anii ’70…

D.A.: Organizații studențești.

A.R.: Cu aderenţă în mediile tineretului nonconformist. Uniunea Internațională a Studenților, unde a fost reprezentant la Praga, din partea României, și Ion Iliescu, ca mișcare studențească internațională fusese inițiată și acaparată de Moscova. Și, de fapt, Federația Internațională a Sindicatelor, a Femeilor etc., etc. erau „organizații de front“, pe care le găsim în „manualele“ K.G.B.-ului.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *