La 22 de ani de la revoluție, instituții de forță ale statului, precum serviciile secrete ori parchetele, strălucesc prin lipsa totală a realizărilor, motivată în fel și chip, asta cînd nu asistăm la bilanțuri festiviste și auto-omagii jenante. Două decenii de activitate, zero mari cazuri de corupți ori spioni/teroriști condamnați. Asta e trista realitate din România momentului.

Cazul recent al Iuliei Timoșenko a scandalizat occidentul, care a declarat sentința prin care ea a fost condamnată drept una politică, o răfuială pusă la cale de adversarul de la putere, Ianukovici. Faptul că înalte cancelarii europene au încălcat atît regula neamestecului în treburile altui stat, ne-membru UE, cît și pe cea a necontestării justiției dovedește că s-a sărit calul mult prea mult în fosta republică sovietică. Dincolo de limita la care un alt stat democratic își mai poate permite să stea cu mîinile în sîn.

Marea întrebare e cît va mai dura pînă pînă cînd se va fi pierdut răbdarea și în cazul României? Am avut un regim politic iscusit economic, dar corupt, după cum s-a strigat la unison din interiorul și exteriorul țării, e vorba de regimul Năstase. În locul său, a fost încurajat, susținut puternic chiar, să vină un alt regim. Unul mai puțin competent, dovadă că nu știa clar care e stînga și care e dreapta, dar care promitea să facă ordine între corupți.

Intrăm curînd în al optulea an cu acest regim, iar bilanțul e dezastruos: zero corupți în pușcărie.
În fiecare an, parchetul general, DNA mai ales, își fac bilanțuri glorioase, mîngîiate pe cap de președintele cu ochi umezi de emoție, și se prezintă tot felul de cifre amețitoare, care dovedesc performanțele procurorilor. Degeaba. Sute de dosare, niciun corupt deranjat. După cum puncta presa zilelor trecut, nici măcar scandalosul caz al permiselor false de la Pitești nu s-a putut încheia altfel decît fără niciun vinovat.
Atunci cînd, totuși, se ajunge la o condamnare de corupt, ea e musai cu suspendare. În rest, prescrieri cît cuprinde, temporizări și umflat în pene. Procurorilor le-a luat mai mult de două săptămîni de anchete doar pentru a decreta, semeți, că Huidu a avut, într-adevăr, viteză mare. Cît durează un dosar de foarte mare corupție, în medie?

Realitatea e că regimul actual nu are nicio intenție vizavi de corupție, singurul scop e deschiderea de cît mai multe dosare penale, cît mai multor lideri politici, pentru a putea fi șantajați. Avem, deja, grupări parlamentare constituite pe bază de șantaj penal.
Logic, s-ar pune întrebarea de ce un procuror, în loc să ducă la bun sfîrșit dosarele – multe – aflate deja în parohia lui, se repede în noi și noi acțiuni, sfîrșind prin a fi sufocat complet și incapabil să mai finalizeze ceva?

Răspunsul e simplu: nu condamnările sunt ținta, scopul suprem, ci obținerea pîrghiilor de șantaj.
Un sistem perfect, moștenit de la regimul stalinist, care se propagă nestingherit și la două decenii de la căderea comunismului.

Nimeni de la putere nu e interesat în finalizarea proceselor, ci doar în răspîndirea de stenograme compromițătoare despre dușmani, pentru a-i pune cu botul (votul) pe labe.

În acest moment, probabil că 80% din clasa politică are deschise dosare penale, mai mari sau mai mici, iar restul sunt pe lista de așteptare.
Dar singurul politician corupt de după revoluție care a făcut pușcărie, efectiv, a fost pesedistul Gabriel Bivolaru, iar pe el nu l-au condamnat justițiarii lui Traian. Trei ani pentru o gaură de 65 de milioane de dolari. E puțin, dar e tot ce avem.

În rest, numai spectacol, numai perdele de fum, numai arestări de mucava. Ba chiar, se pare că celor care trec prin arestul de cîteva zile al DNA le merge bine după aceea în carieră. Ajung eurodeputați, își fac partide de succes, își clădesc imperii de presă, devin guru televizați ai nației.
Un fost președinte promovat la Cotroceni cu mari speranțe, cîndva, nu mai prididește, de ani de zile, să explice cum și-a ratat scopurile din cauza frăției securiștilor.

E interesant de văzut cum va explica, peste cîțiva ani, Traian Băsescu motivul pentru care și-a încheiat mandatul cu zero rezultate la capitolul corupție. Sigur e că pe securiștii lui Emil, cărora se chinuie azi să le pună în brațe noi prerogative, nu va putea da vina. (Bogdan Tiberiu Iacob)