CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Dosarul Mineriadei – punct final in lupta Ponta-Iliescu

2 comentarii / 3011 vizualizări / 9 martie 2015

Versiunea oficială: în septembrie anul trecut, CEDO a decis că România este obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei şi să facă dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora. Urmare a acestui fapt, corectă și imparțială, justiția din România a decis infirmarea neînceperii urmăririi penale date în mai multe dosare, astfel că procurorii vor analiza din nou faptele și vor proceda în consecință, pentru a se face dreptate într-un dintre cele mai grave evenimente ale ultimelor decenii. Dacă Ion Iliescu va avea ghinionul ca faptele sale să fie interpretate drept culpă penală, atunci se cheamă că brațul lung al justiției europene a lovit nemilos de la Strasbourg pînă în Kiseleff.

Să analizăm acum faptele și dintr-un alt punct de vedere, să-i spunem versiunea ”Toma Necredinciosul”.

În septembrie 2014, după decizia CEDO, nu se întîmplă nimic în țară, legat de dosarul Mineriadei. Nici în octombrie, noiembrie, decembrie ori în ianuarie 2015.

Se putea la fel de bine să nu se întîmple nimic, niciodată.

Aveți idee cît de mult îi pasă statului român de deciziile CEDO?
Vă spunem noi: în jur de 5-6%.

5% e procentul respectării sentințelor CEDO, iar 6% e procentul situațiilor în care cei care au primit despăgubiri de la Strasbourg chiar își primesc banii respectivi, în țară.

CEDO e neputincioasă, de principiu, față de pasivitatea autorităților române sub acest aspect, tot ce poate face e să atragă, cînd și cînd, prin rapoarte și statistici, atenția asupra acestor practici incorecte.

Sentința din septembrie 2014 putea să ajungă cu praful de trei degete pe ea, mai ales că se poate, lesne, invoca supraîncărcarea procurorilor români cu dosare mult mai arzătoare.

Și totuși, în februarie, procurorul general Tiberiu Nițu se activează, brusc, și decide infirmarea a trei soluții NUP din anul 2009, care au legătură cu Mineriada din 1990, precum şi redeschiderea urmăririi penale în acest caz.

În lumina deciziei CEDO, pentru judecătorii ÎCCJ a fost o formalitate, azi, să aprobe decizia respectivă, astfel că Mineriada va fi reanalizată de procurori.

Ce s-a întîmplat de s-a ajuns la această evoluție a evenimentelor?

Răspunsul ar fi, escaladarea unui conflict tot mai amplu între Victor Ponta și Ion Iliescu, care dă semne, de acum, că se va termina doar prin exterminarea politică, cel puțin, a unuia dintre ei.

În noiembrie anul trecut, a făcut vîlvă o declarație a lui Ponta potrivit căreia el pierduse alegerile prezidențiale din cauza imaginii de partid comunist a PSD.

Ulterior, prietenul său, Sebastian Ghiță, a detaliat acuzația:  „Intr-un fel, tinerii au dreptate: cît timp Ion Iliescu se aseaza la fiecare sedinta langa presedintele PSD avem o problema. Nu una personala, una de perceptie. Ca noi, cei tineri din PSD, suntem la fel ca Ion Iliescu si generatia sa. Ion Iliescu are venerabila varsta de 84 de ani. Victor Ponta are 42 de ani. Cred ca e momentul ca Ion Iliescu sa se retraga. Nu mai poate fi un simbol al PSD”.

Iliescu a explodat de nervi, pe blogul propriu, în replică: ”Se contureaza la varful partidului scuza ca Victor Ponta ar fi pierdut pentru ca eu as fi comunist, ceea ce ar afecta imaginea partidului. Este o mizerie, si un act de lasitate, lucruri pe care nu le pot intelege si accepta. Cu explicatia asta toti cei care trebuie sa-si asume responsabilitati pentru insucces sunt exonerati de orice raspundere. Fuga de raspundere nu este o solutie”.

Același Iliescu a răsucit cuțitul în rană, criticînd deschis excluderile lui Geoană și Vanghelie din partid.

Scandalul a luat, ulterior, amploare, Ion Iliescu refuzînd să mai participe la ședințele conducerii PSD de după alegeri.

În februarie, după ce omul ales de Ponta pentru șefia Parchetului General, Tiberiu Nițu, a decis redeschiderea dosarelor revoluției, Iliescu a dat în clocot, anunțînd, sec, că s-a decis să meargă la congresul partidului și să țină un discurs: ”acolo se va judeca dacă Ponta mai rămîne la conducerea PSD”. El nu a uitat să acuze guvernul Ponta și că s-a dovedit incapabil să gestioneze relația cu diaspora, ceea ce a avut un impact major la prezidențiale.

Victor Ponta are suficiente probleme, după pierderea alegerilor: trebuie să reziste la guvernare, trebuie să ia măsuri importante pentru a-și menține o anume cotă de popularitate, dar, în egală măsură, trebuie să reziste și presiunii din interiorul PSD de a lăsa scaunul liber. Pentru că nu puțini îi vor capul.
A intra pe terenul mocirlos al congresului și a-l mai avea și pe un Ion Iliescu dezlănțuit împotriva sa e o acțiune extrem de riscantă.

Prin deschiderea dosarului Mineriadei, însă, și inculparea lui Ion Iliescu – un act care poate fi pus, de acum, pe seama deciziei CEDO – Victor Ponta poate ”inaugura” magistral propunerile pe care vrea să le transpună în viață la Consiliul Național, anume suspendarea din partid a membrilor urmăriți penal și demiterea din orice funcție a celor trimiși în judecată. Propuneri pentru care a anunțat chiar că e gata să-și demisia, dacă nu vor fi adoptate.

După Consiliul Național, un congres care să adopte respectivele propuneri va fi, totodată, un congres în care se va consemna, de facto, încetarea calității de membru a lui Ion Iliescu, urmărit penal. Greu de crezut că Iiescu s-ar mai prezenta pe teren, în asemenea eventualitate.

Prezent în această seară la postul ”Nașul TV”, procurorul militar gen.Dan Voinea a declarat că Iliescu poate fi învinuit, fără probleme, pentru pierderea de vieți omenești în timpul Mineriadei.

Greu de crezut că procurorii lui Nițu se vor dovedi mai scrupuloși; mai degrabă credem că dosarul va fi finalizat – oricum e gata, practic – pînă la momentul comemorativ 13 iunie 2015, cînd se împlinește un sfert de veac de la evenimente.

Un iunie care are toate șansele să-l prindă pe fostul președinte cu calitatea de urmărit penal și, totodată, de mînă moartă în PSD.

O ironie aproape superbă a sorții lui Iliescu: să iasă din PSD nu cu picioarele înainte, cum promitea cîndva, ci pe ușa din dos, pe mîna unui ”cîrlan” fugărit cîndva tocmai de minerii chemați de el să facă ordine în Piața Universității. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

2 Comentarii

  1. trebuie condamnat pe viata iliescu

  2. Amazing post! skinny jeans for women

Scrie un răspuns la skinny jeans for women Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998